Ce spune Dan Negru despre scandalul pensiilor speciale: „Cu cât muncești mai mult, cu atât e mai greu să te predai”

Dan Negru, unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori din România, a vorbit, recent, despre scandalul pensiilor speciale.
Giorgiana Amarie
25 nov. 2025, 21:32
Ce spune Dan Negru despre scandalul pensiilor speciale:

Dan Negru a intrat în dezbaterea publică legată de vârsta de pensionare pentru beneficiarii pensiilor speciale, publicând un mesaj detaliat pe rețelele de socializare.

Postarea prezentatorului TV a fost însoțită de o fotografie în care apare alături de actorul Florin Piersic și academicianul Leon Dănăilă, două personalități pe care le-a folosit ca exemple în argumentația sa.

Citește și: Discuția emoționantă dintre Dan Negru și Horia Moculescu, înainte de moartea marelui compozitor: „De un singur lucru îmi e frică”

Dan Negru a criticat situația actuală, subliniind că, dacă artiștii sau medicii de renume ar fi avut posibilitatea să se retragă foarte devreme din activitate, România ar fi pierdut o mare parte din contribuțiile lor profesionale. Acesta a reamintit că Florin Piersic a continuat să joace în filme inclusiv după 50 de ani, perioadă în care publicul s-a bucurat de producții devenite iconice.

În același mesaj, prezentatorul TV a evidențiat și cariera impresionantă a neurochirurgului Leon Dănăilă, care a salvat vieți timp de decenii, cu toate că ar fi putut să iasă din sistem mult mai devreme.

Acesta a folosit și propriul parcurs profesional ca exemplu, explicând că, dacă ar fi beneficiat de o pensionare anticipată la 40 de ani, telespectatorii nu ar mai fi avut parte de emisiunile pe care le-a realizat în ultimele două decenii.

Dan Negru: „Asta ar trebui să fie adevărata normalitate a pensiei!”

În final, Dan Negru a transmis că valoarea unei cariere crește odată cu anii de muncă, iar renunțarea prematură la activitate nu ar trebui să devină normă, ci mai degrabă continuarea implicării profesionale atât timp cât există pasiune și energie.

„Nu se mai termină tămbălăul cu vârsta de pensionare a ălora cu pensii speciale care se pot pensiona la vreo 40 de ani. Dacă Florin ar fi putut să iasă la pensie anticipat,nu l-am mai fi avut pe Mărgelatu. Seria Margelatu s-a terminat după ce Florin a făcut 50 de ani.

Nici doctorul Dănăilă nu ar fi reușit să salveze sute de vieți în cei 40 de ani care au trecut de când putea ieși la pensie.

La mine e mai simplu! Dacă aș fi putut să ies anticipat la pensie, pe la 40 de ani, ați fi scăpat și de „Jocul Cuvintelor”,și de „Next Star”, show-ul TV cu copii geniali, n-aș fi făcut farsele din „Plasa de Stele”, nici „The Floor” și nici vreo 10 Revelioane.

Cu cât muncești mai mult, cu atât e mai greu să te predai. Asta ar trebui să fie adevărata normalitate a pensiei!”, a fost mesajul postat de acesta.

Citește și: Cascada cu apă minerală din România, un loc unic în lume. Ce spune Dan Negru despre această locație: „În Italia sau Franța ar fi fost deja faimoasă”

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
S-au despărțit în urmă cu un an, iar acum mama sportivului face o afirmație șocantă. Rolul jucat de Paula Badosa în viața lui Stefanos Tsitsipas
Capital.ro
Clienții, rugați să plătească doar cu cardul, chiar și sume mici. Magazinul care încearcă să scape de numerar
Playtech.ro
Un călător care a vizitat întreaga lume dezvăluie ţările care l-au dezamăgit. Multe sunt vizitate anual şi de români
Adevarul
Avertisment dur al șefului ROMARM. România nu trebuie să rămână doar „atelier de asamblare” a dronelor
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Fostul jucător din Ștefan cel Mare a spus că ”adevărata” Dinamo nu e echipa din SuperLiga: ”Când jucam acolo, nici nu îmi venea să cred”
MediaFlux
Cine este Dara, câștigătoarea Eurovision 2026. Tânăra de 27 de ani din Bulgaria a câștigat X Factor în 2015
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi