CASS pentru pensii, ajutoare sociale și indemnizații. Instituțiile publice vor declara contribuția de asigurări sociale prin formularul 112

Instituțiile statului care achită ajutorul de șomaj, pensiile, ajutorul social, indemnizația pentru creșterea copilului și drepturi pentru persoane persecutate politic și veterani, vor declara prin formularul 112 al ANAF contribuția de asigurări sociale de sănătate, pe care o rețin la sursă și o virează la buget, potrivit unui proiect de ordin.
Filip Stan
06 aug. 2025, 21:34
CASS pentru pensii, ajutoare sociale și indemnizații. Instituțiile publice vor declara contribuția de asigurări sociale prin formularul 112

Instituțiile statului care plătesc pensii, ajutor de șomaj, ajutor social, indemnizații pentru creșterea copilului, dar și drepturi pentru veterani sau persoane persecutate politic, vor trebui să declare contribuția pentru sănătate (CASS) prin formularul 112 de la ANAF. Aceste contribuții sunt reținute direct din bani, înainte de plată, și sunt trimise la bugetul statului. Un proiect de ordin prevede această schimbare și, în același timp, se pregătesc și modificări privind  indemnizația pentru concediul medical, în funcție de cât durează acesta.

Categoriile menționate și-au pierdut asigurarea de sănătate din oficiu ca urmare a legii cu măsuri fiscal-bugetare adoptată în iulie, însă vor rămâne asigurate prin reținerea CASS (10%) la sursă din venitul plătit către stat.

Citește și: Guvernul Bolojan se pregătește să crească impozitele cu 70%. Vești proaste pentru români

Pentru ca instituțiile să poată reține la surse și să vireze bugetului de sănătate banii, instituții precum ANAF, Casa Națională de Pensii Publice, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă au pregătit un proiect comun de ordin pentru aprobarea unor modificări la „Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate” – formularul 112.

Totuși, pentru a intra în vigoare, ordinul trebuie să fie aprobat și publicat în Monitorul Oficial. D112 se numără printre cele mai importante declarații care se depun la ANAF. Prevederile ordinului pregătit acum se aplică începând cu declararea veniturilor aferente lunii august 2025.

Prin legea nr.141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, începând cu data de 1 august 2025, au fost aduse modificări care vizează, între altele, instituirea obligației de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru unele categorii de persoane care, anterior, erau asigurate la sistemul de asigurări sociale de sănătate fără plata contribuției.

Conform noilor dispoziții, contribuabilii datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru următoarele categorii de venituri:

  • venituri din pensii, pentru partea care depășește plafonul lunar de 3.000 lei;
  • indemnizații de șomaj acordate potrivit Legii nr.76/2002 privind sistemul aigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupârii forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare;
  • indemnizații lunare acordate potrivit art.50 alin.(1) din Legea nr.273/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv potrivit art.2 alin.(1) și art.31 alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2010, cu modificările și completările ulterioare;
  • ajutorul de incluziune și ajutorul pentru familia cu copii acordate potrivit Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare;
  • drepturi bănești stabilite persoanelor persecutate din motive politice, deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, magistraților care au fost înlăturați din justiție pentru considerente politice în perioada anilor 1945 – 1989, persoanelor persecutate în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 din motive etnice, veteranilor de război, invalizilor și văduvelor de război, drepturi ale persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, revoluționari.

Pentru persoanele care realizează categoriile de venituri menționate mai sus, plătitorii au obligația stabilirii și plății contribuției de asigurări sociale de sănătate, dar și a depunerii lunare, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile, a Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, notează Profit.ro.

Tot prin această lege au fost aduse și unele modificări Ordonanței de urgență a Guvernului privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la cuantumul brut lunar al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă.

Așadar, este nevoie de actualizare modelului și conținutului formularului 112 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate”.

1. Actualizarea Nomenclatorului „Tip asigurat pentru alte entități asimilate angajatorului”, prin:

a) introducerea unor noi tipuri de asigurați:

-persoanele care primesc drepturi în baza actelor normative prevăzute la art.153 alin.(1) lit.f9) din Codul fiscal (valorile 3.1 – 3.6);

-persoanele beneficiare de ajutor de incluziune și ajutor pentru familia cu copii acordate potrivit Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare. Tipul de asigurat anterior a fost redenumit avându-se în vedere abrogarea art.154 alin.1) lit.l) din Codul fiscal (valoarea 4);

b) modificarea mențiunilor referitoare la obligația de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate aferentă tipurilor de asigurat cu valorile 2, 5, 6 și 35.

2. Actualizarea Nomenclatorului „Creanțe fiscale”, prin introducerea pozițiilor nr.25 – 30 pentru declararea contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată  pentru noile tipuri de asigurați (tipurile de asigurat cu valorile 2, 3, 4, 5, 6 și 35 din Nomenclatorul „Tip asigurat pentru alte entități asimilate angajatorului”).

3. Includerea la secțiunile referitoare la indemnizațiile de sănătate (C.2 și E.2) din „Anexa angajator”, potrivit propunerii reprezentanților Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a unor informații cu privire la indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă prevăzute la art.17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare

4. Modificarea corespunzătoare a instrucțiunilor de completare a formularului 112.

Citește și: Cum arată salariile din Norvegia. Dezvăluirile făcute de o româncă: „Pe lângă salariu mai primești o sumă o dată pe an”

DailyBusiness
Un profesor a făcut, anul trecut, 1,5 milioane de lei din meditații! Câți bani au declarat la ANAF, în total, cei care pregătesc elevii în particular
Spynews
Ultimă oră! Accident grav în Capitală! O mașină s-a răsturnat în urma impactului puternic
Fanatik.ro
Roman Abramovich, vizat de o investigație a englezilor. Ce s-a descoperit despre casele de lux ale fostului patron de la Chelsea
Capital.ro
Românii nu-l uită pe Călin Georgescu. Planul care se pregătește: Să aduceți suverani adevărați!
Playtech.ro
Mută două beţe de chibrit pentru a avea un rezultat corect. Mulţi adulţi greşesc
Adevarul
Inspecția Judiciară i-a răspuns unui clujean că este beneficiarul grevei magistraților pentru pensii: „E de-a dreptul sfidător”
wowbiz.ro
El știe unde e Dani Mocanu! Ce se întâmplă acum cu artistul și evenimentele la care urma să cânte, în timp ce poliția îl caută în toată România
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Ajutorul de deces 2025: Câți bani se acordă și cine poate beneficia de această indemnizație
iamsport.ro
Bombă! Gigi Becali a pus mâna pe telefon și a scos un jurnalist de pe post: 'Eram la Paris cu fata mea'
MediaFlux
Pericol major în România. Grad de risc ridicat în jumătate dintre locuințe
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru românii care vor credite!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume