Cătălin Tolontan, prima reacție după ce a fost dat afară de la Libertatea: „Am refuzat să acceptăm inacceptabilul”

Cătălin Tolontan a avut o primă reacție după ce a fost dat afară de la Libertatea de Ringier România. Decizia de a rezilia contractul vine după ce, acum câteva săptămâni, a fost înlăturat de la conducerea Gazetei Sporturilor.
Alina Costache
06 dec. 2023, 16:47
Cătălin Tolontan, prima reacție după ce a fost dat afară de la Libertatea:

Cătălin Tolontan a fost șef la Gazetă timp de 21 de ani, echipă de care s-a despărțit în anul 2018. Tolontan preluase și cotidianul Libertatea.

Citește și Cutremur în presa din România: Cătălin Tolontan a fost dat afară de Ringier şi de la Libertatea. Urmează şi alte restructurări: „20% dintre jurnalişti vor fi concediaţi”

„Redacția Libertatea: Niciun ziar independent, nepedepsit. Am fost anunțați azi că se fac restructurări masive. „20% dintre jurnaliști vor fi concediați”, a spus CEO Ringier România, Dan Puica https://bit.ly/417b6HN.

Printre primii concediați, miercuri, 6 decembrie, au fost Iulia Roșu, redactor-șef adjunct, Cătălin Tolontan, coordonator editorial și Camelia Stan, editor la ediția tipărită. „20% dintre jurnaliști vor fi concediați”, i-a comunicat Dan Puica, CEO Ringier România, redactorului-șef al Libertatea, Dan Duca.

În momentul concedierii, Iulia Roșu l-a întrebat pe Dan Puica, CEO România, dacă „știi în ce constă munca mea?”. Directorul general i-a răspuns că „nu”, conform redactorului-șef adjunct.

Nu există compensații financiare în nici unul dintre cazuri.

Redacția Libertatea

Pe 28 august 2023, redacțiile Gazeta Sporturilor și Libertatea au dus la sediul Ringier de la Zürich un apel intern prin care au solicitat stoparea presiunilor împotriva independenței jurnalistice. Au fost prezentate probe, e-mailuri și mărturii, despre mai multe imixtiuni.

Printre acestea: felul în care ni s-a solicitat să arătăm articole în avans și să fondăm o organizație de lobby pentru industria de pariuri, similară cu cea pe care o publicație deținută majoritar de Ringier o are în Bulgaria.

Reacțiile companiei Ringier

Conducerea nu ne-a oferit niciun răspuns. Din acel moment, al apelului jurnaliștilor, deciziile trustului s-au succedat lunar:

  • 3 octombrie: Înlăturarea redactorului-șef al GSP, Cătălin Țepelin, când redacțiile au anunțat imixtiunile comercialului în editorial.
  • 1 noiembrie: Închiderea fără un anunț către public, parteneri și redacție a ediției tipărite a GSP. Concedierea a nouă oameni de la difuzarea GSP și a jurnalistului Cătălin Tolontan de la conducerea editorială a GSP.
  • 5 decembrie: Concedierea redactorului-șef adjunct al GSP, Dan Udrea.
  • 6 decembrie: Concedierea a trei jurnaliști de la Libertatea, printre care Iulia Roșu, redactor-șef adjunct al Libertatea, și Cătălin Tolontan, coordonator editorial la Libertatea. Anunțul directorului general al Ringier România, potrivit căruia „20% din jurnaliști vor fi concediați”.

În momentul concedierii, Iulia Roșu l-a întrebat pe Dan Puica, CEO România, dacă „știi în ce constă munca mea?”. Directorul general i-a răspuns că „nu”, conform redactorului-șef adjunct. Acestea sunt faptele. Libertatea are 45-50 de oameni. 20% ar însemna 10 oameni. Dintr-o altă informare oferită de conducere, un număr de aproximativ 15 ziariști vor pleca, „după un proces independent de evaluare”.

Schimbarea Libertatea

Redacția Libertatea a fost angajată în ultimii 5-7 ani într-un proces profund de schimbare, pentru a deveni „o publicație relevantă”, așa cum a spus în 2018 Marc Walder, CEO Ringier AG.

Nu vom cântări noi dacă am reușit. Publicul, compania însăși, societatea românească – are cine să se pronunțe. Ringier a invocat, miercuri, 6 decembrie 2023, într-un comunicat către redacție, „scăderea drastică a vânzărilor ediției tipărite, respectiv cu 64% comparativ cu anul 2018”. Se vorbește despre „redefinirea priorităților, mutând accentul în zona digitală”.

Am refuzat să acceptăm inacceptabilul. Libertatea este, în acest moment, site-ul numărul 1 în categoria news la cititori „unici”, cu 6 luni din cele 11 luni scurse din 2023 în poziție de lider. Peste toate însă, redacția a rămas independentă și devotată publicului său. În 2018, când procesul de schimbare în ziar relevant a accelerat, am anunțat conducerea de la Zürich că „ne angajăm să facem acest lucru, însă vrem să fie clar că voi sunteți proprietarii brandului, însă proprietarul conținutului este publicul”.

Conducerea ne-a comunicat, zâmbind, că „desigur”. Regretatul jurnalist Mihnea Vasiliu, CEO-ul de atunci, între timp îndepărtat și el, a simțit nevoia să lămurească orice dubiu: „Vedeți că oamenii ăștia vorbesc serios. Vor face publicația pentru care i-ați angajat, dar pentru ei, independența jurnalistică nu se discută”.

După 5 ani, noi spunem că am fost serioși. O companie de presă cere ceva foarte valoros de la public: încredere. Când o primește, încrederea vine cu obligații publice executorii: dreptul publicului de a fi informat este peste interesul companiei și de aceea compania e obligată să îi lase liberi pe jurnaliști. Și să apere separarea comercialului de editorial.

Ne-am luptat să rămânem liberi și nimeni nu a reușit să intre în editorial. Am refuzat să acceptăm inacceptabilul. Nu credem că o companie media poate fi membră a unei asociații de lobby, cum se întâmplă cu Ringier în Bulgaria publicația sportal.bg este alături de firmele de pariuri.

Noi, jurnaliștii din România, nu am putut niciodată accepta așa ceva. Cu erori, slăbiciuni și momente grele, am rămas mereu cu fața către interesul public. De aceea am oferit și informațiile de astăzi și lăsăm publicul să le cântărească și să decidă.

Așa arată site-ul Bulgarian Gambling Association, unde Ringier este membru, prin publicația Sportal.bg pe care o deține în majoritate. În fața a zece angajați ai GSP același lucru s-a solicitat și în România, dar redacția a refuzat. Este doar una dintre divergențele apărute între jurnaliștii din România și managementul local și internațional al Ringier Sport și Ringier AG”, a scris Cătălin Tolontan.

Citește și Marcel Ciolacu, anunț de ultimă oră despre calendarul alegerilor parlamentare și prezidențiale din 2024!

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
„Mă bucur să-l văd!” Graham Potter, mesaj special pentru Tudor Băluță înainte de Suedia – România
Capital.ro
Factura la gaze poate crește fără să schimbi nimic în casă. Ce trebuie să verifici la centrală
Playtech.ro
Satele în care o casă costă doar 3.000 de euro. Tinerii au început să cumpere tot mai multe proprietăți
Adevarul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Clădire prăbușită în centrul Atenei, în urma unei deflagrații puternice! În interior s-ar fi aflat mai mulți oameni
iamsport.ro
Ce emoții! Presa din Suedia scrie că România a avut probleme cu zborul spre Stockholm. Răzvan Marin: 'Totul este în regulă'
MediaFlux
Pensionarii trebuie să depună acte suplimentare. Veniturile mai puțin cunoscute care se iau în calcul la pensie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte