CCR: Sesizarea preşedintelui referitoare la modificarea Codului Rutier, discutată pe 10 iulie

Curtea Constituţională a României urmează să dezbată pe 10 iulie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru modificarea articolului 109 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, au precizat  oficiali ai CCR.
Romania TV
13 iun. 2019, 16:02
CCR: Sesizarea preşedintelui referitoare la modificarea Codului Rutier, discutată pe 10 iulie

Şeful statului a transmis, miercuri, CCR sesizarea de neconstituţionalitate privind acest act normativ.

„Ţinând cont de faptul că forma legii transmise la promulgare este una ulterioară procedurii de reexaminare, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 684/2018 (…) şi având în vedere că Parlamentul a adoptat o serie de reglementări care sunt contrare şi excedează limitelor deciziei menţionate, considerăm că Legea pentru modificarea art. 109 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie”, precizează şeful statului în sesizare.

Citeşte şi: COD RUTIER 2019. Se schimbă din nou regulile legate de radare, Klaus Iohannis a sesizat CCR

Unul dintre motivele invocate în sesizare este că Parlamentul a modificat, la reexaminare, nişte dispoziţii care fuseseră declarate constituţionale.

„Parlamentul este ţinut în procedura de punere de acord a legii cu decizia Curţii Constituţionale de limitele trasate de aceasta, respectiv de modificarea, completarea ori eliminarea/abrogarea acelor norme declarate de Curtea Constituţională în mod expres ca fiind neconstituţionale în tot sau în parte. Punerea de acord a legii cu decizia Curţii Constituţionale nu poate face abstracţie de rolul şi competenţele Parlamentului care poate adopta oricare dintre aceste soluţii cu privire la textele declarate neconstituţionale, fără a depăşi cele statuate expres prin dispozitivul Curţii. Prin urmare, considerăm că modificările operate de Parlament asupra alin. (3) al art. 109 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 constituie o intervenţie legislativă ce determină depăşirea de către forul legislativ a limitelor stabilite prin Decizia nr. 684/2018, ceea ce contravine art. 147 alin. (2) din Constituţie”, susţine Preşedinţia.

Preşedintele mai arată că din legea criticată lipsesc unele dispoziţii cuprinse la articolul unic, astfel cum acestea erau prevăzute în legea adoptată în prima fază, anterior realizării controlului de constituţionalitate. Întrucât prevederile în cauză nu au făcut nici obiectul sesizării de neconstituţionalitate şi nici al controlului de constituţionalitate, eliminarea lor s-ar fi făcut prin depăşirea de către Parlament a limitelor reexaminării.

„În concluzie, observăm faptul că, în cazul de faţă, în ceea ce priveşte legea retrimisă la promulgare, instanţa constituţională a soluţionat obiecţia de neconstituţionalitate cu o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unora dintre dispoziţiile legii în raport cu criticile formulate, ceea ce a impus reluarea procedurii de dezbatere legislativă, în condiţiile şi limitele fixate prin decizia instanţei constituţionale (…). De aceea, subliniem că este esenţial ca instanţa constituţională să procedeze la soluţionarea definitivă a acestei situaţii şi să constate neconstituţionalitatea acestei legi în ansamblu, fără posibilitatea Parlamentului de a o mai reexamina”, a menţionat preşedintele Iohannis.

Pe 4 iunie, Parlamentul a transmis preşedintelui această lege la promulgare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș exclamă după U Cluj – FCSB 1-0: „Gigi Becali a învățat fotbal! Reghecampf, euforie neargumentată”
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cum verifici pensia privată Pilonul II. Unde vezi fondul la care ești înscris și suma acumulată
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT