Cătălin Predoiu vrea desfiinţarea Secţiei Speciale. „Înfiinţarea ei a fost o eroare”

Cătălin Predoiu a anunţat, miercuri că, lansează în dezbatere publică proiectul de modificare a Legilor Justiţiei şi îi invită pe toţi participanţii din sistem la o "dezbatere temeinică" ce urmează să aibă loc până pe 31 martie 2021. Ministrul Justiţiei a explicat că, în cazul legii privind organizarea judiciară, una dintre principalele propuneri este desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Predoiu consideră că înfiinţarea SIIJ a fost "o eroare".
Romania TV
30 sept. 2020, 18:27
Cătălin Predoiu vrea desfiinţarea Secţiei Speciale.

Ministrul Justiţiei a explicat că, odată cu desfiinţarea Secţiei Speciale, dosarele urmează să fie preluate de alte parchete, conform competenţei.

„În acord cu opiniile exprimate de organismele internaţionale (…), proiectul de lege propune desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. În acest context, se propune instituirea unor dispoziţii tranzitorii referitoare la situaţia personalului şi a dosarelor aflate pe rolul Secţiei (…). Astfel, cauzele aflate pe rolul Secţiei la data intrării în vigoare a legii, precum şi dosarele soluţionate, aflate în arhiva Secţiei la această dată, se transmit pe cale administrativă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii, parchetelor competente potrivit legii”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ, pus în dezbatere miercuri de Ministerul Justiţiei.

Potrivit Agerpres, actele de procedură îndeplinite în aceste cauze anterior intrării în vigoare a noii legi, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, vor rămâne valabile.

Ce se va întâmpla cu deciziile procurorilor SIIJ după desfiinţarea Secţiei Speciale

Soluţiile dispuse de procurorii Secţiei Speciale, care nu au făcut obiectul controlului ierarhic, sunt supuse după această dată controlului exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Măsurile ce vor fi efectuate, după desfiinţarea secţiei, de către procurorii parchetelor competente care vor prelua aceste cauze, vor fi supuse controlului ierarhic potrivit regulilor stabilite în Codul de procedură penală.

„Începând cu data desfiinţării Secţiei, reprezentarea Ministerului Public în cauzele preluate de la Secţie va fi asigurată de procurori din cadrul parchetelor de pe lângă instanţele pe rolul cărora se află acestea, dacă prin lege nu se dispune altfel. De asemenea, pentru respectarea principiului subordonării ierarhice, căile de atac exercitate de Secţie vor putea fi retrase numai de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, se menţionează în expunerea de motive.

Conform proiectului, procurorii din cadrul secţiei vor reveni la parchetele de unde provin şi îşi vor redobândi gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul SIIJ.

„A fost o eroare această secţie specială. Indiferent care au fost soluţiile care au dus la imaginarea acestei secţii este o soluţie greşită. Dincolo de celebrele gafe – de a deschide dosare penale unor oficiali ai UE – principala probemă pe are o ridică această secţiei este că nu are capacitatea de combatere a corpţiei în sistemul judiciar. Nu mă poate convinge nimeni că 5 judecători localizaţi în Bucureşti pot menţine un nivel de vigilenţă în sistemul judiciar, fiind pregătiţi să combată corupţia”, a declarat Cătălin Predoiu, conform News.ro.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că proiectele de modificare a legilor justiţiei vor rămâne în dezbatere publică până pe 31 martie 2021.

Premierul României anunţă noi măsuri! Carantină pentru persoanele care stau în România mai mult de TREI zile

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT