Carnagiu în Rusia, sunt 15 morţi. Un microbuz a fost strivit de două camioane

Cel puţin 16 persoane au murit duminică într-o coliziune între un microbuz şi două camioane în regiunea rusă Ulianovsk (Volga), au informat agenţiile de presă ruse.
Daniel Spătaru
22 aug. 2022, 08:38
Carnagiu în Rusia, sunt 15 morţi. Un microbuz a fost strivit de două camioane

Potrivit martorilor citaţi de aceste agenţii, un vehicul de mare tonaj a ieşit de pe sensul pe care circula şi a intrat în coliziune cu un microbuz care venea din sens opus, în apropiere de satul Nikolayevka. În momentul accidentului, microbuzul a fost lovit din spate de un alt camion.

Accidentul s-a soldat cu 16 morţi, „14 cetăţeni kârgâzi şi doi ruşi”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor locale de salvare, citat de agenţia de presă TASS.

Ministerul Afacerilor Externe din Kârgâzstan a confirmat, într-un comunicat de presă, că 14 cetăţeni ai acestei foste republici sovietice din Asia Centrală au murit în accident.

Citeşte şi Accidente grave duminică, sunt mulţi morţi, răniţi şi maşini distruse

În ultimii ani, în Rusia, au avut loc mai multe accidente mortale în care au fost implicate autobuze. Astfel, în luna ianuarie, cinci persoane au fost ucise şi 21 au fost rănite într-un accident de microbuz în regiunea Riazan, la circa 270 de km sud de Moscova.

În decembrie 2019, un autobuz cu circa 40 de pasageri la bord a căzut într-un râu îngheţat în regiunea Zabaikalsk, în Siberia, provocând moartea a 19 persoane şi rănirea altor 21.

Citeşte şi Un român a murit şi altul e în stare gravă după accidentul din Germania provocat de maşina autonomă

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT