Câți bani vor primi în plus românii cu pensii mici. Marcel Ciolacu: „Acest sprijin va fi împărțit în două tranșe pe parcursul anului 2023”

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a venit cu noi precizări după ședința din coaliție, în urma căreia s-a luat o decizie privind majorarea punctului de pensie.
Alina Costache
21 nov. 2022, 22:50
Câți bani vor primi în plus românii cu pensii mici. Marcel Ciolacu:

Pensiile vor crește cu 12,5% pentru toți românii, a decis coaliția PSD-PNL-UDMR, în urma ședinței de luni.

Marcel Ciolacu a promis că pensionarii cu pensii sub 3.000 de lei vor primi sprijin pe parcursul anului 2023: 1000 de lei până în 1.500 de lei, 800 de lei până în 2.000 de lei și 600 de lei până în 3.000 de lei.

„În ultimele săptămâni s-a discutat foarte mult despre procente și cifre, dar mai puțin despre viața oamenilor. Pentru PSD nu a fost niciodată vorba de cifre sau procente, ci despre oameni și despre ceea ce au ei nevoie acum. Despre echitate, despre a-i ajuta pe cei care au cel mai mult nevoie de ajutor. În total, vom veni cu un pachet social de 26,65 miliarde de lei de #SprijinpentruRomânia.

Am considerat că fiecare categorie trebuie ajutată diferit, iar susținerea din partea statului trebuie să meargă în proporție mai mare la cei care resimt din plin efectele crizei economice. Și aici mă refer atât la persoanele active – salariații cu salariu minim – prin creșterea salariului minim la 3.000 lei ( din care 200 de lei scutiți de taxe), cât și la cei care un muncit o viață și cu toate acestea au acum pensii mici. În plus, vrem să continuăm să încurajăm sectorul construcțiilor să se dezvolte și de aceea vom crește salariul minim în acest domeniu la 4.000 de lei, cu scutirile de taxe existente și în prezent.

Citește și Ministrul Muncii: „Pensiile vor crește în 2023 cu 12,5%, la toți românii care sunt pe contributivitate / Nu cresc pensiile speciale”

Am spus încă din septembrie că majorarea pensiilor trebuie făcută diferențiat, sprijinindu-i mai mult pe cei care au pensii mai mici. Am fost consecvenți și am reușit să-i convingem și pe partenerii de Coaliție de justețea propunerii PSD.

Astfel, de la 1 ianuarie toate pensiile vor crește cu un procent de 12,5 %, respectiv punctul de pensie va fi de 1.784 de lei. Totodată, vom continua acordarea unui sprijin țintit pentru pensionarii cu pensii sub 3.000 lei astfel: 1000 de lei până în 1.500 de lei, 800 de lei până în 2.000 de lei și 600 de lei până în 3.000 de lei. Acest sprijin va fi împărțit în două tranșe pe parcursul anului 2023.

De asemenea, se va acorda un sprijin de 1.400 de lei împărțit în două tranșe semestriale ca sprijin pentru plata facturilor la energie pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani și care au pensii mai mici de 2.000 de lei.

În plus, persoanele cu venituri de până la 1.700 de lei vor primi carduri pentru alimente în valoare de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului 2023. În ceea ce privește protejarea persoanelor cu handicap, se va acorda cea de-a 13-a indemnizație. Totodată, se va actualiza cu rata inflației indemnizația pentru veteranii și văduvele de război – aceste indemnizații fiind înghețate din anul 2018, creșterea fiind de aproximativ 30%. De la 1 ianuarie 2023, alocațiile de stat pentru copii vor fi indexate cu rata inflației”, a transmis Marcel Ciolacu.

Citește și Coaliția de guvernare s-a răzgândit. Punctul de pensie nu se majorează cu 15%. Care e varianta negociată de liderii politici

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Cristiano Bergodi și-a ieșit din nou din minți! Scandal uriaș după Dinamo – U Cluj 2-1: italianul, ținut cu greu și eliminat!
Capital.ro
Ziua care va avea 25 de ore. De ce este atât de diferită trecerea României la ora de iarnă
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
Reclama românească în care Trump este ironizat subtil: „Nu se crede buricul pământului și nu provoacă conflicte”. Reacțiile internauților străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Se dau pensii mai mari. După doi ani de suspendare, creșterea pensiilor e semnificativă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat