CASTIGATOR iUMOR 2018: Surpriză uriaşă în FINALA iUMOR 2018, cine pleacă acasă cu premiul de 20.000 de euro. Aplauze în picioare!

Cea mai îndrăgită emisiune de umor din România se apropie de finalul celui de-al cincilea sezon. Duminică, 27 mai, de la ora 20.00, la marea finală, românii vor afla cine este câștigătorul ”iUmor” din acest sezon!

RomaniaTV.net
27 mai 2018, 15:14
CASTIGATOR iUMOR 2018: Surpriză uriaşă în FINALA iUMOR 2018, cine pleacă acasă cu premiul de 20.000 de euro. Aplauze în picioare!

UPDTATE: iUmor tocmai şi-a desemnat câştigătorul. 20.000 de euro dintr-un foc și admiraţia tuturor românilor cu simţul umorului. Bravooo!

Andrei Cojocaru, în vârstă de doar 18 ani, și-a adunat tot curajul pentru a urca pe scena „iUmor” cu o piesă rap pe care nu a mai prezentat-o altcuiva. Pariul său s-a dovedit a fi cel câștigător, astfel că acum cel mai tânăr concurent a intrat în finala „iUmor” și a și câștigat sezonul.

Telespectatorii au fost cei care au decis că Andrei are toate calitățile pentru a merita marele premiu în valoare de 20.000 de euro. Cei patru câștigători de până acum au fost Vlad Grigorescu (sezonul I), Maria Popovici (sezonul al II-lea), Doina Teodoru (sezonul al III-lea) și Ana Maria Calița (sezonul al IV-lea).

Seara marii finale a celui de-al cincilea sezon ”iUmor” a fost deschisă în ordinea tragerii la sorți, de Irinel și Diana, cei doi actori din Ploiești, care i-au uimit de fiecare dată pe jurați cu scenetele lor. Din păcate, succesul lor nu s-a repetat și în marea finală. ”Avem un nume pentru numărul vostru: lacrimi și jale la iUmor! A fost o scenetă seacă, de categorie B”, a spus Cheloo, iar Irinel și Diana au primit trei voturi negative.

Revenit din Anglia, unde lucrează, pentru finala ”iUmor”, Cătă Dum a intrat cu gânduri mari pe scenă, însă nici el nu a reușit să convingă jurații că merită să îi ofere cele trei voturi necesare pentru a intra la votul publicului. ”Cred că îi trebuie mai multă energie, pare că e bolnav… Trebuie să vii hotărât, e finala!”, a spus Delia, iar Cheloo a fost și el de acord. Cătă Dum a obținut astfel două voturi, care însă nu l-au ajutat să rămână în concurs.

Al treilea concurent, Mirela Buhușa însemnat și al treilea respins din finala celui de-a cincilea sezon. Dacă apariția sa din audiții a atras privirile și voturile juraților, pentru finală Mirela a ales un alt număr, construit în jurul reacțiilor pe care le-a primit după difuzarea numărului său. Din păcate, decizia sa de a răspunde tuturor răutăților nu s-a dovedit a fi cea mai bună. ”Ai făcut o greșeală foarte mare cu numărul acesta, e clar că te-a enervat ce ți s-a întâmplat. Tu practic ți-ai anihilat numărul în această seară, iar niște oameni pe care nu îi cunoști, au câștigat”, i-a spus Cheloo. Astfel, Mirela a părăsit și ea scena cu trei voturi negative.

Cele trei prestații i-au pus în dificultate pe Cheloo, Delia și Mihai Bendeac, astfel că înainte de intrarea lui Bogdan Zloteanu pe scenă, deja începuseră să se gândească ce se va întâmpla dacă niciun concurent nu trece. ”Cred că are șanse să o dea în bară, doar a mai făcut asta în finală”, a mărturisit Delia încă de la început, iar presentimentul său s-a adeverit, din păcate. ”Eu cred că nu meriți să fii aici, ai avut până acum patru ocazii, ai avut timp să testezi materialul și să vii aici cu ceva bun”, i-a spus Mihai Bendeac. Zloteanu nu s-a lăsat însă afectat nici de voturile negative, nici de schimbul dur de replici pe care l-a avut cu Bendeac mai apoi.

Isabela Iacupovici, actrița care a reușit să atragă toate laudele juraților în audiții, a dovedit că își merită pe deplin locul în finală și a spart șirul voturilor negative. ”Pe ea aș pune bani”, a mărturisit Delia chiar înainte de a-i vedea numărul din finală. Isabela a continuat rolul Tanței, femeia de serviciu extrem de dezinvoltă, care ia jurații la rost. ”E o actriță foarte asumată și cu foarte mult curaj”, a remarcat Mihai Bendeac, după ce Isabela a arătat că are o mare capacitate de a se adapta după replicile venite din partea juraților. Ea a primit astfel toate LIKE-urile necesare pentru a intra la votul telespectatorilor.      

Dan Țuțu, cel care în audiții a primit o șansă în plus din partea juraților, nu numai că a profitat de ea pentru a ajunge în finală, dar a reușit să le dovedească acestora că nu s-au înșelat și a reușit să intre a votul publicului. ”Le mulțumesc enorm juraților pentru acele două minute. Înseamnă că și oamenilor le-a plăcut și e păcat să nu afle și mai departe poveștile mele”, a spus acesta. Țuțu a reușit performanța de a-l face pe Mihai Bendeac să cadă în genunchi și să râdă cu lacrimi. ”Este unul dintre lucrurile pentru care mă voi felicita mult timp”, a spus Mihai despre decizia sa de a-l ruga pe Țuțu să continue numărul său.

Francesca și Sevi le-au atras atenția juraților după ce în audiții au improvizat o scenetă folosind în loc de replici versuri din melodii celebre. Pentru finală au schimbat însă abordarea și au încercat să facă o recapitulare a celor mai bune numere din acest sezon, din păcate nu cu prea mare succes. ”Nu cred că a fost cel mai bun număr din această seară, dar nu e nici printre cele rele și cred că meritați să ajungeți la votul publicului”, le-a spus Delia, însă Cheloo și Mihai Bendeac nu și-au dat acordul.

Renata Cilan, căreia Mihai Bendeac i-a prevăzut în etapa audițiilor că va exploda cariera sa, nu s-a dovedit nici ea foarte inspirată în finala acestui sezon. Și de această dată, Renata a dat dovadă de multă autoironie, însă de această dată abordarea nu a funcționat. ”Mi se pare că îți trebuie niste shot-uri de încredere, nu te mai subestima”, a încurajat-o Delia, însă Renata nu a primit și voturile necesare pentru a trece mai departe.

Nici magicianul Andrei Gîrjob nu s-a dovedit a fi mai norocos în finala sezonului 5, deși a reușit să îi atragă toată atenția lui Cheloo cu numerele sale. ”Am ajuns în punctul în care apreciez foarte mult ceea ce faci, dar cred că putea să fie mult mai bine”, i-a spus Mihai Bendeac, cel care i-a oprit lui Andrei drumul către votul publicului.

Dan Cîrstea, concurentul preferat al lui Mihai Bendeac din acest sezon, după cum chiar juratul a recunoscut, nu a mai avut în finală același succes cu jurnalul său de știri umoristice. ”Am muncit mult pentru numărul acesta, sper să îl impresioneze pe Cheloo, mi-e teamă de el”, a mărturisit Cîrstea de la început. Iar presimțirea lui s-a adeverit, din păcate. Chiar dacă a reușit să îi cucerească pe Delia și Mihai Bendac, Cîrstea nu l-a convins și pe Cheloo. ”Este minunat că încerci, dar acesta nu este un număr care să intre la vot”, i-a spus juratul, spre dezamăgirea tuturor.

 


CASTIGATOR IUMOR 2018: De-a lungul acestui sezon, nu doar concurenții, ci și cei trei jurați au avut parte de momente memorabile! Cheloo a fost cel încântat de fiecare dată de concurenții din Japonia, juratul mărturisind că este mare admirator al culturii nipone. ”Umorul japonez este aparte, se spune că europenii nu îl înțeleg, dar se pare că reacționează pozitiv la umorul pe care îl produc în acea țară cunoscută pentru rigiditate, sobrietate. Un număr al unui concurent din Japonia a fost preferatul meu!”, a mărturisit Cheloo.

Duminică, 27 mai, de la ora 20.00, în marea finală, românii vor afla cine este câștigătorul din acest sezon! Irinel și Diana, Andrei Gîrjob, Sevi și Francesca, Bogdan Zloteanu, Isabela Iacupovici, Renata Cilan, Mirela Buhuș, Dan Cîrstea, Andrei Cojocaru, Cătă Dum și Dan Țuțu sunt cei care se luptă de această dată pentru marele premiu. Finala ”iUmor” va fi înregistrată, însă votul telespectatorilor se va face live, după ce fiecare dintre câștigătorii celor 11 ediții își va prezenta numărul pregătit.

Dacă în audiții aceștia aveau nevoie de două dintre voturile juraților pentru a ajunge la vot în aplicația ”iUmor”, în marea finală, concurenții trebuie să îi convingă pe toți trei, altfel sunt eliminați. În seara difuzării marii finale, publicul telespectator va putea vota interpretarea concurenților într-un interval de 20 de minute pentru a decide prin votul prin  SMS la 1313 (numai în reţelele mobile VODAFONE, ORANGE, TELEKOM) marele câștigător, care va pleca acasă cu marele premiu în valoare de 20.000 de euro.

Mihai Bendeac, după cinci sezoane la pupitrul de jurat iUmor: „Am avut atât de multe momente de cumpănă”

 Mihai Bendeac s-a bucurat să revadă foști concurenți sau să fie martor la debutul carierei altora. ”Am avut atât de multe momente de cumpănă în 2 ani și jumătate, dar am fost și martorul unor momente care au schimbat în mod clar viețile unor oameni. Având experiența asta în spate, știu când cineva are un moment glorios, care devine viral și începând de a doua zi pleacă în turneu, viața i se schimbă și devine celebru”, a spus Mihai Bendeac.

Irinel și Diana au readus pe scena „iUmor” o scenetă asemănătoare celei care în sezonul 4 le-a adus o mulțime de aplauze. De această dată însă, Diana a avut rolul îngerului care păzește poarta Raiului, la care Irinel ajunge după ce moare. Irinel și Diana au primit două LIKE-uri ale juraților, dar și cele mai multe voturi ale telespectatorilor, astfel că vor intra în marea finală de pe 27 mai!

Cei doi tineri actori și-au dorit de foarte multă vreme să participe la ”iUmor”, însă le-a fost teamă de eșec.

”Pentru mine asta e cea mai mare temere în ceea ce priveşte teatrul sau actoria”, mărturisește Irinel. Din fericire, reacțiile primite după fiecare aparție, atât din partea juraților, cât și din partea telespectatorilor, au depășit așteptările lor. ”Au fost cele mai bune reacţii, să ţi se spună că locul tău e pe scenă şi că nu trebuie să renunţi, e mare lucru!”, povestesc Irinel și Diana.

Cei doi s-au cunoscut la Casa de Cultură a Studenţilor Ploieşti și spun că încă de la primul spectacol au avut chimie, ca ”doi oameni care iubesc necontenit teatrul, scena şi publicul, chiar dacă o fac în mod amator”. Și deși nu se consideră actori profesioniști, cei doi reușesc să își lucreze singuri scenetele și au deja și mici tabieturi și susperstiții.

Andrei Gîrjob: „Cea mai puternică reacție a fost când am reușit să fac oameni să plângă”

Prezent pentru a doua oară pe scena ”iUmor”, Andrei Gîrjob a primit voturile necesare pentru a ajunge în finală, dar a aflat și că se situează pe primul loc în topul celor mai drăguți concurenți ”iUmor” făcut de Delia.

În sezonul cu numărul 5 „iUmor”, Andrei a reușit să „fure” voturile juraților cu un număr de magie folosind cărți de joc. Mai exact, Andrei a reușit să scoată cărțile semnate de Delia, Cheloo și Mihai Bendeac dintr-un pantof, dintr-o pungă de pufuleți și, respectiv, dintr-o pungă de hârtie în care amestecase tot pachetul.

„Temerile au loc acasă când creez scenariul, dar când sunt pe cale să urc pe scena voastră, sunt deja pregătit. Diferența între mine de acum și cel de la început este că acum caut doar numere cu care oamenii să rezoneze și să aibă o reacție: de uimire, de suspans, de râs sau pur și simplu de empatie”, povestește Andrei, care de-a lungul timpului a avut parte de reacții memorabile la numerele sale.

„Cea mai puternică a fost când am reușit să fac oameni să plângă. Numele unei persoane dragi a apărut pe cartea pe care o ținea o spectatoare în mână. Ulterior am aflat că acea persoană nu mai este printre noi, iar șocul apariției numelui a fost atât de puternic încât ea a început să plângă. Atunci am știut că am în mână o armă care poate mișca oameni și trezi în ei sentimente puternice”, povestește magicianul care poate fi văzut din nou duminică, în finala „iUmor”.

Andrei Gîrjob lucrează de la câteva ore până la câteva luni pentru a putea pregăti un număr complex.


loading...