Ce trebuie să faceţi dacă vă luaţi animalul de companie în vacanţă

Cine zice că animalele de companie nu au nevoie de vacanţă? Mai mult decât atât, ele chiar adoră să călătorească, astfel că unii turişti nici măcar nu concept să nu-şi ia patrupedele în concediu. Pentru a nu avea surprize neplăcute la vamă, ar fi bine să vă informaţii în legătură cu transportul animalelor de companie în străinătate. 
Iulian Tudor
22 iul. 2014, 06:50
Ce trebuie să faceţi dacă vă luaţi animalul de companie în vacanţă

În cazul în care călătoriți în interiorul Uniunii Europene, puteți cu ușurință să luați animalele de companie cu dumneavoastră, însă trebuie să respectați câteva reguli, potrivit anpc.ro.

În cazul în care călătoriți cu un câine, o pisică sau un dihor domestic, asigurați-vă ca animalul a fost supus unei vaccinări antirabice și că această informație este înscrisă în pașaportul animalului dumneavoastră de companie. În cazul în care călătoriți în Irlanda, Finlanda, Malta sau Regatul Unit, animalul dumneavoastră de companie va trebui să fie supus și unui tratament antiparazitar.

În cazul în care câinele sau pisica are o vârstă mai mică de trei luni sau dacă animalul de companie nu este câine, pisică sau dihor domestic, se pot aplica normele specifice fiecărei țări.

Dacă sunteți cetățean al Uniunii Europene care se întoarce acasă din afara UE, va trebui să aveți pașaportul animalului dumneavoastră de companie. În funcție de destinația dumneavoastră de vacanță, în plus față de vaccinarea antirabică, s-ar putea ca animalul dumneavoastră de companie să trebuiască să fie supus unor teste suplimentare înainte de plecare.

Dacă aveți reședința în Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Elveția sau statul Vatican și dețineți un pașaport pentru animalul dumneavoastră de companie, aveți aceleași drepturi ca și cetățenii UE.

Înainte de plecare, consultați AICI cerințele din țara pe care intenționați să o vizitați.

VEZI ŞI: Vacanţă fără griji. Ce drepturi ai şi ce DESPĂGUBIRI primeşti dacă ţi se PIERDE bagajul sau se ANULEAZĂ zborul

Transportul animalelor la bordul avionului

În cazul în care doriţi să efectuaţi o călătorie cu avionul şi doriţi să vă transportaţi animalul de companie, este esenţial să anunţaţi compania aeriană înainte de a rezerva un bilet.

Companiile aeriene au condiţii diferite pentru transportul animalelor de companie însă, în general, vă vor cere să:

  • vă asiguraţi că animalul este transportat într-o cutie sau cuşcă sigură
  • vă asiguraţi că are toate vaccinurile necesare, toate certificatele şi permisele de intrare pentru ţara spre care călătoriţi
  • vă asiguraţi că animalul se simte confortabil, are spaţiu suficient în cuşca sau cutia lui şi că are destulă mâncare şi/sau apă pentru întreaga călătorie.

Costurile transportului animalelor de companie la bordul unui avion

Costul transportului animalelor poate varia de la o ţară la alta şi în funcţie de mijloacele de transport. Cu toate acestea, va trebui să plătiţi medicului veterinar o taxă pentru paşaportul pentru animale de companie şi pentru orice tratament necesar.

De exemplu, companiile aeriene au metode diferite de taxare pentru transportul animalelor. Unele vă vor cere să plătiţi taxe pentru „excedent de bagaj”, în timp ce altele vor avea o taxă fixă.

CITEŞTE ŞI: Ce faci dacă ŢI-AI PIERDUT COPILUL în concediu. Sfaturi extrem de utile

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Blestemul zilei de vineri 13 în sport! Tragediile care au îngrozit lumea
Capital.ro
Ai cumpărat un teren agricol și vrei să construiești o casă? Ce taxe trebuie să plătească românii și ce cheltuieli suplimentare pot apărea
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Românii vor putea economisi pentru pensie fără impozit pe câștiguri. Cum funcționează noile conturi de investiții din 2027
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Atac armat în SUA, la mică distanță de Casa Albă! O persoană și-a pierdut viața
iamsport.ro
Noul antrenor de la FCSB a numit echipa favorită la câștigarea SuperLigii: ”Cea mai puternică!”
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari de la șefa Casei de Pensii. Mica Recalculare a dosarelor e la final
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România