Cât de costisitor este traiul în Italia: Cât plătește lunar un român stabilit în Milano

Milano, unul dintre cele mai populare orașe din Italia, a devenit „acasă” pentru numeroși români, și nu numai, datorită oportunităților de angajare.
Alina Costache
07 nov. 2022, 10:23
Cât de costisitor este traiul în Italia: Cât plătește lunar un român stabilit în Milano

Conform statisticilor, aproximativ 280.000 de străini locuiesc în Milano, adică 20,3% din populația totală a orașului, fiind a doua cea mai populară destinație din Italia, după Roma. Cetățeni din țări precum Marea Britanie, SUA, Filipine, Ecuador sau România au ales să se mute definitiv aici, potrivit stiridiaspora.ro.

Orașul a fost clasat pe locul trei în clasamentul celor mai scumpe orașe italiene, dar piața muncii și viața cosmopolită din Milano sunt și ele pe măsură.

Cât costă chiria în Milano

Chiar dacă, de mult timp, chiriile erau la un preț ridicat în acest oraș, în ultimul an se pare că acesta a crescut. În primele luni ale anului 2022, chiria medie din Milano a crescut cu 11,2% față de aceeași perioadă a anului precedent. În prezent chiria medie pe lună esre de 20,14 euro pe metru pătrat.

În zonele centrale ale orașului, precum Duomo, Cadorna, Cordusio sau Parco Sempione, prețul poate ajunge și la 33 de euro pe metru pătrat. Deci, chiria unui apartament cu o singură cameră, în centrul orașului, costă aproximativ 1.260 de euro lunar. Prețurile scad cu cât același tip de apartament se află mai departe de centru, de exemplu, o locuință de la periferia orașului va avea o chirie medie lunară de 830 de euro.

Românii care caută o chirie într-o cameră single dintr-un apartament comu pot plăti până la 620 de euro.

Citește și: Italia a alocat 20 de milioane de euro pentru acordarea unui nou bonus. Pentru ce este și cine îl poate solicita

Ce facturi plătesc românii în Milano

Utilitățile nu sunt incluse în chirie în majoritatea contractelor de închiriere din Italia. În general, facturile depind de cheltuielile individuale ale unei locuințe. Pentru un apartament de 85 de metri pătrați, cheltuielile lunare includ facturile la gaz, electricitate și apă și taxele de colectare a deșeurilor. Costul acestora poate ajunge, în medie, la 207 euro, cu 31 de euro peste media națională din Itallia.

Produse alimentare și ieșiri în oraș

În ultimele luni, din cauza nivelului record al inflației, prețul produselor alimentare a crescut drastic în toată Italia.

În ceea ce privește cumpărăturile, Milano este cel mai scump oraș italian, un coș cu produse de bază ajungând la 116 euro. Potrivit ziarului La Repubblica, o familie plătește 441 de euro pentru alimente.

Pentru cei care vor să ia masa în raș, costul depinde de restaurantul ales și de localizarea acestuia. O masă pentru două persoane care include trei feluri de mâncare, într-un oraș de nivel mediu, poate costa în medie 80-90 de euro, iar la un restaurant ieftin ajunge la circa 25 de euro de persoană.

Pentru cei care vor să iasă în oraș în timpul liber, costul depinde, de asemenea, de locul ales. De exemplu, un bilet la cinema costă aproximativ 10 euro, iar închirierea pentru o o oră a unui teren de tenis 25 de euro.

Citește și: Ion, un român stabilit în Italia, nici nu concepe să se mai întoarcă vreodată în România: „Aici îți permiți să trăiești zi de zi, nu duci lipsă pentru ziua de mâine”

Cât plătești pentru transportul public din Milano

Transportul public este foarte bine dezvoltat și accesibil. Metroul este una dintre cele mai rapide modalități de deplasare, dar există și tramvaie și autobuze. Un abonament lunar la operatorul de transport public costă 39 de euro, iar cel anual 330 de euro.

Sunt disponibile reduceri pentru rezidenții cu venituri mici, persoanele sub 30 de ani și studenți.

Chiar dacă rețeau de transport public este una eficeintă, numeroși localnici folosesc propriile autoturisme. Conform datelor, în Milano există nouă vehicule la 10 locuitori.

Pe lângă costurile mari la combustibil, parcarea este și ea costisitoare, tarifele începând de la 1,20 euro pe oră la periferie, iar în zonele centrale la 4,50 euro.

În centru este permis accesul doar mașinilor ecologice și este percepută o taxă de 2 euro pentru rezidenți și de 5 eurpi pentru nerezidenți.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
MM Stoica a citit mesajele primite după revenirea lui Laurențiu Reghecampf. Ce spun jucătorii FCSB despre antrenor
Capital.ro
Radu Georgescu trage un semnal de alarmă. România a fost lovită de scăderi puternice în mai multe sectoare: Este cea mai mare scădere de la pandemie
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Secretele uimitoarei șosele înghițită de Dunăre. Cum a fost clădit și cum a dispărut sub ape legendarul drum Széchenyi
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Uluitor! Ion Țiriac a vorbit despre românul care 'a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite': 'Mi-a fost coleg de școală'
MediaFlux
Vaccinul antigripal a ajuns în farmacii. Interviu cu medicul Daniela Ștefănescu, vicepreședinte Asociația Medicilor de Familie București
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte