Legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor a fost declarată neconstituţională UPDATE

Curtea Constituţională a României a stabilit, joi, că este neconstituţională legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, au precizat, pentru Agerpres, surse din CCR.
Filip Stan
05 mai 2022, 09:15
Legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor a fost declarată neconstituţională UPDATE
UPDATE

Peste 70 de foşti parlamentari au acţionat în instanţă Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prin care au fost eliminate pensiile speciale.

Excepţiile de neconstituţionalitate vin de la instanţe din toată ţara, respectiv Tribunalul Arad, Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Sălaj, Suceava, Timiş şi Curtea de Apel Timişoara.

Pe 17 februarie 2021, Plenul Parlamentului a adoptat abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor. S-au înregistrat 357 de voturi „pentru”, iar 30 de parlamentari nu au votat.

ŞTIREA INIŢIALĂ. CCR discută sesizările privind legea privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Peste 70 de foşti parlamentari au acţionat în instanţă Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prin care au fost eliminate pensiile speciale.

Excepţiile de neconstituţionalitate vin de la instanţe din toată ţara, respectiv Tribunalul Arad, Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Sălaj, Suceava, Timiş şi Curtea de Apel Timişoara.

Citeşte şi: Raluca Turcan aruncă bomba despre pensiile speciale. „Nu vreau să minţim şi să spunem că acestea pot fi desfiinţate”

Pe 17 februarie 2021, Plenul Parlamentului a adoptat abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor. S-au înregistrat 357 de voturi „pentru”, iar 30 de parlamentari nu au votat.

Citeşte şi: Marius Budăi: „În PNRR nu se precizează la ce se face referire prin pensii speciale. Nu se pot rezolva inechităţile neprofesionist, punând toate în aceeaşi căciulă” VIDEO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Jucătorii au refuzat să se antreneze! Mesaj fără precedent al șefilor pe grupul de WhatsApp: „Cine vrea, e așteptat să rezilieze”
Capital.ro
Ziua în care intră pensiile pe card ascunde un detaliu important. Nu toți pensionarii primesc banii la fel
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O cabană din stațiunea Straja a fost cuprinsă complet de foc
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Doar 15 județe rămase în urma reformei administrative propuse de PSD. Cum ar arăta harta României
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România