Ce spune Boc despre posibilitatea ca Arafat să vină în locul lui Oprescu

RomaniaTV.net
17 01. 2012, 21:51

Emil Boc susţine că din câte îl cunoaşte el pe Raed Arafat, medicul nu ar fi interesat să intre într-o cursă politică, întrucât el „se simte acasă” în sistemul de urgenţă.

„Doamna Popa nu-l cunoaște, cred, pe doctorul Arafat sub aspect uman. Îi respect punctul de vedere doamnei Popa, dar eu cred că – și îl cunosc poate un pic mai bine decât alții pe domnul Arafat – e un om dedicat în integralitate profesiei și profesionalismului. Şi cred că și din atitudinea lui din aceste zile s-a văzut că n-a intrat în nici un fel de joc politic, cel puțin din cât am văzut eu, și a rămas același susținător al sistemului și al crezului într-un sistem de urgență care salvează vieți în România, fiind un profesionist de excepție și cred că acolo el se simte acasă. Cel puțin și din discuția pe care am avut-o eu cu el azi mi-a reconfirmat același sentiment pe care l-am avut și până acum. Sunt convins că va lucra la fel de bine cu orice ministru al Sănătății, pentru că el este dedicat profesiei, sistemului de urgență”, a declarat Emil Boc, preşedintele PDL.

Mihaela Popa, senator şi totodată vicepreşedinte PDL a afirmat miercuri atât pe blogul personal, cât şi în comunicate transmise presei că Arafat este un fenomen şi că pe vot uninominal ar putea câştiga chiar şi primăria Bucureşti, într-o confruntare cu Sorin Oprescu.

Arafat a negat, însă, varianta enunţată de Popa. Citat de Hotnews, el a declarat că este „exclusă o participare ca şi candidat, în orice formaţiune politică, în 2012 sau în viitor”.