Ce i-a spus Anghel Damian lui Codin Maticiuc despre Theo Rose. „Ați luat-o că e drăguță, că e super pe val!”

Codin Maticiuc și Theo Rose fac parte din distribuția noului serial "Clanul", regizat de Anghel Damian, noul iubit al artistei, şi care va fi difuzat în această toamnă de Pro TV.
Filip Stan
03 aug. 2022, 21:18
Ce i-a spus Anghel Damian lui Codin Maticiuc despre Theo Rose.
Ce i-a spus Anghel Damian lui Codin Maticiuc despre Theo Rose

Ce i-a spus Anghel Damian lui Codin Maticiuc despre Theo Rose. Recent, Codin Maticiuc a dat detalii despre una dintre discuţiile pe care le-a avut cu actualul iubit al colegei sale de platou, după ce ambii au dat probe pentru serial. „E foarte talentată și asta-mi tot spunea regizorul, Anghel Damian: „Te gândești… n-a jucat niciodată nicăieri, n-a făcut cursuri, ați luat-o că e drăguță, că e super pe val, că e nume, că ai nevoie și de așa ceva!”. Și el îmi zice: „Nu, vezi că la casting am luat-o și e super talentată!”. Mi-a zis de vreo 10-15 ori, îmi tot repeta asta. Și am văzut-o că joacă foarte, foarte bine. Intră imediat în personaj. Nu știu când are timp să și învețe. Că vine tot timpul cu textul învățat. Mi se pare foarte tare”, a spus Codin Maticiuc pentru Ciao!.

Theo Rose aruncă bomba după ce s-a despărțit de Alex Leonte. „E belea mare ce se întâmplă!”

„Să filmezi cu ea e foarte mișto. N-am avut foarte multe interacțiuni pentru că personajele noastre nu interacționează foarte mult. Dar am avut. Chiar scena în care m-am tăiat eram cu ea. E foarte mișto în pauze. Știi, că în pauze, cu actorii, cu unul te înțelegi mai bine, cu alții… Noi doi în pauză… mai facem o prostie, un tik tok, facem glume. Toate prostiile le facem eu cu Theo”, a mai dezvăluit Codin Maticiuc.

Lia Bugnar, prima reacție după ce Anghel Damian, până de curând iubitul ei, a apărut sărutându-se cu Theo Rose: „Eu nu sunt protagonistă”

Anghel Damian, 31 de ani, este unul dintre cei mai apreciați regizori români ai momentului, iar în prezent lucrează la un proiect despre care toată lumea are numai cuvinte de laudă. Pe plan sentimental, acesta formează, de puţin timp, un cuplu cu Theo Rose, după ce s-a mai iubit şi cu actriţa Lia Bugnar.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT