Slăbitul sau menținerea în formă au devenit unele dintre interesele cele mai întâlnite ale românilor. Mulți încearcă să scoată de tot din alimentația lor anumite produse, alții se înfometează sau țin tot felul de diete. Medicul nutriționist Mihaela Bilic are o metodă mult mai sănătoasă și benefică.

Mihaela Bilic spune că secretul nu e să renunțăm la plăcerile noastre, ci din contră, fiindcă altfel se „poate produce o hiperexcitabilitate a poftelor și dorințelor, cu un decalaj între foame și nevoi”.

Alte Articole

Cum să scapi de caniculă. Remedii naturale pentru a suporta ...

Ce poezie i-a compus Bobonete lui Cabral: „Tu Shrek în ...

Cătălin Moroşanu, anunţ trist după Survivor România: „Nu ...

Mihaela Bilic, despre eterna luptă între pofte și nevoi

„Când vine vorba de mâncare, există mereu un vinovat: fie este corpul care cere, fie este capul/mintea care are poftă de ceva… iar noi ajungem să fim debusolați, neputincioși, epuizați de atâta efort de abținere. Și în final ne abandonăm, mâncăm și ne învinovățim pentru că am cedat.

Satisfacerea nevoilor/dorințelor alimentare duce la apariția plăcerii, ce are drept consecință dispariția nevoii/dorinței de a mânca

Relația cu mâncarea și comportamentul alimentar sunt atât de complexe și de greu de controlat, tocmai pentru că au 2 sisteme de reglaj:

• primul, homeostatic, este bazat pe nevoile organismului ca să rămână în echilibru și are ca instrument senzația de foame; el ne furnizează impulsurile necesare pentru a avea o greutate de echilibru
• al doilea, hedonic, este bazat pe pofte și produce comportamentul/acțiunea necesare satisfacerii acestor pofte.

Cele două sisteme desfășoară între ele un dialog armonios și permanent, ce are ca rezultat unirea corpului cu mintea – primul își exprimă nevoile, al doilea le satisface. Satisfacerea nevoilor/dorințelor alimentare duce la apariția plăcerii, ce are drept consecință dispariția nevoii/dorinței de a mânca. Pare simplu și de bun simț, când ești satisfăcut te potolești/te oprești!

Printr-un proces de învățare instinctivă și inconștientă, plăcerea ne este asociată noțiunii de satisfacere a nevoilor. Ea, plăcerea, stabilește o paralelă și un dialog constant între sistemul de nevoi și cel de dorințe/pofte. Fără această percepție/apariție a plăcerii, creierul nu realizează că nevoile i-au fost satisfăcute și continuă să-și dorească ceea ce el crede că-i lipsește.

Chiar dacă plăcerea nu este unicul factor, ea rămâne piesa centrală în mecanismul de reglare foame-sațietate. Pe baza acestui dispozitiv, poftele ar trebui să fie expresia fidelă a nevoilor noastre, adică ar fi suficient să răspundem la dorințele creierului, pentru a asigura nevoile corpului. Într-o viață ideală plăcerea ar trebui să fie singurul nostru obiectiv, pe baza căreia am consuma – fără niciun efort de control – exact cantitățile de mâncare de care am avea nevoie. Integralitatea acestui proces s-ar efectua după un model automat, inconștient, fără niciun fel de intervenție de voință.

Din păcate este suficientă o cură de slăbire sau mutarea relației cu mâncarea din sfera senzațiilor alimentare în sfera rațiunii, ca tot acest sistem de control să fie dereglat. Cel mai des oamenii se îngrașă nu pentru că senzația lor de foame este mai mare, ci pentru că poftele și dorința de a mânca cresc și se multiplică. Ca să facem o definiție simplă, putem spune că o persoană care s-a îngrășat este o persoană la care pofta de a mânca este mai mare decât nevoia de mâncare. Poftele au încetat să mai fie expresia nevoilor, echilibrul dintre ele a dispărut.

Este foarte ușor să ne dereglăm poftele legate de mâncare, e suficient să impunem (chiar și pentru scurt timp) un control pe bază de voință, pentru ca ulterior să ne trezim că ni s-au multiplicat poftele, că mâncăm mai mult decât are nevoie corpul nostru. Toate metodele de slăbit și dietele la modă au un punct comun: diminuarea aportului caloric prin instaurarea unui control mental și a unui efort de voință ce au ca obiectiv comun lupta împotriva poftelor, nevoilor și chiar a foamei. Aceste strategii impun intervenția unui al 3-lea sistem în controlul comportamentului alimentar: sistemul executiv.

Controlul executiv mental pe care vrem să-l folosim ca să anihilăm/distrugem sistemul bazat pe foame și pe poftă are o eficiență foarte redusă și rezultate nesatisfăcătoare. Pentru că necesită o energie mentală permanentă, el nu poate fi eficient decât dacă are un mod de funcționare continuu. Ori în realitate apar perioade de odihnă (voluntare sau impuse) care duc la pierderea controlului și se traduc prin variații dramatice ale greutății și o degradare gravă a stimei de sine.

”Emoțiile și gândurile negative au devenit partenerii de masă cei mai frecvenți”

A crea iluzia pacienților că un sistem voluntar de control ar fi de dorit în locul unui sistem automat și eficient, s-a dovedit a fi utopic și păgubos. Cortegiul de reguli, interdicții, avertizări și recomandări asociate controlului mental al greutății a dus la o degradare a relației oamenilor cu mâncarea. Emoțiile și gândurile negative au devenit partenerii de masă cei mai frecvenți: frica de lipsuri, de a fi mâncat prea mult, de a nu fi mâncat suficient, de a-ți fi foame, de a te îngrășa, de a nu slăbi, de a mânca prost, de a mânca gras, de a mânca dulce… Chiar simplul fapt de a mânca împiedică consumatorul să se concentreze pe singurul lucru cu adevărat esențial pentru greutatea lui de echilibru: să simtă plenar plăcerea necesară dispariției poftei/dorinței de a mânca.

Faptul că ne opunem poftei de a mânca nu duce la diminuarea sau la dispariția ei, ba din contră, determină o excitare suplimentară a sistemului de dorințe și o creștere a impulsivității, care te face să obții ceea ce poftești. Se produce o focalizare crescută a atenției pe mâncare, iar obsesiile alimentare ne invadează tot câmpul mental. Pe de altă parte exacerbarea dorinței de a mânca fix alimentele pe care încerci să le controlezi, nu mai are ca rezultat instalarea unei plăceri corespunzătoare, în loc să fii satisfăcut te simți vinovat că ai cedat.

Concluzia? Este interzis să ne interzicem! Este interzis să nu mai ținem cont de plăceri și să facem alegerile doar după criterii raționale. Este interzis să urmăm recomandările celor din jur și să ignorăm propriile senzații alimentare. Pentru că în absența plăcerii și a satisfacției alimentare, se produce o hiperexcitabilitate a poftelor și dorințelor, cu un decalaj între foame și nevoi. Progresiv și iremediabil sistemul hedonic ajunge să producă o poftă și o dorință de a mânca fără niciun raport cu nevoile pe care ar trebui să le satisfacă…și atunci chiar suntem pierduți!”, a scris Mihaela Bilic pe internet.