CCR face referire, în motivarea publicată vineri, la faptul că, după alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, P.S.D. şi ALDE au constituit o coaliţie politică, semnând, la data de 19 decembrie 2016, Protocolul de constituire a Coaliţiei de Guvernare pentru Dezvoltare şi Democraţie P.S.D.-ALDE.

„În aplicarea protocolului şi în conformitate cu prevederile art.23 alin.(1) din Regulamentul Senatului, în şedinţa plenului Senatului din data de 21 decembrie 2016, senatorul ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a fost desemnat candidat propriu al coaliţiei politice P.S.D.-ALDE la funcţia de preşedinte al Senatului, liderii grupurilor parlamentare P.S.D. şi ALDE formulând fiecare câte o singură propunere de candidat, respectiv un candidat unic şi comun în persoana senatorului Călin PopescuTăriceanu. (…) La data de 26 august 2019, ca urmare a deciziei politice adoptate de către forurile de conducere statutare ale ALDE, Protocolul de constituire a Coaliţiei de Guvernare pentru Dezvoltare şi Democraţie P.S.D.-ALDE a fost denunţat unilateral, decizia având ca efect retragerea ALDE din coaliţia de guvernare. Ulterior, senatorul şi preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al Senatului în şedinţa plenului acestei Camere din data de 2 septembrie 2019„, se arată în motivarea Curţii.

Alte Articole

DNA mai clasează un dosar de răsunet. Andrei Chiliman şi Vlad ...

Florin Cîţu l-a demis pe consulul României la Bonn, Gheorghe ...

Călin Popescu Tăriceanu, urmărit penal de procurorii DNA pentru ...

Judecătorii constituţionali precizează că art.23 alin.(1) din Regulamentul Senatului, prevede că „Preşedintele Senatului este ales, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordinea descrescătoare a mărimii grupului parlamentar, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de liderii grupurilor parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere”.

„Din textul constituţional rezultă, fără echivoc, că prin configuraţia politică a fiecărei Camere se înţelege compunerea acesteia rezultată din alegeri, pe baza proporţiei pe care grupurile parlamentare o deţin în totalul membrilor Camerei respective. În virtutea configuraţiei politice izvorâte din voinţa corpului electoral se desemnează şi preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor. Votul acordat preşedintelui unei Camere este un vot politic care nu poate fi anulat decât în cazul în care grupul care l-a propus cere revocarea politică a acestuia sau în cazul unei revocări ca sancţiune. (…) Această înlocuire se poate face numai cu o persoană din acelaşi grup parlamentar, care nu-şi poate pierde dreptul la funcţia de preşedinte, dobândit în virtutea rezultatelor obţinute în alegeri, respectându-se principiul configuraţiei politice. În acelaşi sens, Curtea Constituţională reţine că revocarea din funcţie înainte de expirarea mandatului produce întotdeauna efecte numai asupra mandatului celui revocat, iar nu şi asupra dreptului grupului parlamentar care a propus numirea lui, de a fi reprezentat în Biroul permanent şi, în consecinţă, de a propune alegerea unui alt senator în locul devenit vacant”, mai arată Curtea.

„Astfel, exprimându-şi voinţa politică, cetăţenii determină care partide dobândesc statutul de partide parlamentare, stabilind, aşadar, structura politică a Parlamentului şi, implicit, configuraţia politică a acestuia. Or, o reprezentare reală, autentică a intereselor politice proclamate de un anumit partid, ai cărui membri s-au organizat întrun grup parlamentar, nu o poate face decât o persoană afiliată acelui grup, cu care împărtăşeşte aceleaşi concepţii şi principii politice. Instrumentul care ajută la realizarea acestui scop este însăşi posibilitatea stipulată de regulament ca grupul parlamentar să nominalizeze un candidat propriu, deci o persoană care are calitatea de membru al grupului„, se mai arată în motivarea publicată vineri.

Judecătorii constituţionali precizează că o interpretare incorectă ar putea duce la situaţia în care un grup parlamentar să aibă doi (sau mai mulţi) membri care candidează la funcţia de preşedinte al Senatului, unul propus de grupul parlamentar însuşi şi celălalt (ceilalţi) propus (propuşi) de un alt grup parlamentar (de alte grupuri parlamentare).

„Situaţia nu este ipotetică, ea s-a petrecut chiar în speţa dedusă judecăţii. Or, o astfel de situaţie vine în contradicţie vădită cu interdicţia rezultată în mod implicit din scopul normei regulamentare, potrivit căreia un grup parlamentar nu poate face decât o singură propunere, cu consecinţa ca, în competiţia electorală, acesta să poată fi reprezentat de un singur membru al respectivului grup. (…) Mai mult, admiterea unei atare posibilităţi ar putea conduce la situaţia absurdă ca, în urma negocierilor politice, partidele politice să se poată înţelege ca propunerile de candidaţi la funcţia de preşedinte al Camerei, deşi formulate de grupuri parlamentare diferite, să vizeze persoane aparţinând aceluiaşi grup parlamentar. Concluzia este că o astfel de înţelegere, întemeiată pe interpretarea gramaticală a normei, eludează însăşi norma constituţională care, stabilind principiul configuraţiei politice, are ca obiectiv tocmai garantarea participării în competiţie a tuturor formaţiunilor politice parlamentare, prin reprezentanţi proprii, în cadrul unui proces electiv democratic, potrivit principiului egalităţii între grupurile parlamentare”, se mai arată în document.

Citeşte şi Protestatarul Ceauşescu, scandal cu Teodor Meleşcanu la DNA VIDEO

Din aceste motive, CCR a decis că „un grup parlamentar, dacă decide să facă o propunere, aceasta nu poate viza decât un senator care este membru al respectivului grup politic, pentru că numai unui membru i se poate retrage sprijinul politic acordat la momentul propunerii şi votului”.

„Curtea constată că înţelesul dispoziţiilor art.23 alin.(1) din Regulamentul Senatului nu poate fi decât acela care stabileşte dreptul unui grup parlamentar de a face o singură propunere de candidat la funcţia de preşedinte al Senatului dintre persoanele membre ale respectivului grup”, se mai arată în motivare.

„Pentru toate aceste argumente, Curtea constată că Hotărârea Senatului României nr.36 din 10 septembrie 2019 prin care senatorul Teodor Meleşcanu a fost ales preşedinte al Camerei, din poziţia de candidat propus de un alt grup parlamentar decât cel al cărui membru era, contravine prevederilor constituţionale ale art.1 alin.(5) care consacră principiul legalităţii şi al supremaţiei Legii fundamentale, ale art.8 alin.(2) şi art.64 alin.(1), (3) şi (5) care consacră principiul pluralismului politic şi principiile activităţii parlamentare. Având în vedere cele expuse şi reţinând că formularea unei propuneri de candidat la funcţia de preşedinte al Senatului este un drept al grupului parlamentar, protejat constituţional, iar nu o obligaţie, este evident că nimic nu împiedică grupul parlamentar, în cazul în care nu îşi exercită dreptul de a desemna un parlamentar propriu pentru funcţia de conducere, de a susţine candidatura unei persoane propuse de un alt grup parlamentar, manifestându-şi în această manieră rolul activ în procedura alegerii preşedintelui Camerei Parlamentului„, au mai transmis judecătorii constituţionali.

În 22 ianuarie, Curtea Constituţională a stabilit că alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al senatului este neconstituţională, iar în 3 februarie Meleşcanu a demisionat.