Câte calorii are șoriciul. Mihaela Bilic: ”E o gustare de iarnă potrivită pentru siluetă și sănătate”

Mihaela Bilic a dezvăluit câte calorii are șoriciul, unul dintre alimentele tradiționale nelipsite de pe mesele românilor de Crăciun, și cât de sănătos este.
Loredana Brumă
23 dec. 2025, 10:05
Câte calorii are șoriciul. Mihaela Bilic: ”E o gustare de iarnă potrivită pentru siluetă și sănătate”

Câte calorii are șoriciul. Mihaela Bilic a vorbit despre beneficiile pe care le are șoriciul de porc. Nutriționista spune că acesta se potrivește perfect celor care țin diete proteice sau Ketogenice.

Câte calorii are șoriciul. Ce beneficii are pentru sănătate

Potrivit Mihaelei Bilic, șoriciul este o sursă importantă de colagen de care este bine să profităm mai ales în această perioadă. Pentru cei care sunt îngrijorați de numărul de calorii,  nutriționista spune că 100 de grame de șorici conțin doar 160 de calorii.

Citește și Zece alimente care țin de foame și te ajută să slăbești. Mihaela Bilic: „S-a dovedit că stă în stomac de două ori mai mult timp”

”Aperitivul de sezon de care trebuie profitat? Șoriciul!!

Da, e pielea porcului care se pârlește și se curăță bine de grăsime, se dă cu sare și se taie în șuvițe subțiri! Da, e o sursă concentrată de colagen perfect compatibil cu organismul uman!

Merge de minune cu vinul sau țuica fiartă, se potrivește în dietele proteice sau Ketogenice, are sub 10% grăsime și 20% proteine, adică colagen. Dă consistență tuturor preparatelor tradiționale din porc, de la tobă și lebăr, până la piftie. Cu numai 160cal/100g e o gustare de iarnă potrivită și pentru siluetă și pentru sănătate”, a transmis nutriționista pe rețelele de socializare.

De asemenea, alături de șorici, nu lipsec din meniul de sărbătoare nici toba, lebărul sau caltaboșul. Acestea sunt făcute din organe, care conțin multe proteine și puține grăsimi. Sunt bogate în vitaminele A și D, tot grupul de vit B și mult fier, zinc, seleniu. Nutriționista avertizează, însă, asupra conținutului mare de colesterol.

”Tobă, lebăr sau caltaboș? Un trio obligatoriu în meniul de Sărbători! Ce au în comun aceste preparate? Sunt făcute din organe și părți mai puțin nobile ale porcului: urechi, cap, ficat, inimă, șorici.

Organele sunt accesibile ca preț, conțin multe proteine și puține grăsimi. Sunt bogate în vit A și D, tot grupul de vit B și mult fier, zinc, seleniu…și mult colesterol

Cu 100g ficat acoperim 50% din necesarul zilnic de fier și 100-300% din doza de vit. B Are un aport de vit. A de 15-30 ori mai mare decât doza zilnică recomandată!

Toba este un amestec de organe, cartilagii și gelatină, dietetică și bogată în colagen- doar 145cal/100g și 9g grăsime! Cat despre lebăr și caltaboș, conțin minim 20% ficat, le putem numi produse anti-anemice.

Dpdv nutritiv aperitivele din carne de porc sunt produse ideale pentru slăbit… dacă le mâncăm fără pâine! Au proteine (aprox 18%) și grăsimi (aprox 20%), 220cal/100g în medie și sub 1% carbohidrați. Le puteți combina cu bastonașe de legume, murături, ceapă, muștar, măsline sau dulceață de ardei iute”, a mai transmis Mihaela Bilic. 

Citește și Mihaela Bilic: „Cu toții căutăm inconștient sarea în mâncare”

 

 

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini romantice cu Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan! Președintele României și Prima Doamnă s-au sărutat pe pista aeroportului
Fanatik.ro
Daniel Pancu explică de ce Alex Dobre nu mai are banderola de căpitan la Rapid. „Gesturi care nu fac cinste unui căpitan!”
Capital.ro
Ajutor de peste 300 de lei pentru fermieri. Cererile pot fi depuse la APIA până joi, 24 septembrie
Playtech.ro
Care este diferența dintre eutanasie și sinuciderea asistată. În ce țări din Europa sunt permise
Adevarul
Peste 3,2 milioane de euro, găsiți de carabinieri în pereții unei case din Napoli. Banii, scoși cu gălețile din locuință. 34 de membri ai mafiei italiene au fost arestați
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
A șters pe jos cu componentul Generației de Aur de față cu toți colegii: ”Ești slab rău de tot!”
MediaFlux
Cresc pensiile și salariile. Anunțul premierului Mureșan
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte