Cum a şters Aura Vasile dovada că a criticat UNPR chiar în ziua adeziunii

Taman în ziua în care şi-a făcut "transferul politic" de la PSD la UNPR, Aura Vasile a postat pe blogul personal textul moţiunii de cenzură cu care PSD, PNL şi PC încearcă din nou să producă demiterea guvernului Boc. UNPR, noul său partid nu va vota pentru demisia Executivului. La scurt timp după anunţul "transferului" postarea cu textul moţiunii de cenzură a fost, însă, scoasă rapid de pe blog.
Romania TV
19 dec. 2011, 13:47
Cum a şters Aura Vasile dovada că a criticat UNPR chiar în ziua adeziunii

Aura Vasile, deputat PSD de Bucureşti, considerată mâna dreaptă a lui Marian Vanghelie, şi-a dat demisia din PSD şi a trecut la UNPR. Anunţul a fost făcut luni, 19 noiembrie, atât de liderii UNPR, cât şi de cei ai PSD.

Fix înainte ca plecarea sa de la PSD să fie anunţată, deputata a postat pe blogul personal textul moţiunii de cenzură cu care Opoziţia încearcă demisia premierului Boc şi a echipei sale. „Cred că deja dezastrul care domneşte în ţară atinge cote inimaginabile iar titlul moţiunii mi se pare potrivit. Iată mai jos textul moţiunii”, a scris Aura Vasile pe blogul personal, iar apoi a postat întregul text al documentului intitulat „După 22 de ani, democraţia este în pericol”.

Data acestei postări este de 19 decembrie, aşa cum se poate observa în captura video de mai sus. La scurt timp după ce mass-media au publicat informaţia că Aura Vasile a plecat de la PSD, postarea în care era prezentat textul moţiunii de cenzură a fost ştearsă de pe blogul deputatei.

Reamintim că  UNPR, partid aflat la guvernare nu va vota favorabil demisiei Executivului. Astăzi, liderii formaţiunilor din arcul guvernamental au decis ca fiecare grup parlamentar să-şi construiască propria strategie privind votul (dacă vor veni, sau nu vor veni deloc, dacă vor vota contra moţiunii, sau se vor abţine la vot, n.r.), iar la şedinţa coaliţiei UNPR a propus ca strategia să fie aceea ca parlamentarii Puterii să nu îşi exprime votul la moţiunea de cenzură, arătând că este de datoria Opoziţiei să-şi asigure prezenţa şi votul la acţiunea împotriva Guvernului.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
De la Rapid – CFR Cluj, direct în Europa! Ce meci arbitrează „talismanul” giuleștenilor și unde a fost delegat Marian Barbu de UEFA după U Craiova – Petrolul
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru pensii. Românii ar putea ieși mai târziu din câmpul muncii. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Cât timp trebuie să păstrezi boarding pass-ul după vacanță și de ce este important
Adevarul
Clasamentul serviciilor de informații din Europa, în funcție de performanță. Pe ce loc se s-a clasat România?
wowbiz.ro
Petrișor Ruge, mesaj emoționant după despărțirea profesională de Andreea Bălan. Ce le-a transmis fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Motociclist cuprins de foc, în județul Cluj. Bărbatul și-a pierdut viața pe loc, după ce a fost izbit de un TIR
iamsport.ro
Victor Becali, convins! Cine a fost ”cel mai mare antrenor român” din istorie: ”E o diferență între el și cel mai bun”
MediaFlux
Cele patru zodii care vor fi lovite de noroc în prima săptămână din august 2026
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România