Cea mai înaltă clădire din România se construieşte la Timişoara. Va fi aproape de două ori cât Intercontinentalul

Construcția celei mai înalte clădiri de birouri din România, United Business Center 0 (UBC 0) din Timișoara, a ajuns la etajul 8 din 27, după ce lucrările complexe la fundație au durat 6 luni. Clădirea urmează să fie finalizată la sfârșitul anului viitor, scrie revistabiz.ro.
Romania TV
26 iun. 2020, 08:17
Cea mai înaltă clădire din România se construieşte la Timişoara. Va fi aproape de două ori cât Intercontinentalul

UBC 0, o investiție de peste 115 milioane de euro, va avea 27 de etaje, 155 metri înălțime și 77.000 mp suprafață construită. Clădirea este integrată în ansamblul mixt Iulius Town Timișoara, dezvoltat de Iulius și Atterbury Europe, în valoare totală de 442 milioane de euro.

„Într-o perioadă de incertitudine și cu provocări pentru toate domeniile de activitate, UBC o și-a continuat etapele de dezvoltare, în același ritm. Este rezultatul faptului că portofoliul Iulius nu se axează pe investiții speculative, ci pe parteneriate concrete și în consens cu cerințele pieței”, a spus Laurențiu Manea, Office Buildings Manager Iulius Town Timișoara.

În prezent, cea mai înaltă clădire din România este Sky Tower, din București, care are 137 de metri. Pe locul doi se află, cu aceeași înălțime, de 120 de metri, Globalworth Tower și Catedrala Mântuirii Neamului.

Cifrele celei mai înalte clădiri din România

Construcția clădirii implică lucrări de amploare, expertiză tehnică și o cantitate uriașă de materiale. Astfel, peste 280 de piloți forați au fost necesari pentru susținerea construcției, iar 43.500 de metri cubi de beton și peste 1.700 de tone de armătură se vor folosi pentru ridicarea clădirii.

Până în prezent, aproximativ 30 de firme din arii de activitate conexe construcțiilor au fost implicate în lucrările de edificare, iar numărul lor se va dubla până la finalizarea proiectului. De asemenea, se estimează că peste 1.000 de persoane vor lucra la înălțarea UBC 0.

Pentru a asigura un aport de lumină naturală, imobilul va fi acoperit cu fațadă integral din sticlă. În total, peste 26.000 mp de sticlă cu grad ridicat de eficiență termică vor asigura confort și economie de energie, dar și o panoramă unică asupra Timișoarei, din orice unghi al clădirii.

UBC o va include peste 52.000 mp de spații office premium, care ajung la până la 2.000 mp pe nivel, dar la demisol și parter vor fi integrate magazine, restaurante și cafenele tematice. Etajul 1 va fi ocupat de un centru de conferințe cu șapte săli, iar alte două etaje intermediare vor fi alocate unui hub medical, cu multiple specialități.

Clădirea va dispune de vestiare și dușuri pentru cei care vin la birou cu mijloace alternative de transport. Angajații vor avea în imediata apropiere peste 450 de magazine, numeroase servicii, inclusiv cele ale instituțiilor publice, grădiniță și școală primară, centru de fitness, un concept de cinema VIP, cu cină și film all inclusive, food court, restaurante și cafenelele, peste 4.000 de spații de parcare și 800 de spații pentru biciclete.

Investiție totală de 442 milioane de euro

Iulius Town Timișoara este cea mai mare investiţie din vestul țării, în valoare totală de 442 milioane de euro. Pe segmentul office, complexul are trei clădiri business în operare, cu spații totale de 50.000 mp, și una în dezvoltare, UBC 0.

Proiectul include, de asemenea, cea mai mare suprafaţă de retail din afara Capitalei, de 120.000 mp, un nou concept de cinema, cel mai mare centru de sănătate și fitness din România, trei săli de evenimente, restaurante și cafenele tematice, parc, carusel pentru copii și aproximativ 4.070 de locuri de parcare.

Citeşte şi: Bani nerambursabili de la Guvern pentru firme. Ajutor de până la 50.000 euro

Foto: revistabiz.ro

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
„La asta nu renunță niciodată!” Dezvăluiri din vestiarul naționalei. Ce pregătește Hagi pentru meciul cu Polonia
Capital.ro
Pensia pe care o vei primi la bătrânețe poate fi verificată online. Cum afli ce vechime ai la pensie și câți bani vei încasa
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensionarii pot pierde gratuitatea pe mijloacele de transport. STB pregătește și scumpirea biletelor
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România