CCR a amânat pentru 19 iunie sesizarea lui Băsescu la Statutul parlamentarilor

Curtea Constituţională a amânat pentru data de 19 iunie dezbaterea sesizării preşedintelui Traian Băsescu referitoare la Statutul parlamentarilor, moment la care îşi vor fi preluat mandatele de judecători la Curtea Constituţională şi Valer Dorneanu, Mona Pivniceru şi Daniel Morar.
Romania TV
29 mai 2013, 10:02
CCR a amânat pentru 19 iunie sesizarea lui Băsescu la Statutul parlamentarilor

Curtea Constituţională urma să dezbată, miercuri, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu referitoare la Statutul parlamentarilor, după ce acesta a fost declarat neconstituţional în două rânduri, după obiecţii formulate de PDL.

Judecătorii CC au decis însă să amâne pentru 19 iunie dezbaterea sesizării şefului statului.

Până la acea dată, respectiv din 9 iunie, îşi vor prelua mandatele de judecători la CC şi Valer Dorneanu, Mona Pivniceru şi Daniel Morar.

Şeful statului a trimis la CC, în 23 aprilie, o sesizare de neconstituţionalitate privind Legea pentru modificarea şi completarea Statutului deputaţilor şi al senatorilor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială, în sesizare, preşedintele solicită să se constate că „dispoziţiile Articolului I pct. 18 [referitoare la modificarea Articolului 24] şi ale Articolului I pct. 19 [referitoare la introducerea Articolului 24²] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor au fost adoptate cu nerespectarea prevederilor Articolului 1 Alin. (4), Articolului 124 Alin. (2) şi Articolului 126 Alin. (1) din Constituţia României, republicată”.

În document se arată că „prevederile Articolului I pct. 18 [referitoare la modificarea Articolului 24] şi ale Articolului I pct. 19 [referitoare la introducerea Articolului 24²] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, transmisă Președintelui României spre promulgare, sunt neconstituţionale deoarece contravin dispoziţiilor Articolului 1 Alin. (4) din Constituţia României, republicată, potrivit cărora «Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale», dispoziţiilor Articolului 124 Alin. (2) din Constituţia României, republicată, conform cărora «Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi», precum şi dispoziţiilor Articolului 126 Alin. (1) din Constituţia României, republicată, ce prevăd că «Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege»”.

Potrivit sesizării, „articolul I al legii aflate la promulgare, la pct. 18 prevede că Articolul 24 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor va avea următorul cuprins: «(1) Cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului ori a senatorului se adresează de către ministrul Justiţiei preşedintelui Camerei din care deputatul sau senatorul face parte pentru a fi supusă aprobării plenului Camerei respective, în temeiul Articolului 72 din Constituţia României, republicată. Cererea trebuie să conţină indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală şi motivele concrete şi temeinice care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziţiei. (2) Preşedintele Camerei din care face parte deputatul sau senatorul aduce, de îndată, cererea la cunoştinţa Biroului permanent, care o trimite Comisiei care are în competenţă analizarea situaţiilor privind imunitatea pentru a întocmi un raport în termen de cel mult 3 zile. Raportul Comisiei va face referiri punctuale la motivele concrete, legale şi temeinice invocate. Raportul Comisiei se aprobă prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi. (…)». Totodată, potrivit Articolului I al legii aflate la promulgare, la pct. 19, se prevede introducerea Articolului 24² în Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, cu următorul cuprins: «(1) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizează Camera Deputaţilor sau Senatul, după caz, pentru a cere începerea urmăririi penale pentru săvârşirea unei fapte penale care are legătură cu exercitarea mandatului unui membru al Guvernului care are şi calitatea de deputat sau de senator, în temeiul Articolului 109 din Constituţia României, republicată. Sesizarea trebuie să conţină motivele concrete, legale şi temeinice care justifică începerea urmăririi penale.(…) (4) Raportul Comisiei va face referiri punctuale la motivele concrete, legale şi temeinice invocate; acesta se aprobă prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi. (…)»”.

DailyBusiness
HAOS la Finanțe! Ședință de urgență după ce Pfizer a blocat conturile ROMATSA
Spynews
Imaginile momentului! Tatăl lui Mario Berinde, dărâmat de durere la mormântul fiului său! Ce gest a făcut | VIDEO
Fanatik.ro
Cum a reacționat Rute Cardoso după ce Cristiano Ronaldo și jucătorii Portugaliei i-au dedicat lui Diogo Jota victoria cu Croația. Postarea sfâșietoare distribuită 
Capital.ro
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție FIDELIS. Dobânzile ajung până la 7,55%, iar câștigurile sunt neimpozabile
Playtech.ro
Vacanță la mare de la 722 de lei. Hotelierii vin cu oferte de All Inclusive la două stele și servicii gratuite
Adevarul
Godină, reacție în scandalul azilelor din Bihor: „Oamenii erau îngrijiți bine, dar lucrurile nu funcționau legal”
wowbiz.ro
Codruța Filip și Valentin Sanfira, surprinși din nou împreună. Fanii au crezut că nu văd bine
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB, iar apoi a fost transferat pe 2.500.000 de dolari
MediaFlux
MApN a primit răspunsul părții ucrainene referitor la incidentul din Portul Constanța cu drona marină: Cauzat cel mai probabil de acțiunile de război electronic ale Federației Ruse
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?