CANICULA FACE VICTIME: Peste 500 de solicitări la Ambulanţa Bucureşti, 10% pentru lipotimie

Temperaturile au depăşit 35 de grade în cele mai multe zone din ţară. Meteorologii au emis o atenţionare de vreme caniculară, valabilă până la sfârşitul săptămânii. Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a înregistrat, marţi, peste 500 de solicitări, dintre care 265 de urgenţe.
Romania TV
19 iun. 2012, 16:37
CANICULA FACE VICTIME: Peste 500 de solicitări la Ambulanţa Bucureşti, 10% pentru lipotimie

„Au fost înregistrate până la ora 16.00, peste 500 de solicitări, dintre care 265 de urgenţe, 64 lipotimii şi sincope, patru căzuţi în stradă şi peste 130 de afecţiuni respiratorii şi digestive. Pentru acest interval, putem vorbi de o creştere cu 1 la sută faţă de ziua precedentă. Nu avem niciun caz de hipertermie. Poate unora li s-a făcut rău din cauza căldurii”, a declarat dr. Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI).

Printre afecţiunile respiratorii şi digestive pentru care au fost înregistrate apeluri se numără virozele şi enterocolitele.

Canicula cuprinde aproape toată ţara.Temperaturile vor depăşi 35 de grade în cele mai multe zone din ţară. Un bărbat de 53 de ani, din Drobeta Turnu-Severin, a murit pe stradă, după ce a făcut infarct din cauza caniculei.

Indicele de confort termic a atins deja pragul critic, iar asta ne va face să simţim şi mai tare căldura. Meteorologii au şi emis o atenţionare de vreme caniculară, valabilă până la sfârşitul săptămânii.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Gigi Becali a anunțat cum va arăta noua strategie de transferuri a FCSB: „Mă fac de râsul lumii? Gata! Bag 10 milioane de euro!”
Capital.ro
Consiliul Concurenței analizează scumpirile recente ale carburanților. Bogdan Chirițoiu: Așteptăm datele aferente ultimei săptămâni
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fotbalul românesc este îndoliat! S-a stins din viață Silviu Stănescu, fostul antrenor al Universității Craiova
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Amendă dacă vorbești pe speaker. Controale în autobuze
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România