Ce costuri va suporta Bulgaria pentru a găzdui Eurovision 2027. În ce oraș se va desfășura competiția

Sâmbătă seara, 16 mai, Dara, reprezentanta Bulgariei, a câștigat concursul Eurovision, cu un total de 516 puncte. Astfel, în 2027, Bulgaria va găzdui concursul, oficialii purtând deja discuții referitoare la locație.
Giorgiana Amarie
17 mai 2026, 20:57
Ce costuri va suporta Bulgaria pentru a găzdui Eurovision 2027. În ce oraș se va desfășura competiția

Dara a câștigat Eurovision Song Contest 2026, aducând Bulgariei primul trofeu din istoria competiției. Tânăra în vârstă de 27 de ani a adunat un total de 516 puncte, devastând Israelul, clasat pe locul al doilea, dar și România, clasată pe a treia poziție.

Astfel, Bulgaria, care nu mai participase la competiție din 2022, va fi responsabilă de găzduirea ediției celui mai mare și mai costisitor concurs muzical european în 2027. După alegerile parlamentare câștigate în aprilie de naționalistul Rumen Radev, Bulgaria abia a ieșit dintr-o lungă criză politică izbucnită din 2021.

Totodată, de la 1 ianuarie 2026, Bulgaria a adoptat moneda euro, cetățenii confruntându-se cu creșterea costului vieții. Prim-ministrul Radev și conducerea Televiziunii Naționale din Bulgaria au precizat totuși că țara va găzdui concursul în 2027.

Citește și: Cum a devenit cunoscută Dara, câștigătoarea Eurovision 2026. Tânăra în vârstă de 27 de ani a adunat numeroase realizări pe plan profesional

Eurovision 2027 s-ar putea desfășura la Sofia. Declarațiile făcute de oficiali

Primăriile orașelor Sofia și Burgas și-au exprimat interesul, iar Bulgaria va avea nevoie de zeci de milioane de euro pentru a organiza competiția. Totodată, va fi nevoie de atragerea fondurilor de la sponsori și de sprijinul canalelor radio.

Fostul ministru de Finanțe, Georgi Klissurski, a spus că Bulgaria nu este  pregătită financiar pentru  organizarea competiției muzicale, neavând nici măcar un buget planificat.

„Se deschide o altă gaură în buget. Nimeni nu se aștepta la Eurovision. Acum trebuie să existe un spațiu dedicat pentru Eurovision în buget.”

Sofia este considerată destinația favorită pentru a găzdui Eurovision 2027, iar asta, datorită capacității sale infrastructurale. Primarul Sofiei, Vasil Terziev, a spus că orașul este tehnic cel mai bine pregătit, luând în calcul Arena 8888, notează Novinite.

Și primarul orașului Burgas, Dimitar Nikolov, a spus că orașul este interesat să găzduiască evenimentul muzical.

„Știu că Sofia ar fi o gazdă importantă, dar transmit că și Burgas are o dorință categorică de a găzdui. Ne vom da silința pentru a ieși totul perfect. Și așa va fi”, a spus edilul.

Eurovision este co-finanțat de Uniunea Europeană de Radio și Televiziune și de instituțiile țării. Fondurile provin din bugetul public, canalele radio, sponsori, vânzarea de bilete și activitatea comercială.  În 2025, Basel a cheltuit 65 de milioane de euro. Nu se știe cu exactitate cât a cheltuit Viena pentru a găzdui ediția din acest an, dar estimările depășesc suma de 30 de milioane de euro.

Citește și: Alexandra Căpitănescu s-a întors în țară. Declarațiile făcute de câștigătoarea locului 3 la Eurovision: „România a demonstrat în momentul de faţă că poate fi un popor unit”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Cele mai ieftine 10 mașini electrice pe care le poți cumpăra în România în 2026
Capital.ro
Primul job poate fi mai aproape decât crezi: 11 variante pentru tinerii fără experiență
Playtech.ro
Greșeli de limba română pe care le facem fără să ne dăm seama. Formele corecte, explicate prin exemple
Adevarul
Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte