Ce activități are Simona Halep de când s-a despărțit de Toni Iuruc. Persoana cu care tenismena își petrece o bună parte din timp

Simona Halep și Toni Iuruc au ales să meargă pe drumuri separate, la mai puțin de un an de la căsătoria civilă. Cei doi s-au întâlnit, în urmă cu două zile, să semneze actele de divorț.
Alina Costache
11 sept. 2022, 13:28
Ce activități are Simona Halep de când s-a despărțit de Toni Iuruc. Persoana cu care tenismena își petrece o bună parte din timp

Simona Halep și Toni Iuruc nu mai locuiesc împreună. Sportiva și-a cărat deja hainele în vila ei din Primăverii pe care, de altfel, a cumpărat-o împreună cu Iuruc.

Încă de când au ajuns la semnarea actelor de divorț cei doi păreau foarte relaxați. Simona Halep a ieșit de la notar cu zâmbetul până la urechi, ignorând complet întrebările jurnaliștilor prezenți la fața locului și urcându-se într-un bolid de lux. La rândul său, Toni Iuruc părea foarte binedispus. Întrebat despre motivele divorțului de celebra sportivă, acesta a preferat să răspundă printr-o glumă. „Eliminarea din turul 1 de la US Open. Nu comentez nimic”, le-a spus Toni Iuruc jurnaliștilor.

Vestea despărțirii dintre Simona Halep și Toni Iuruc a luat prin surprindere o țară întreagă, mai ales că cei doi se căsătoriseră civil de mai puțin de un an și aveau planificat să facă ceremonia și religioasă și petrecerea în luna noiembrie a acestui an. Simona și Toni erau împreună de trei ani.

Ce face Simona Halep de când s-a despărțit de Toni Iuruc

Simona Halep încearcă acum să treaca peste despărțirea de omul de afaceri. Acum își petrece timpul în compania prietenelor ei cu care vorbește foarte mult și care încearcă să o facă să se simtă mai bine. Tenismena are mai mult timp pentru ea acum și încearcă să se concentreze pe activitățile ei preferate. Până acum nimeni nu știe exact motivele separării dintre Simona și Toni, au apărut doar zvonuri.

Toni Iuruc este la al treilea divorț până acum. Omul de afaceri machidon a mai fost căsătorit de două ori. De prima soție, Arina, de profesie model, și cu care are un copil, s-a despărțit relativ repede, iar de a doua, Liana, a divorţat după ce aceasta l-a înşelat şi chiar a rămas gravidă cu amantul.

Lista foştilor iubiţi ai Simonei Halep a început cu Andrei Mlendea. Pe atunci, sportiva era la vârsta majoratului, dar acest lucru nu a fost un impediment. Legătura cu cel care i-a fost antrenor a durat până undeva prin 2013. Cel mai mult s-a scris că Simona ar fi avut o relație cu Costa Sponte, fiul lui Teia Sponte, unul dintre apropiații finanțatorului de la FCSB, Gigi Becali. Despre povestea lor de dragoste a vorbit chiar bunica sportivei. În 2015, au apărut informații că Simona Halep și-a găsit un nou iubit, Sorin Marin, un tânăr afacerist în vârstă de 26 de ani la acea vreme. Au apărut mai multe fotografii cu ei în ipostaze tandre, iar apropiaţii au spus că era nelipsit de la turneele ei, dar relaţia s-a stins la fel de repede cum a și apărut.

Citește și Simona Halep, mai fericită ca oricând după ce a semnat actele de divorț. Toni Iuruc, ironii pe seama separării: „Motivul e eliminarea din turul 1 de la US Open”

Citește și Simona Halep, vizită neaşteptată la o clinică de fertilizare, la nici 24 de ore de la divorţul de Toni Iuruc GALERIE FOTO

 

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
A fost sau nu penalty la Garita? Cristi Balaj a dat verdictul după cea mai controversată fază din FCSB – Petrolul!
Capital.ro
Câți bani ar trebui să ai economisiți în funcție de vârstă. La 60 de ani, ținta ajunge la sume semnificativ de mari
Playtech.ro
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
A numit ”marile probleme” ale Rapidului și a criticat doi titulari: ”Trebuia să dea 4-5 goluri!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte