Câtă apă trebuie să bei pe zi pentru a fi sănătos

Probabil că deja ştii importanţa pe care apa o joacă în buna funcţionare a corpului şi a psihicului nostru. Specialiştii ne indică faptul că apa este singurul lucru de care corpul nostru are cu adevarat nevoie ca să continue să trăiască. Toate organele interne au nevoie de apă, la fel şi sângele ca să se împrospăteze, iar corpul emoţional se hrăneşte la rândul său cu apă.
Romania TV
22 sept. 2012, 19:16
Câtă apă trebuie să bei pe zi pentru a fi sănătos

Paradoxal, atunci când nu ai suficientă apă în organism, simţi nu doar simptomele specifice setei, dar şi emoţii negative pe care sub nici o forma nu te-ai fi gândit să le asociezi cu lipsa apei: iritare, tristeţe inexplicabilă, furie şi anxietate.

Aşadar, cel mai important sfat pentru menţinerea sănătăţii tale şi a întregii tale familii este acesta: bea apă! Câtaă apă totuşi? Specialistii nu renunţă la indicaţia de a consuma minimum 8 pahare de apa pe zi. De care apă? Preferabil apa plată; ea este cea care face cel mai bine corpului. Apa minerală carbogazoasă nu este tolerată de toată lumea, poate duce la depuneri calcaroase la rinichi şi poate crea balonare si flatulenţă abdominală.

Sunt persoane care spun: eu consum minimum 8 pahare de lichide, dar ele includ şi ceaiul şi cafeaua şi o supă de legume şi un suc natural de fructe. Nu! Corpul are nevoie de minimum 8 pahare de apă plată pe zi, iar ceea ce alegi să consumi suplimentar este opţiunea ta. Aceasta apă plată este necesarul bunei funcţionări a corpului tău aşa cum este combustibilul pentru maşină.

Dacă oamenii ar reţine această comparaţie, le-ar fi mult mai evident cât de important este să bea apa zilnic atât cât trebuie, nu când le indică setea. Când corpul transmite prin sete că are nevoie de apă, înseamnă că se află deja într-o carenţă consistentă de apă.

Dacă este foarte cald afară, dacă munceşti fizic sau faci sport, evident vei bea şi mai multă apă.

Prima consecinţă imediată a lipsei suficiente de apă în corp este deshidratarea, apoi în timp dau semne de îmbolnăvire şi alte organe. Conform webMD, semnele timpurii de deshidratare sunt: setea în creştere, gura uscată, saliva lipicioasă şi cantitate redusa de urină, de culoare galben închis. Cu cât urina este mai clară şi spre transparenţă, cu atât rinichii sunt mai bine hidrataţi şi corpul detoxifiat. Poţi experimenta şi dureri de cap şi lipsa de energie din pricina lipsei apei suficiente din corpul tau.

Citeşte continuarea pe Sfatulparitilor.ro

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Oficial: Robert Niță, șef la Rapid! Fostul fotbalist decide transferurile si bugetul giuleștenilor alături de Şucu şi Angelescu
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT