Canicula face victime în Capitală. Peste 1.300 de solicitări la Ambulanţă în ultimele 24 de ore

Un număr de 1.358 de solicitări au fost primite în ultimele 24 de ore la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov.
Filip Stan
02 aug. 2017, 08:49
Canicula face victime în Capitală. Peste 1.300 de solicitări la Ambulanţă în ultimele 24 de ore

„Au fost 1.358 de solicitări în 24 de ore. Din ele, 675 au fost urgențe. Dintre urgențe — 129 de cazuri în loc public, din care 27 de lipotimii și 14 sincope”, a precizat Alis Grasu, potrivit Agerpres.

15 județe din vestul țării intră de miercuri sub avertizare Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic, valul de căldură extinzându-se în toată țara, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

„Miercuri și joi (2 și 3 august), valul de căldură se va intensifica și va cuprinde toată țara. Vremea va fi caniculară, indicele temperatură-umezeală se va situa în general peste pragul critic de 80 de unități, iar local minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade. În Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în sud-vestul Olteniei disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 36 și 39 de grade”, precizează ANM.

Pentru restul țării, meteorologii au emis Cod galben de caniculă. În nordul și estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei, Moldova, Muntenia și Dobrogea, disconfortul va fi ridicat, iar maximele termice se vor situa în general între 35 și 37 de grade Celsius, arată meteorologii.

Primăria Generală a Municipiului Bucureşti (PMB) a amplasat 10 containere de prim ajutor în zonele importante al Capitalei, unde oamenii afectaţi de caniculă se pot refugia pentru a se răcori sau a fi ajutaţi de personal medical.

„Pentru campania anticaniculă, Primăria Municipiului Bucureşti a achiziţionat 10 containere care au fost montate în Piaţa Romană (rond ASE), Piaţa Universităţii (spital Colţea), Piaţa Moghioroş, Şoseaua Ştefan cel Mare (intersecţia cu strada Barbu Văcărescu), Piaţa Iancului, Piaţa Muncii, Piaţa Crângaşi, Gara de Nord, Piaţa Roma, Strada 11 Iunie (intersecţie cu Bd. Regina Maria)”, se arată într-un răspuns dat de Primăria Generală a Capitalei.

Conform precizărilor municipalităţii, preţul unui container a fost de 11.000 lei. Din punct de vedere al dotărilor, aceste module sunt asemănătoare cu vechile corturi anticaniculă, diferenţa fiind făcută de structura metalică ce asigură o temperatură mult mai scăzută.

„Într-un container se găsesc o canapea medicală, o masă, două scaune, un dozator de apă, o trusă medicală de prim-ajutor, un tensiometru, un stetoscop, dezinfectanţi, mănuşi de unică folosinţă, cearceafuri de unică folosinţă şi un aparat de aer condiţionat”, se mai arată în răspunsul PMB.

În plus, administraţia locală a Capitalei a decis ca lângă fiecare conteiner anticaniculă să fie montată şi o toaletă ecologică.

Şi Primăria Sectorului 2 din Bucureşti a anunţat că pe toată perioada avertizărilor de Cod Portocaliu sau Cod Roşu de caniculă, vor fi instalate puncte de prim-ajutor la sediul instituţiei, la Serviciul de Asistenţă Socială „Glinka”, la Serviciul de Asistenţă Socială „Maşina de Pâine” şi la sediile celorlalte şase instituţii de protecţie a copiilor şi vârstnicilor din Sectorul 2.

„Având în vedere avertizările meteorologice care indică creşterea temperaturii mediului ambiant în Capitală, Primăria Sectorului 2 va acorda asistenţă medicală de prim ajutor şi va distribui apă rece către populaţie. În aceste puncte, în caz de cod portocaliu sau roşu, va exista personal medical dotat cu trusă de prim ajutor şi aparat de măsurare a tensiunii arteriale”, se precizează într-un comunicat al Primăriei Sectorului 2.

Miercuri şi joi sunt în vigoare două atenţionări de caniculă, una cod portocaliu, pentru partea de vest a ţării, celalaltă cod galben, valabilă în este. Temperaturile vor ajuge la 39 de grade, conform ANM.

DailyBusiness
Plafonarea gazelor expiră de la 1 aprilie. Bogdan Ivan: „Nu ar trebui să existe scumpiri, avem mecanisme de protecție”
Spynews
Gabriela Cristea a slăbit enorm! Cum arată acum! Are picioare de model
Fanatik.ro
Cu ce echipă de fotbal ține, de fapt, Nicușor Dan. Președintele României a recunoscut un singur lucru
Capital.ro
Elena Udrea nu poate fi mai mândră de atât. Imaginea senzațională cu fiica sa a atras imediat sute de reacții: Războinica mea!
Playtech.ro
Cum se curăţă uşor încălţămintea din piele întoarsă iarna: aşa păstrezi ghetele şi cizmele ca noi ani de zile
Adevarul
Taxele și impozitele în 2026, poveste fără sfârșit. „Doar la Slatina vezi așa ceva: taxe de vorbești singur, gunoi de-l mănânci, nu-l arunci”
wowbiz.ro
Mădălin Ionescu, în doliu! Fostul prezentator TV a făcut anunțul trist: „A sfârșit discret, în somn”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veronica si Dorobațu sunt câștigătorii „Casa iubirii” sezonul patru. Primele declarații după ce au intrat in posesia marelui premiu
iamsport.ro
Fostul conducător de la Dinamo e convins: ”Cîrjan e deja vândut! Nicolescu a inventat o poveste”
MediaFlux
Zona din România care nu e acoperită de articolul 5 din NATO! Avertismentul șefului Statului Major, generalul Gheorghiță Vlad
stirilekanald.ro
Mama lui Sergiu Țârnă, sfâșiată de durere după moartea tânărului. Mesajul dureros transmis polițistului criminal: ”Mi-au rupt sufletul”
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend