Călin Popescu Tăriceanu: Nu mi-am schimbat părerea. Kovesi să îşi dea demisia pentru încălcarea Constituţiei

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a precizat că își menține opinia că șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, ar fi trebuit să demisioneze în urma deciziei Curții Constituționale, care a constatat intervenția DNA în activitatea Executivului.
Iulian Tudor
26 mart. 2017, 12:08
Călin Popescu Tăriceanu: Nu mi-am schimbat părerea. Kovesi să îşi dea demisia pentru încălcarea Constituţiei

„Ceea ce am declarat mai spun o dată: după decizia Curții Constituționale, care a sancționat sever intervenția DNA-ului în activitatea Executivului — un lucru care este, să știți, unicat nu numai în politica românească, dar la nivel european, și lucrul acesta l-am constatat cu ocazia discuțiilor pe care le-am avut cu omologii mei europeni, președinți de parlamente, cu o săptămână în urmă la Roma, toți au rămas consternați de acest lucru — eu am spus că ar fi fost normal ca după un astfel de gest care dovedește, până la urmă — nu cred că e vorba de o necunoaștere a elementelor fundamentale constituționale, ci lucruri de altă natură — ca doamna Kovesi să își dea demisia. Nu mi-am schimbat părerea, pentru că este o încălcare extrem de gravă a Constituției”, a afirmat liderul ALDE duminică, la un post tv.

El a mai apreciat că patronarea unei astfel de acțiuni presupune și asumarea responsabilității din partea șefei DNA.

„Nu este o joacă în ceea ce privește o atitudine oarecare a unui procuror. Ca procuror-șef al DNA, când patronezi o astfel de acțiune, îți asumi o responsabilitate. Și aceasta nu a fost una oarecare, a fost — așa cum spuneam — o gravă încălcare a principiului separației puterilor în stat, o imixtiune nepermisă a unei componente a puterii judecătorești în exercitarea puterii de către Executiv”, a precizat el.

Traian Băsescu: Kovesi e un politician de viitor, ar fi o variantă competitivă pentru Iohannis

Tăriceanu a adăugat că prevederile OUG 13 nu au fost ilegale, ci au definit abuzul în serviciu potrivit cerințelor Comisiei de la Veneția.

„Dacă în termeni de comunicare publică sau de, practic, acțiune care creează emoții știm ce s-a întâmplat, pe fond, legal, nu a fost nimic greșit, pentru că ar fi fost sancționat de Curtea Constituțională. (…) CCR nu s-a pronunțat pe fond, dar până la urmă, într-un fel, tot s-a pronunțat, pentru că a fost sesizarea mea la Curte, care viza acțiunea DNA-ului, care — evident — a fost catalogată cum știți, ca un grav abuz. (…) Acțiunea DNA nu a fost așa, ca un fel de figură de stil la o mișcare oarecare, nu? Ea a venit, practic, să încerce să sancționeze ceea ce Guvernul s-ar fi presupus că a greșit. Nu a greșit nimic pentru că — din punctul de vedere al prevederilor ordonanței — nu era nimic ilegal. Că unii au exagerat și au spus: ‘Aa, se dezincriminează abuzul în serviciu’, care de fapt nu era dezincriminat, ci era definit așa cum erau cerințele Comisiei de la Veneția — e altceva. Dar sigur că până la urmă trebuie să vedem: în politică discutăm cu percepții, nu cu realități, din păcate”, a conchis Tăriceanu.

Klaus Iohannis: Cred că nu va fi solicitată revocarea procurorului general şi a procurorului şef al DNA

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Cine este Bogdan Costicea, omul la care a apelat Gigi Becali! L-a adus pe Octavian Popescu la FCSB
Capital.ro
O nouă alertă aeriană luni la granița cu Ucraina. Avioane F-16, ridicate de la sol după detectarea unei ținte în apropiere de Sulina
Playtech.ro
O nouă minivacanță se apropie pentru elevi și angajați. Câte zile libere vor avea românii de Ziua Națională
Adevarul
Razie în centrul Moscovei. Sute de tineri au fost luați din parc, duși la secție și presați să semneze contracte cu Armata
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
MediaFlux
Dispar sute de localități din România! Anunț oficial de la cel mai înalt nivel
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT