Moţiunea împotriva ministrului Sănătăţii a fost adoptată de Camera Deputaţilor. PSD cere demiterea lui Nelu Tătaru

Moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, a fost adoptată, miercuri, de Camera Deputaţilor.
Romania TV
24 iun. 2020, 05:15
Moţiunea împotriva ministrului Sănătăţii a fost adoptată de Camera Deputaţilor. PSD cere demiterea lui Nelu Tătaru

Moţiunea intitulată „Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre” a fost dezbătută marţi de deputaţi. Miercuri,  au fost înregistrate 164 de voturi ”pentru”, 85 de voturi ”împotrivă”, 48 de abţineri, iar doi deputaţi au lipsit.

Ca urmare, moţiunea a fost adoptată.

Textul moţiunii a fost prezentat în plen de deputatul PSD Georgeta Holban.

Deputaţii social-democraţi, semnatari ai moţiunii simple, au solicitat demisia ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, motivând că „se ocupă de tunuri, vânzări de mască fără bon, numiri controversate în Consiliile de Administraţie de la Unifarm sau Antibiotice Iaşi”.

„Sănătatea românilor este sau ar trebui să fie pe primul loc în lista de priorităţi a oricărui guvern, a oricărui administrator pus să gestioneze un sistem de care depinde viaţa şi bunăstarea noastră, a tuturor. Din păcate, actualul Guvern a însemnat o listă interminabilă de eşecuri, minciuni şi inactivitate în domenii cheie. ‘Sănătatea nu este prioritate’ – ne spune ministrul PNL de la Finanţe. Tot din păcate, deşi nu ne aşteptam să fie altfel, s-a confirmat că un domeniu atât de tehnic precum sănătatea şi atât de important reprezintă unul din marile eşecuri ale Guvernului PNL cu costuri grave şi de neimaginat, cu repercusiuni asupra tuturor cetăţenilor României. După ce fostul ministru al Sănătăţii a vrut să ‘privatizeze’ sănătatea, actualul ministru PNL al Sănătăţii se ocupă de ‘tunuri’, ‘vânzări de mască fără bon’, numiri controversate ale unor oameni în Consiliile de Administraţie de la Unifarm sau Antibiotice Iaşi, care să se ocupe doar de alte ‘tunuri’, gen livrarea de etichete pentru medicamente sau măşti la suprapreţ”, se arată în textul moţiunii simple.

În replică, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a spus că „nu ar fi drept” faţă de populaţie şi de corpul medical să plece din funcţie în acest moment şi a mărturisit că şi-ar fi dorit ca cineva să îi ceară demisia în perioada martie – aprilie, când „se căuta cineva pentru carnea de tun să meargă prin focare”.

„La punctul trei se vorbeşte de demisie de onoare. Mă bucură să găsiţi la mine onoare. Cât despre demisie, aş fi vrut să mi-o ceară cineva în martie – aprilie, când se căuta cineva pentru carnea de tun să meargă prin focare şi în această ţară. Am o onoare, voi avea în continuare. Nu ar fi drept faţă de populaţia acestei ţări şi faţă de corpul medical să plec în aceste momente”, a spus ministrul Sănătăţii.

El a afirmat că acuzele din moţiunea simplă sunt „dureroase”, în contextul în care de 30 de ani este în „slujba pacientului”.

„Personal, acest acuze sunt dureroase, în contextul în care de la vârsta de 14 ani, începând cu Liceul sanitar, mai mult de 30 de ani, mi-am desfăşurat-o în slujba pacientului. Am fost acuzat de numiri. Numirile s-au făcut conform legii. Nu poţi să ştii acea persoană în folclorul local ce are în spatele lui. (…) Nu mi-am pus rude în Consiliul de administraţie la Unifarm sau Antibiotice şi ştiţi foarte bine acest lucru şi am explicat în toate cazurile când a fost nevoie”, a arătat Tătaru.

Ministrul a spus că nu a interzis şi nu va interzice nicio testare care se face după un protocol, după o procedură, într-un cadru organizat, securizat medical.

Potrivit lui Nelu Tătaru, politicul „a intrat prea repede în joc”, iar „medicalul încă nu şi-a revenit”.

„Un sistem sanitar de 30 de ani dezgolit în această perioadă nu are nevoie încă o dată să fie tăvălit”, a subliniat ministrul Sănătăţii.

Deputatul PSD Florin Buicu a declarat că în guvernarea Orban – PNL Sănătatea nu reprezintă o prioritate, iar liderul deputaţilor social-democraţi Alfred Simonis a spus că ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, este „naşul programului naţional de cumetrie pe bani publici” şi i-a cerut acestuia să îl demită pe directorul Unifarm.

Liberala Antoneta Ioniţă a transmis reprezentanţilor PSD că au transformat pandemia de COVID-19 în motiv de campanie electorală, iar liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a declarat că Nelu Tătaru este un erou naţional şi că PSD este principalul vinovat de creşterea numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus.

Reprezentanţii UDMR şi PMP au anunţat deja că nu votează moţiunea împotriva ministrului Sănătăţii.

Citeşte şi: Nicuşor Dan, atac la adresa Gabrielei Firea: „Ar vrea ca bucureştenii să uite că a venit la Primărie de mână cu Liviu Dragnea”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT