La Kiev, la Minsk sau la București manifestațiile au avut loc expunând milioane de oameni la radiațiile celui mai mare dezastru nuclear. Efectele acestei demente încrâncenări sunt greu de cuantificat chiar și în zilele noastre. Asta, cu atât mai mult cu cât zonele contaminate atunci sunt periculoase și astăzi.

Manifestațiile de 1 Mai din România anului 1986 nu au avut nimic deosebit față de celelalte, din alte părți ale lumii. Totuși, la București, ziua era personalizată de perechea de idoli Nicolae și Elena Ceaușescu. Înfățișați, ca de obicei, ca tutori ai nației, cei doi, cel puțin de această dată, s-au comportat ca niște părinți iresponsabili.

Alte Articole

Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva ...

Reacția scandaloasă a unei șoferițe de BMW, după ce a fost ...

Medic specialist gastroenterologie: Care este cea mai bună pâine ...

Faptul că și la Moscova – sau și mai rău, la Kiev, sau Minsk, lucrurile se desfășurau la fel nu le micșorează vina. Vina de a fi știut că la nici 100 de kilometri de Kiev, cu numai cinci zile înainte, avusese loc o catastrofă nucleară.

Pe 28 aprilie, toată lumea liberă afla, de la știri, că la Cernobîl, explodase un reactor nuclear eliberând în atmosferă un imens nor radioactiv care începuse să se rotească peste Europa.

Dincoace de cortina de fier, paradigma comunistă impunea tratarea catastrofei ca pe un incident oarecare. Doar nu era să fie înfățișată lumii vreo parte vulnerabilă a construcției utopice a lumii comuniste.

Mai mult, tot cataclismul, dacă ar fi fost tratat cum se cuvine, ar fi necesitat o grijă față de om care ar fi intrat în contradicție cu însăși filozofia URSS, în care individul nu contează.

Așa că oamenii au fost lăsați să-și manifeste entuziasmul și solidaritatea în „bla-bla-ul” limbii de lemn al abecedarului oricărui politruc. Nimeni nu îndrăznise să sugereze că ar fi bine ca, măcar de data asta, oamenii să fie sfătuiți să stea în casă.

Ulterior, s-a stabilit că, la Cernobîl, cantitatea de material radioactiv eliberată în mediu a fost de 200 de ori mai mare decât cea rezultată în urma exploziilor de la Hiroshima şi Nagasaki. S-a estimat că întreaga cantitate de xenon, jumătate din cea de cesiu şi de iod, şi 5% din restul elementelor radioactive prezente în reactor au fost aruncate în atmosferă.

În 1986 așadar, cerul senin al acelei sărbători era, purtătorul unui fin nor de particule foarte periculoase pentru viață… Toți proletarii scoși la parăzi aveau astfel parte de o doză mare de radiații… Fiecare strigăt de trăiască sau de uraaa! Îi făcea pe proletari să treacă prin plămâni fuioare mortale.

Abia după aproape trei săptămâni secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice avea să iasă public și să spună câteva cuvinte referitoare la catastrofă… Gorbaciov spunea că este profund impresionat, adânc mișcat etc… Nimic concret… Aceste bâlbe oficiale nu au făcut decât să întărească convingerea că autoritățile de la Kremlin vor să ascună ceva…Dacă specialiștii din occident nu ar fi tras semnalul de alarmă când au văzut că aparatele le-o luaseră razna indicând doze mortale de radiații în atmosferă, tăcerea ar fi continuat…

Ce se întâmplase, de fapt? Sâmbătă, 26 aprilie 1986, la 01:23:58, în urma unui test de verificare, reactorul 4 al centralei atomoelectrice de la Cernobîl a suferit o explozie a cazanelor componente. Explozia a declanșat un incendiu urmat de o serie de alte explozii adiționale. A fost contaminată zona învecinată centralei nucleare, în timp ce gazele cu densitate scăzută au fost purtate de vânt, iniţial, de-a lungul Ucrainei, Belarusului, Rusiei, iar într-o măsură mai mică, în Scandinavia, Polonia, Cehoslovacia, Austria şi sudul Germaniei. În zilele următoare, din cauza schimbării direcţiei vântului, au fost afectate mai ales ţările din sudul continentului: România, Grecia, Bulgaria şi Turcia.

Primele imagini luate la fața locului arată numeroși oameni mobilizați într-o intervenție în care se face ceva… Cum cei mai mulți dintre cei filmați atunci s-au stins în doar câteva luni de la intervenție, se poate spune că, de fapt, cei filmați jucau doar un rol într-un film sinistru, prin care propaganda îi sacrifica, practic, doar din dorința de a arăta cât de prompte și eficiente sunt autoritățile comuniste.

Se spune că, de fapt, CERNOBÎL înseamnă durere.Iar dacă soarta i-a hărăzit un asemenea nume, destinul locului nu putea să fie altul, decât unul dureros.

Pe când se construia centrala, într-un raport secret din 21 februarie 1979, fostul şef al KGB-ului, Iuri Andropov, semnala erori grave încă de la începuturile construcţiei reactoarelor. Cităm – nerespectarea proiectului şi încălcarea tehnologiei de construcţie şi asamblare sunt prezente în numeroase locuri, în construcţia celei de-a doua unităţi de producţie a Centralei Nucleare de la Cernobîl, putând conduce la deformări şi accidente – încheiat citatul. Acest raport nu a fost luat în seamă. Planul stabilit era mai important şi trebuia îndeplinit înainte de termen şi raportat Comitetului Central al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică, în binecunoscutul stil heirupist al dictaturii proletare. Secretomania era atât de mare încât până și Gorbaciov a aflat târziu despre accident.

În memoriile sale, fostul lider comunist spune că a fost informat abia la opt ore după explozie, iar atunci nu i s-a spus decât ceva despre un accident și despre un incendiu. S-a mers până acolo, încât până şi aparatele de măsură au fost dereglate intenţionat, pentru a nu arăta gradul real de radioactivitate al locurilor testate. Evacuarea oraşelor a fost interzisă pe moment. Pripyat, aflat la numai 3 km de centrală a fost evacuat abia pe 27 aprilie, la 30 de ore de la explozie. Între timp, în zona locuită din imediata apropiere a catastrofei s-au vândut tone de carne infestată ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. La fel şi 4 milioane de litri de lapte. Potrivit directorului centralei nucleare de la Cernobîl din momentul accidentului, cuvântul de ordine a fost atunci minimalizarea efectelor pentru a salva faţa industriei nucleare sovietice.

Cum nivelul radioactivităţii continua să crească, la 30 de ore de la accident, în după-amiaza zilei de 27 aprilie 1986, autorităţile sovietice au decis evacuarea imediată a oraşului Pripyat şi a întregii zone. În acest scop, peste 1.000 de autobuze sosesc în oraș cu misiunea de a-l evacua. Pentru a evita panica, autorităţile au ascuns gravitatea situaţiei. În doar 3 ore şi jumătate, cei 50.000 de locuitori ai Pripyat-ului sunt evacuaţi. Cu lacrimi, dar în linişte… Până pe 5 mai, circa 130.000 de persoane din 76 de localităţi au fost silite să plece definitiv din casele lor. Teritoriul evacuat, pe o rază de 30 de km în jurul centralei, a fost declarat zonă de excludere, accesul fiind interzis până astăzi.

Copiiind la indigo reacția sovieticilor, Bucureștiul reacționează la fel: adică nu reacționează! În afara unor sfaturi referitoare la spălatul fructelor și al legumelor, și mai mult un zvon despre o așa zisă eficacitate a administrării de iod, tăcere.

Astăzi, zona a devenit un vestigiu sinistru. Iar numeroase studii au dat la iveală lăgătura directă dintre catastrofă și multele cazuri de cancer apărute la cei expuși. Urmașii celor care au avut neșansa de fi fost în zonă, au venit pe lume cu malformații îngrozitoare. Istorii care prelungesc blestemul abătut, parcă, asupra locului…
Între timp, în lume, istoria s-a zvârcolit de câteva ori schimbând unele lucruri, lăsându-le neatinse pe altele.
Dacă în Ucraina, de voie, de nevoie, s-au făcut niște evaluări ale efectelor nenorocirii, la noi, nimic. Cu toate schimbările, românii nici astăzi nu știu ce li s-a întâmplat: nimeni nu a putut – sau nu a vrut – să evalueze urmările accidentului devenit catastrofă.

Mircea Goloșie este expert independent în activitățile de control și evaluare a radiațiilor. El era, pe atunci, activ în apărarea civilă.

„Așa a venit Cerobîl- ul: eu am fost plecat în județul Alba și am fost chemat de urgență la Timișoara. Și atunci am urmărit – s-au făcut mai multe măsurători.  S-au făcut la institutul de igienă, securitatea a făcut ceva măsurători, Toți lucrau în unități diferite. Și nimeni nu știa să le pună cap la cap. Teoretic, e simplu…dar dacă nu ai experiență, dacă nu ai aparatură etalonată, nu iese nimic. Și nu a ieși nimic… Iar acuma, să recunoaștem chestia asta după atâția ani, cam deranjează”, a declarat Mircea Goloşie.

Relatarea lui Mircea Goloșie dezvăluie că – așa cum nici Uniunea Sovietică nu era pregătită pentru gestionarea unei astfel de catastrofe, nici autoritățile noastre nu aveau un plan coerent și eficace… Iodul distribuit atunci s-a dat anapoda și s-a luat după ureche…

„Dau un exemplu: atunci s-a dat foarte mult iod populației. S-a dat când nu trebuie… Dacă dădeau la timp, era bine. Dar până când s-au dumirit, până când s-a anunțat oficial… acum au apărut hărțile reale de poluare, dar pentru asta au trebuit să treacă ani de zile până când s-a spus adevărul.  Urmări sunt multe. O să vedeți că România stă bine în domeniul neoplasmelelor… cancerelor. Stă foarte bine! La Cernobîl, acuma, stronțiu ce a mai rămas. Iodul a dispărut după câteva zile… chestii mărunte. Stronțiul a rămas în teren. Chiar atunci am găsit, în pădure la Câmpulung o ciupercă cam un metru diametru, ea trebuie să crească așa mică”, a mai spus Mircea Goloşie.

Pe zeci de kilometri în jurul Cernobîl-ului, doar cîțiva oameni s-au încumetat să-și continue viața… Au devenit cazuri legendare… Însă, temerarii care au făcut incursiuni aici au remarcat, cercetând flora și fauna, modificări ciudate. Ornitologii au observat o micșorare a dimensiunilor creierului la unele specii de păsări… Copacii expuși se usucă, dar nu putrezesc…

Mircea Goloșie susține că, de fapt, secretomania românească din jurul catastrofei de la Cernobîl este, de fapt, cea tradițională a autorităților românești când este vorba despre radiații… El spune că, nici înainte de Cernobîl nu se nu se spunea adevărul, pentru că ar fi periclitat desfășurarea în liniște a activităților miniere, de exemplu.

„Au fost efecte de mutații genetice la plante, și la om, bineînțeles. Trebuie să ne întrebăm – de ce avem atâția copii cu malformații genetice, dar să ne gândim de ce nu-i inventariem pe toți? Cazul zonelor miniere abandonate – nu sunt medici. Înainte se știa exact numărul acestor copii. Acum nu mai e nicunul. Pentru că nu există medic care să-i înregistreze.  Ce e mit și ce este adevăr în secretul acesta al radiațiilor nucleare? Adevărul este că există… cam mai mult decât mă așteptam eu. Nu credeam… România este o țară foarte bogată în minereu uranifer și culmea este că se găsește și în alte tipuri de minereu. Începând de la aur și terminând cu fierul. Iar mitul este că… Am creeat un mit – el nu există – că nu sunt cu probleme, sunt inofensive, acesta este mitul creat de unii specialiști, în ghilimele spus”, a mai declarat Mircea Goloşie.

Poate că oamenii s-ar învăța cu blestemul Cernobîl așa cum se obișnuiește, până la urmă, orice om cu un beteșug… Doar că, recent, printre numeroasele știri referitoare la evenimentele din Ucraina, au apărut unele în care este menționat pericolul reprezentat de vegetația uscată din no-man-land-ul radioactiv din jurul Cernobîl-ului. Un eventual incendiu de vegetație aici ar genera nori de fum care ar re-crea povestea norului ucigaș care a bântuit peste Europa, în mai 1986…

„Dacă aș povesti realitatea cred că… n-ar fi bine. Ultimele cercetări menționate în știri menționează că pădurea uscată din zona radioactivă nu a putrezit și că există pericolul unui incendiu de vegetație. Cât de periculos ar fi fumul? Fumați? Dacă vă spun ceva, nu mai fumați – cineva se ocupă cu contrabandă de țigări. Aduce tutun din Ucraina. Conține stronțiu și cobalt pe el, pare-se ți plutoniu… de la Cernobîl. Se obțin două recolte pe an acolo. Aduce tutunul, se contrafac țigările și le aduce aici, la noi. Dumneavoastr[ fumați, fără să vreți, stronțiu şi plutoniu. De ce sunt lăsați la liber? De ce să ne pierdem timpul… e o afacere, cei care vând țigări pierd începând de la contrabandiști și până la firme… în America au fost date în judecată câteva firme”, mai povesteşte Mircea Goloşie.

Fără evaluări clare și comunicări precise, tema radioactivității în România pare tratată cu discreția și jena despre care se vorbește despre veceul din fundul curții, de exemplu. Astfel, provenită dintro zonă – dar și dintro istorie – cu multe secrete, despre moștenirea mortală a Cernobîl-ului se vorbește ca despre o legendă. Mircea Goloșie spune că nici nu era nevoie de această legendă pentru a se lua măsuri de cercetare și delimitare a pericolelor radioactivității, fenomen a cărui ignorare este ucigașă și fără Cernobîl…

„Dau două exemple. Părintele constituției Iorgovan. El a fost iradiat. Singur s-a iradiat. Și-a făcut o casă pe Clisura Dunării. Acolo sunt foarte multe mine de uraniu. Și de la ruși lăsate, și de la noi. Și-a construit casa cu acest material radioactiv.  Ați văzut cum a murit. Dan Iosif. A căutat aur în cetățile dacice. Și a intrat în niște galerii de mină de toriu. Toriu este mult mai periculos ca și uraniu. S-a iradiat, l-ați văzut cum a murit. Deci sunt afectați și ei”, a mai spus Goloşie.

Poate că fără recenta focalizare a atenției întregii lumi asupra Ucrainei, discuția despre Cernobîl nu ar fi reprezentat decât o pagină a unei istorii pe care toți o vor uitată. Dar Mircea Goloșie spune că, în alte țări, zonele peste care a bântuit norul radioactiv în mai 1986, sunt încă atent supravegheate.

„Ştiu că de curând ați fost în Austria și sunt zone în Alpi și ați descoperit că pășunatul este încă interzis din cauza norului… Pășunatul nu e interzis, se utilizează. Dar, repet, animalul rămâne acolo. Fânul rămâne acolo.  E cosit normal, se respectă toată tehnologia. Dar nici un produs nu pleacă la consumul populației”, a precizat expertul.

Dacă în alte țări există reglementări clare și la obiect, care se mai și aplică, la noi, modul în care este legiferat sensibilul domeniu este grăitor pentru modul superficial și neserios în care este privită problema… Astfel, dacă pentru crimă ucigașul este pedepsit cu închisoare până la 25 de ani, pentru detonarea unui dispozitiv nuclear, făptașul poate primi maximum 20 de ani… tot așa, funcționarea unui banal cabinet de stomatologie, la care să se poată face o radiografie dentară, necesită aceleași autorizații ca și centrala atomo-electrică de la Cernavodă.