Alexandru Bourceanu, tot în echipamentul Stelei!

Clubul Trabzonspor a anunţat, luni, într-un comunicat trimis bursei, că Alexandru Bourceanu va avea la echipa din Trabzon un salariu garantat de 350.000 de euro până la finalul acestui sezon, de câte 725.000 de euro pentru campionatele 2014/2015 şi 2015/2016 şi de 750.000 de euro pentru 2016/2017.
Daniel Spătaru
04 feb. 2014, 07:17
Alexandru Bourceanu, tot în echipamentul Stelei!

Alexandru Bourceanu (28 de ani) a revenit în țară, după ce a semnat contractul cu Trabzonspor. Fostul căpitan al Stelei a semnat o înțelegere valabilă trei ani și jumătate cu echipa din prima ligă turcă. Cu toate acestea, a revenit în țară îmbrăcat tot în echipamentul Stelei.

Fanii roș-albaștrilor nu l-au uitat nici la amicalul Stelei cu Korona Kielce, scor 3-1. „Era un jucator destul de important, dar avem… Neagu joaca foarte bine, cred ca o sa-l inlocuiasca cu succes. Era foarte important, era cel mai bataios. Si campionatul Turciei e destul de puternic, dar merita ceva mai mult totusi”, a spus unul dintre fanii stelisti din Spania.

STEAUA. Transferul lui Bourceanu, în cifre. Ce SALARIU va avea jucătorul şi câţi bani a primit STEAUA

„În ceea ce priveşte transferul fotbalistului profesionist Alexandru Bourceanu la clubul nostru, s-a ajuns la un acord cu Steaua şi cu fotbalistul pe trei ani şi jumătate (până la finalul sezonului 2016/2017). Conform înţelegerii, grupării Steaua i se va plăti suma de 1.300.000 de euro. Potrivit înţelegerii, fotbalistul va primi pentru a doua parte a sezonului 2013/2014 un salariu garantat de 350.000 de euro, pentru sezonul 2014-15 un salariu garantat de 725.000 de euro, pentru sezonul 2015-16 un salariu garantat de 725.000 de euro, pentru sezonul 2016-17 un salariu garantat de 750.000 de euro”, se arată în anunţul grupării Trabzonspor, făcut pe KAP, platforma de informare publică.

Steaua a anunţat, duminică, pe site-ul oficial, că fotbalistul Alexandru Bourceanu a fost transferat la gruparea Trabzonspor, cu care a semnat un contract pe trei ani.

Alexandru Bourceanu era legitimat la Steaua din vara anului 2011. Trabzonspor ocupă locul 8 în clasamentul campionatului Turciei, cu 28 de puncte (18 jocuri). Lider este Fenerbahce, cu 44 de puncte (19 jocuri).

Echipa din Trabzon va întâlni, în această seară, în deplasare, formaţia Caykur Rizespor, într-un meci din etapa a XIX-a a campionatului Turciei.

Citeşte şi Căpitanul Stelei, scandal monstru cu fraţii Becali

Citeşte şi STEAUA a plecat fără BOURCEANU în cantonament. Vezi ce a păţit CĂPITANUL

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Pădurariu vs Macalou, duel „delicios” la Cluj! Unde a greșit perla pe care Gigi Becali visează 40 de milioane de euro
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cum verifici pensia privată Pilonul II. Unde vezi fondul la care ești înscris și suma acumulată
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT