Ce soluții propune PSD privind reducerea taxării românilor cu venituri mici

Facilitățile fiscale la care lucrează Guvernul PSD vor avea drept beneficiu și îmbunătățirea nivelului de trai al românilor.
Filip Stan
11 apr. 2024, 11:17
Ce soluții propune PSD privind reducerea taxării românilor cu venituri mici

PSD lucrează la o nouă reformă fiscală pentru creșterea nivelului de trai al fiecărei familii, care să nu ducă la împovărarea suplimentară a românilor. Premierul Marcel Ciolacu, președintele social-democraților, a anunțat deja că noua măsură va include deduceri din impozitul pe venit în funcție de numărul copiilor din familie, așa cum se întâmplă și în alte state europene.

„Este evident că anul următor va fi, e trecut în PNRR, o reformă fiscală, dar sunt identificate anumite măsuri pe care putem să le luăm mult mai rapid. V-am spus că prin reforma fiscală eu văd, în primul şi în primul rând, faptul că din impozitul pe venit, în viitor, trebuie să fie deduceri. Astfel, vei dezvolta serviciile, şi serviciile de învăţământ, şi învăţământ privat, şi after-school, şi grădiniţe, şi creşe şi instituţii spitaliceşti private, prin deduceri şi printr-un sistem de asigurări naţional”, a spus premierul Marcel Ciolacu.

La inițiativa PSD, industria păcănelelor suferă prima mare înfrângere în Parlament

Facilitățile fiscale la care lucrează Guvernul PSD vor avea drept beneficiu și îmbunătățirea nivelului de trai al românilor. Spre exemplu, veniturile per persoană au crescut cu 13,5%, iar cele pe gospodărie cu 13,1%, depășind creșterile de prețuri, unde majorările au fost de 11,5%, respectiv 11%. Statisticile arată însă că o persoană care are un copil în întreținere câștigă cu 28% mai puțin decât una fără copii. Deducerile din impozitul pe venit pentru familiile aflate în primul caz ar reprezenta o soluție sustenabilă pentru a mai opri acest decalaj.

Marile schimbări susținute de PSD pentru taxarea muncii

La fiecare actualizare a datelor demografice pentru țara noastră, un nou record e doborât: s-au născut cei mai puțini copii, populația a ajuns la cel mai scăzut nivel. România îmbătrânește, tot mai mulți oameni sunt singuri. Pentru ca lucrurile să se schimbe, rata totală a fertilității ar trebui să fie de 2,1. Tocmai creșterea acestui indicator este vizat de măsurile anunțate de Premierul Marcel Ciolacu. Scăderea taxării muncii pentru familiile cu cel puţin doi copii este parte integrantă dintr-o amplă strategie de creștere a natalității. Un proiect de Hotărâre de Guvern pe această temă, inițiat de Ministerul Muncii, este în consultare publică.

Cifrele care prezintă, sec, fotografia la minut a situației populației, dezvăluie, de fapt, dezastrul demografic în care România se adâncește de la an la an. Datele ultimului recensământ, din 2021, arată în România mai trăiesc puțin peste 19 milioane de oameni, adică la fel ca în 1966. Iar în privința natalității, scăderea este continuă. În 2020, s-au născut în România cei mai puțini copii din ultimul secol, în 2021, din ultimii 130 de ani, iar în primul semestru din 2023, cel mai mic număr din ultimii 145 de ani.

Cătălin Cîrstoiu îl provoacă pe Nicușor Dan: „Haideţi, domnule Nicuşor, să discutăm despre Bucureşti, de ce vă ascundeţi? Haideţi, curaj!”

Acestui fenomen i se adaugă migrația, iar datele furnizate de Comisia Europeană arată că România va fi printre ţările care vor resimţi cel mai puternic declinul demografic asupra sistemului de pensii şi sistemului de sănătate, în condiţiile în care România pierde la fiecare deceniu un milion de locuitori.

Ținta PSD, protejarea nivelului de trai al românilor

Trebuie făcut ceva, iar scăderii taxării muncii, cu scopul creșterii veniturilor nete ale familiilor, li se adaugă măsurile care au fost deja implementate la propunerea PSD, începând din 2022, așa cum sunt voucherul de 250 de lei cu care pot cumpăra alimente pe care-l primesc o dată la două luni cei care fac parte din familiile cu venituri mici, persoanele cu venit minim garantat sau persoanele cu dizabilități. Sau suportul acordat pentru achiziția de rechizite elevilor care provin din familii cu venituri mici, care a fost suplimentat și cu vouchere lunare de 150 de lei pentru rechizite, haine sau alimente.

Strategia națională pentru implementarea performantă a politicilor familiale, precum și a Indicatorilor de performanță în domeniul politicilor familiale, vizează și alte pârghii pentru creșterea calității vieții familiilor. Între propuneri se numără facilitarea accesului familiilor tinere la locuințe sociale ori cu chirii subvenționate și a accesului la credite cu dobânzi mici, garantate de stat, tichete sociale acordate familiilor cu venituri mici şi medii pentru accesarea creșelor și grădinițelor, inclusiv a celor private. Un alt set măsuri are drept scop să reducă migrația internă dinspre localitățile rurale și orașele mici din România către orașele mari. Aceste proiecte au termen de realizare anul 2028 şi vor fi finanţate din fonduri publice şi din PNRR.

 

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Tatăl lui Abi Talent, în comă, la spital! Bărbatul a suferit un accident rutier în Buzău
Fanatik.ro
„Mai prinde FCSB play-off-ul?”. Mitică Dragomir a făcut profeția și a dezvăluit greșeala uriașă a campioanei: „Eu am fost dat afară din cauza asta”
Capital.ro
Cetățenii care sunt executați silit. Se emit somațiile pentru persoanele fizice și juridice. Taxele care se achită obligatoriu
Playtech.ro
Vremea schimbă foaia! Luna februarie aduce surprize uriaşe de la meteo, ce se întâmplă după episodul de ger
Adevarul
În China prinde contur ideea că încheierea războiului din Ucraina ar fi în interesul Beijingului
wowbiz.ro
Cătălin Crișan a ajuns de nerecunoscut, la doi ani după problemele de sănătate! Imaginile care i-au șocat pe fanii artistului: „Eu nu cred că e…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Teo Trandafir a dormit în același pat cu Julio Iglesias! Prezentatoarea a dezvăluit totul în platoul „Follow us”. Cum a reacționat Ilinca Vandici
iamsport.ro
Susține că apropierea de Mircea Lucescu i-a distrus relația cu Cornel Dinu: ”Știa că sunt prieten cu el, de aceea s-a comportat așa cu mine”
MediaFlux
Premierul Bolojan taie din banii pentru învățământul superior și cercetare. ”Trebuie să facem economii”
stirilekanald.ro
VIDEO Emil Gânj, căutat de FBI! Primul indiciu cu privire la locul în care se ascunde de peste 6 luni
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend