Constantin Brâncuşi va fi omagiat, marţi, la 137 de ani de la naştere

Marele artist român Constantin Brâncuşi va fi omagiat la 137 de ani de la naştere marţi, de la ora 18,30, la cinema Scala.
Romania TV
18 feb. 2013, 08:21
Constantin Brâncuşi va fi omagiat, marţi, la 137 de ani de la naştere

Evenimentul va fi o întâlnire cu universul brâncuşian, care a făcut din România un punct cardinal între marile culturi ale lumii, potrivit Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor – Româniafilm, scrie Agerpres.

Programul evenimentului cuprinde evocări şi mărturii inedite despre viaţa şi opera marelui artist român, cu proiecţii şi selecţiuni din filme documentare şi o expoziţie fotografică a lui Ştefan Mihăilescu, cu reproduceri ale operei brâncuşiene, care include şi fotografii din drumul parcurs de scriitorul Laurian Stănchescu de la Hobiţa până la Paris, mergând pe urmele lui Constantin Brâncuşi.

De asemenea, iniţiatorul demersului privind repatrierea osemintelor lui Brâncuşi, Laurian Stănchescu, va prezenta o scurtă istorie a destinului tragic trăit de sculptorul român şi preocuparea sa pentru împlinirea ultimei dorinţe a artistului, care mărturisea: „Mor cu sufletul neîmpăcat că nu pot să-mi dau sufletul în ţara mea şi voi putrezi în pământ străin, departe de fiinţa cea mai dragă, mama mea”.

Actriţa canadiană de origine română Claudia Motea va susţine un recital extraordinar „Remember Brâncuşi” iar alături de ea vor fi prezente două tinere speranţe ale scenei româneşti: Roxana Croitoru, „fetiţa cu vocea de aur” a muzicii populare româneşti, şi Radu Zătreanu, un talent promiţător, care s-a afirmat atât în seriale de televiziune, cât şi pe scena Teatrului Naţional.

Soprana Felicia Filip, „Regina Traviatei”, alături de Radu Fornea şi formaţia etno-rock K1, artista instrumentelor de suflat Cornelia Tihon şi talentatul violonist Cătălin Popa vor susţine un fragment din spectacolul „Balade din Carpaţi”, cu care au reprezentat România pe marile scene ale lumii.

Printre personalităţile aşteptate să participe la eveniment se numără premierul Victor Ponta, ministrul Culturii, Daniel Barbu, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Cristian David, preşedinţii Comisiilor de cultură din Senat şi Camera Deputaţilor, Georgică Severin şi Sorinel-Gigel Ştirbu, senatorul Toni Greblă, academicianul Răzvan Theodorescu, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, regizori de teatru, film şi TV, reprezentanţi ai Patriarhiei, personalităţi ale culturii şi vieţii publice româneşti.

RomâniaFilm va fi reprezentată de directorul general, Marius Iuraşcu, şi directorul adjunct, Elena Incrosnatu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Primele tensiuni la Universitatea Craiova! Conducerea îl acuză pe Coelho: „Să răspundă el! Avem bulevarde în apărare”
Capital.ro
A ieșit la pensie la 57 de ani și primește 6.006 lei. Ce arată decizia de pensionare
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
A sunat la 112 să-şi reclame vecinii că nu-l lasă să ia apă din fântâna lor. Cât l-a costat apelul pe un argeşean
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
”Am văzut români prinși, bătuți”. Legenda Stelei, amintiri tulburătoare de la granița cu Iugoslavia
MediaFlux
Traian Băsescu l-a urecheat pe Nicușor Dan: Degeaba a chemat partidele. Le-a dat exact ce voiau să audă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat