Caţavencii: Să-i schimbe cineva hârtia!

Pe primii trei i-ar fi luat ca să se joace cu sentimentele lor. Să-i curteze, să-i încânte, să-i cucerească, să-i amăgească prezentându-se, credibil, drept salvatorul și modernizatorul României, să-i dezamăgească, să-i dezguste, să-i bălăcărească, să-i aibă ca monedă de schimb pentru doi ospătari și un tinichigiu, să-i recucerească, să-i convingă din nou, să-i plimbe cu avionul, să le dea senzația că-i ascultă, să le ia mințile cu ochiul lui hipnotizator ca al șarpelui Kaa, să-i dea dracului în particular și să-i trimită după bere în public, să le capteze benevolența și să-i arunce, mai apoi, în gura șacalilor de presă și a postacilor de partid.

Citește și: Arză-l focul, Bucureşti

Cele două pagini din Levantul i-ar fi fost necesare dacă sejurul ar fi durat mai mulți ani și ar fi avut nevoie de ceva de citit, atunci când s-ar fi plictisit să crape jucându-se cu intelectualii agățați de stâlpul hornului.

Procurorii, e deja de notorietate, i-ar fi folosit pentru a ține în frâu mulțimea de trei fideli, oameni aparent liberi și predispuși la nesupunere dacă nu simt, din când în când, adierea suavă provocată de vânturarea unui dosar, real sau închipuit cu pricepere de către independenții justiției.

Șeful de serviciu secret nu i-ar fi absolutamente necesar, dar dă bine să ai cel puțin unul în insectar, ca să creadă lumea că ești singurul abilitat să dezbată – tot singur – probleme care țin de siguranța națională.

În fine, interceptările telefonice l-ar fi menținut în formă și bine dispus în momentele în care jucăriile anterioare și-ar fi pierdut complet din atractivitate.

Ei bine, Traian Băsescu se află, de ani buni de zile, pe insula aceea pustie, după ce, ușor ciupit și pipăind o blondă trupeșă, asemeni căpitanului de pe „Costa Concordia“, a băgat România la apă ca nimeni altul înainte-i. Vă veți întreba ce face de atâta amar de vreme cu Constituția. Ce să facă? Se șterge cu ea la cur!

De aia zic: să-i schimbe cineva hârtia, și repede, dacă se poate, că s-o fi săturat și el. Și, dacă se poate, să-i dea în loc una mai puțin maleabilă, într-un singur strat, de care să nu mai poată să tragă, pe care să nu mai poată s-o desfacă și interpreteze după bunu-i plac. Una simplă și clară, pe care dacă pune prea mare presiune, după obicei, să o străpungă cu degetul, astfel încât mirosul adevărat al reformei să ajungă mai repede până la Bruxelles.

Citește și: Teoria ca teoria, dar practica conspirației ne omoară