CCR a amânat discutarea sesizărilor depuse de preşedinte, ICCJ şi partide politice împotriva modificării Codului Penal UPDATE

Curtea Constituţională discută miercuri sesizările de neconstituţionalitate a legii pentru modificarea Codului Penal depuse de preşedintele Klaus Iohannis, de PNL, PMP, USR şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dezbaterile pe această temă au fost amânate de două ori până acum, potrivit News.ro
Romania TV
24 oct. 2018, 05:11
CCR a amânat discutarea sesizărilor depuse de preşedinte, ICCJ şi partide politice împotriva modificării Codului Penal UPDATE

UPDATE Curtea Constituţională a amânat discutarea sesizărilor pe Codul penal şi legile anticorupţie pentru joi, 25 octombrie.

II. În ceea ce privește:

A. Obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, obiecție formulată de un număr de 110 deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, Grupului parlamentar al Partidului Mișcarea Populară, Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România și deputați neafiliați.

B. Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, obiecție formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite.

C. Obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, obiecție formulată Președintele României.

Având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea Constituțională a dispus continuarea dezbaterilor pentru data de 25 octombrie 2018.

__________

Pe ordinea de zi a şedinţei Curţii Constituţionale de miercuri se află obiecţiile de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, formulate de 110 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, Grupului parlamentar al Partidului Mişcarea Populară, Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi deputaţi neafiliaţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de preşedintele României.

Curtea Constituţională a amânat până acum dezbaterile de două ori, o dată în 17 septembrie şi  o dată în 16 octombrie, motivând că are nevoie de timp.

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat, în 25 iulie, Curtea Constituţională asupra legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Aceasta este prima cale de atac a preşedintelui asupra modificărilor aduse Codului Penal.

În sesizarea către CCR, preşedintele arăta că ambele legi au fost adoptate de Parlament cu încălcarea Constituţiei şi conţin mai multe prevederi neconstituţionale.

Preşedintele Klaus Iohannis anunţase din 4 iulie că va ataca la CCR modificarea Codurilor penale, spunând că este ”revoltătoare” şi că ceea ce fac PSD-ALDE este o dictatură a majorităţii profund dăunătoare democraţiei.

Legea de modificare a Codului penal a fost atacată la Curtea Constituţională şi de către ICCJ, PNL, PMP şi USR.

În sesizarea depusă la CCR în 5 iulie, PNL, USR şi PMP arătau că există peste 30 de articole neconstituţionale.

„Sperăm că acest cod al protejării infractorilor nu va deveni lege niciodată. Solicităm CCR să trimită întrebările preliminare care privesc statul de drept, care privesc această valoare fundamentală a UE, să pună aceste întrebări preliminare Curţii de Justiţie a UE şi apoi să se aplece la sesizarea noastră de neconstituţionalitate a demersului PSD-ALDE. Această sesizare este rodul muncii PNL, USR şi PMP”, anunţa deputatul PNL Ioan Cupşa, membru în Comisia specială de modificare a legilor justiţiei.

Cupşa spunea că au fost atacate la CCR peste 30 de articole, dar şi proiectul de lege în integralitate, criticând modificarea articolului 297 din Codul penal privind abuzul în serviciu şi abrogarea articolului 298 privind neglijenţa în serviciu.

Tot în 5 iulie, legea a fost atacată la CCR de către instanţa supremă.

 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţa că a sesizat Curtea Constituţională cu privire la aspecte de neconstituţionalitate cuprinse în legea prin care se aduc modificări Codului Penal. În ceea ce priveşte abuzul în serviciu, judecătorii afirmau că introducerea condiţiei ca fapta să fie săvârşită pentru sine sau o rudă apropiată restrânge ”semnificativ sfera de aplicare a normei de incriminare”. În sesizarea trimisă CCR, ICCJ făcea referire la zeci de articole care ar fi neconstituţionale.

Proiectul de modificare a Codului penal a fost adoptat în sesiunea extraordinară a Parlamentului de către plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 167 de voturi ”pentru”, 97 de voturi „împotrivă” şi 19 abţineri, în condiţiile în care erau necesare minimum 165 de voturi favorabile, iar printre cele mai importante modificări se numără redefinirea abuzului în serviciu şi abrogarea neglijenţei în serviciu.

Comisia de la Veneţia a criticat faptul că, în Codul penal, sunt dezincirminate fapte având legătură cu abuzul în serviciu, ceea ce face aproape imposibilă condamnarea celor vinovaţi.

”Modificările propuse la articolul 297 (din Codul Penal – n.r.) par într-adevăr să creeze, fără o argumentaţie convingătoare, premisele unei dezincriminări de facto a multor fapte având legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu. Aşa cum au subliniat mai mulţi interlocutori din România ai Comisiei de la Veneţia, acestea vor face mult mai dificil, dacă nu imposibil de investigat şi de condamnat persoane pentru această infracţiune”, se arată în raportul Comisiei de la Veneţia referitor la Codul Penal şi la Codul de procedură penală, despre care afirmă că au fost dezbătute extrem de rapid şi cu o totală lipsă de transparenţă.

Conform documentului, aceasta contravine atât obligaţiilor internaţionale asumate de România în legătură cu lupta anticorupţie, cât şi propriilor eforturi ale ţării în acest sens, precum şi standardelor în ceea ce priveşte statul de drept.

Comisia de la Veneţia solcită ca, având în vedere aceste observaţii, modificările propuse la articolul 297 paragraful 1 să fie revăzute inclusiv din perespectiva obligaţiilor României în ceea ce priveşte instrumentele internaţionale anticorupţie.

Tot în ceea ce priveşte Codul Penal, comisia recomandă să se reconsidere şi să se modifice, în lumina comentariilor formulate în prezentul aviz, dispoziţiile care reglementează corupţia (articolele 291 şi 292), delapidarea (articolul 295) ,  să se reexamineze şi modifice, în lumina observaţiilor făcute în prezentul aviz, alte dispoziţii cu un impact mai general, cum ar fi cele privind termenele de prescipţie (articolele 154-155), mărturia mincinoasă (articolul 273) şi compromiterea intereselor justiţiei (articolul 277);  să se reconsidere şi să se modifice dispoziţiile privind măsurile de confiscare extinsă (articolul 1121) şi definiţia funcţionarului public (articolul 175), pedeapsa accesorie (articolul 65), pentru a le alinia la obligaţiile internaţionale ale ţării.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Un celebru fotbalist român a purtat brățară de monitorizare dintr-o eroare! Fosta soție l-a reclamat, dar instanța i-a dat dreptate lui
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 14 septembrie, după ora 14. Li se întoarce norocul înzecit, vin vești fabuloase și reușite mari pentru ele
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la casă. Ce copac trebuie neapărat să plantezi în curte
Playtech.ro
Cea mai frecventă greșeală din limba română. Simplă la prima vedere, dar 9 din 10 români o fac
Adevarul
Un caz care zguduie America. Ce l-a împins pe Tyler Robinson să-l ucidă pe Charlie Kirk? Povestea studentului „rătăcit ideologic” crescut într-o familie MAGA
wowbiz.ro
El este Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața școlii. Martorii povestesc cum au decurs ultimele clipe din viața sa
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
Imaginile cu cea mai frumoasă hocheistă au stârnit controverse. „Abia dacă acoperă ceva”
kanald.ro
Bursele tăiate ar putea fi reintroduse în sistem. Anunțul făcut de ministrul Educației
Cancan.ro
O nouă tragedie în clanul Pian! Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani
iamsport.ro
Dani Coman a sărit să bată un președinte de club: ”Am zis să văd dacă e greu biroul și dacă stă bine pe el”
MediaFlux
Ziua Crucii. Ce este interzis să faci pe 14 septembrie
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor