Ceferiştii se revoltă din cauza banilor. Au pichetat Ministerul Finanţelor VIDEO

De teamă că îşi vor pierde slujbele, ceferiştii au început de luni protestele, în faţa Ministerul Finanţelor. De asemenea, potrivit România TV, angajaţii CFR sunt nemulţumiţi de reducerea subvenţiilor şi de sumele prea mici pentru investiţii.
Iulian Tudor
15 iul. 2013, 10:51
Ceferiştii se revoltă din cauza banilor. Au pichetat Ministerul Finanţelor VIDEO

Peste 200 de angajaţi ai CFR au pichetat luni ministerul Finanţelor. Ei sunt nemulţimiţi de fondurile prea mici alocate căilor ferate şi susţin că subvenţia pentru CFR Călători s-a diminuat cu 40% faţă de anul 2011.

De asemenea, la CFR Infrastructură fodurile alocate pentru mentenanţă în acest an nu sunt suficiente. În plus, sunt nemulţumiri mari şi la CFR Marfă, companie aflată în curs de privatizare. Aici urmează să fie tăiate salariile cu 20 la sută. Dealtfel, din toate companiile din cadrul CFR urmează să se facă disponibilizări, aproximativ 3.000 de persoane urmând să fie concediate, pentru a se face economii la fondul de salarii.

Protestele vor continua şi în zilele următoare, până pe 18 iulie, iar dacă revendicările nu vor fi soluţionate până atunci ei angajaţii CFR ameninţă cu greva sau un miting de amploare în Capitală.

Citeşte şi Fenechiu: Mii de angajaţi din CFR au cerut să plece voluntar

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT