Campion la lupte mixte, printre hackerii care clonau carduri şi furau bani din Australia

Un campion naţional şi internaţional la lupte mixte, Gheorghe Ignat, a fost ridicat de autorităţi, marţi, în cadrul anchetei privind o reţea de hackeri români care clona carduri şi fura apoi bani din conturi în Australia.
Romania TV
27 nov. 2012, 11:05
Campion la lupte mixte, printre hackerii care clonau carduri şi furau bani din Australia

Gheorghe Ignat, supranumit „Ursul Carpatin” în ring, a fost ridicat în cadrul percheziţiilor efectuate în judeţul Suceava, unde procurorii DIICOT şi poliţiştii au descins la 12 adrese.

Nouă dintre membrii reţelei se ocupau de furtul datelor bancare, iar ceilalţi se ocupau cu retragerea frauduloasă a banilor. Reţeaua a fost destructurată, marţi, în urma unei acţiuni coordonate de IGPR şi DIICOT, desfăşurată cu sprijinul SRI, dar şi cu colaborarea FBI şi Secret Service şi cu autorităţile australiene. Gruparea infracţională transfrontalieră a fost monitorizată mai bine de un an de SRI, potrivit purtătorului de cuvânt al Instituţiei, Sorin Sava.

Ani de zile a dominat categoria grea la lupte greco-romane şi a obţinut numeroase medalii, atât pe plan intern, cât şi internaţional, având calităţi de invidiat pentru un sportiv de gabaritul său. A plecat apoi în cel mai dur circuit de lupte din lume, MMA California. Acolo a şi primit porecla „Ursul Carpatin” şi a avut patru lupte, câştigându-le pe toate.

S-a întors, însă, în România pentru a-şi face un nume la el acasă, unde are o soţie şi doi copii. Lucrurile nu i-au mers aşa cum a sperat şi, deşi a sperat să aibă câteva meciuri tari, provocându-i pe Cătălin Zmărăndescu, Sandu Lungu şi Tolea Ciumac, aceştia au refuzat să se lupte cu el, potrivit newsbucovina.ro.

Dacă în SUA putea câştiga şi 20.000 de dolari pentru un meci, din care o mare parte reveneau, e drept, clubului şi intermediarului, în România el câştigă de 10 ori mai puţin, astfel că a căutat surse suplimentare de venit pentru a-şi putea întreţine familia. Şi-a deschis propria sală de MMA şi a mai luptat în câteva meciuri anul acesta, în care a câştigat însă mult mai puţin. În 2010, însă, Ignat a intrat într-un grup care se ocupa cu fraude bancare, ceea ce l-ar putea arunca acum în spatele gratiilor.

Potrivit anchetatorilor, „Ursul Carpatin” este acuzat că făcea parte dintr-o grupare infracţională care avea ca mod de operare montarea de dispozitive de skimming la bancomate din oraşele de pe coasta de est a Australiei. Dispozitivele copiau datele de pe card, acestea fiind transmise apoi în România, unde erau decodate şi apoi retransmise lui Ignat, care scotea fraudulos banii din bancomate. Totul s-a petrecut în perioada iunie – septembrie 2012, scrie Monitorul de Suceava, citând surse din rândul anchetatorilor, când Ignat şi un complice au retras fraudulos aproximativ 150.000 de dolari australieni. Retrageri frauduloase s-au făcut şi în Malaezia şi Marea Britanie, suma fiind însă mult mai mică, de doar 16.000 de dolari australieni.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ousmane Dembele, hat-trick în 25 de minute în Norvegia – Franța! Balonul de Aur a scris istorie la Campionatul Mondial
Capital.ro
Se renunță la ora de vară. Schimbarea care îi vizează pe toți locuitorii țării. Unde se aplică
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?