Care sunt orele la care să mâncăm cina fără să ne îngrășăm. Acestea sunt alimentele potrivite pentru masa de seară

Mâncatul seara poate să ne afecteze serios silueta și chiar somnul, tocmai de aceea mulți oameni aleg să evite acest obicei, mai ales cu câteva ore înainte de culcare.
Filip Stan
24 mart. 2022, 12:04
Care sunt orele la care să mâncăm cina fără să ne îngrășăm. Acestea sunt alimentele potrivite pentru masa de seară
Care sunt orele la care să mâncăm cina fără să ne îngrășăm

Care sunt orele la care să mâncăm cina fără să ne îngrășăm

Care sunt orele la care să mâncăm cina fără să ne îngrășăm. Medicul susține că ar trebui să luam măsa de seara înainte de ora 20 pentru ca organismul să aibă timp să se refacă până la ora de culcare. De asemenea, el precizează că nu e indicat să ne întindem după cină fiindcă procesele metabolice trebuie ajutate, nu încetinite. Mai recomandată ar fi mișcarea, o plimbare scurtă prin fața locuinței.

Pe lângă ora potrivită, contează foarte mult și ce mâncăm seara. În ce ar trebui să constea masa de seară:

  • Peşte alb la grătar, abur sau cuptor (biban de mare, doradă, păstrăv etc.) cu garnitură de linte verde şi dressing de usturoi cu lămâie;
  • Curcan la cuptor cu dovlecei, usturoi şi ierburi;
  • Omletă din albuşuri cu mărar şi salată de castraveţi cu lămâie;
  • Souffle din brânză slabă, broccoli şi mirodenii după gust;
  • Găină de la Fermă la rotisor cu piure de ţelină şi salată verde cu lămâie.
  • Supă de cocoş de la Fermă cu rădăcinoase şi legume de culoare verde, acrită cu zeamă de corcoduşe.

„Suntem robii obişnuinţelor şi este greu să ne desprindem. De multe ori nici nu trebuie, dar în mod cert trebuie să ne adaptăm. Sănătatea este o decizie a fiecăruia dintre noi, iar alegerile ţin de gradul de educaţie pentru un stil de viaţă sănătos. Sintagma ‘că doar n-o să mi se întâmple tocmai mie’ nu mai poate fi luată în calcul în vremurile moderne. Pentru că da, se poate întâmpla oricui şi, începând de astăzi, boala nu respectă vârsta, naţia sau declaraţia individuală!”, a concluzionat medicul.

De regulă, gustările după ora cinei nu prea sunt recomandate de experții în domeniu. Uneori acestea sunt necesare, dar trebuie urmate niște reguli stricte, nu poți mânca orice găsești în frigider.

Ce recomandă nutriționiștii să mâncăm dacă ne e foame înainte de culcare

Iaurt grecesc cu migdale și fructe de pădure

Iaurtul grecesc este bogat în proteine, astfel încât poate ajuta la senzația de sațietate mult mai rapid decât de obicei. Cercetările sugerează că după o masă cu un nivel ridicat de proteine, putem mânca mai puțin pe parcursul zilei. Un studiu suplimentar a constatat că un ridicat nivel de proteine din plante duce la un mai scăzut consum de calorii, ceea ce ar contribui la pierderea mai rapidă în greutate.

Cireșe

Un lucru poate mai puţin ştiut despre aceste fructe este că cireşele sunt sursă naturală de melatonină, un hormon care ajută la reglarea ciclului de odihnă. În timp ce suplimentele de melatonină din comerţ au de obicei efecte secundare (dureri de cap, greaţă, vise ciudate şi ameţeală), cireşele nu au aşa ceva. Sfatul specialiştilor este să mâncăm cireşe cu o oră înainte de culcare, potrivit The Epoch Times.

Banane

Bananele sunt o sursă foarte bună de vitamine, B6 şi C. Conţin minerale şi vitamine importante precum (fier, magneziu, calciu, fosfor, vitamina A, E, acid folic şi caroten). Un mineral pe care îl găsim în banane este manganul este un mineral care participă la funcţiile metabolice şi la sănătatea oaselor.

Bananele oferă o cantitate mare de fibre care dau senzaţia de saţietate şi ajută la optimizarea tranzitului intestinal.

Kiwi

Kiwi este un fruct mic, dar cu mari beneficii pentru sănătate. Pulpa loi verde este dulce și înțepătoare. Este, de asemenea, plin de substanțe nutritive, cum ar fi vitamina C, vitamina K, vitamina E, acid folic și potasiu. Are o mulțime de antioxidanți și este o sursă bună de fibre. Semințele lui mici și negre sunt comestibile, la fel ca și coaja maro neclară, deși mulți preferă să arunce coaja înainte de a-l mânca.

Citește și Ce recomandă nutriționiștii să mâncăm dacă ne e foame înainte de culcare

Citește și Băutura-minune care topește grăsimea de pe burtă. Trebuie consumată înainte de culcare și vine cu beneficii extraordinare!

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT