Cel puțin 37 de morţi în urma unei revolte într-o închisoare venezueleană

Cel puţin 37 de persoane, aparent toţi deţinuţi, a fost ucise într-o revoltă la o închisoare din sudul Venezuelei, au anunţat procurorii citaţi de BBC News.  
Alina Costache
17 aug. 2017, 04:36
Cel puțin 37 de morţi în urma unei revolte într-o închisoare venezueleană

Cel puțin 37 de persoane au fost ucise în cursul unei revolte într-un centru de detenție preventivă din statul Amazonas, în sudul Venezuelei, au anunțat miercuri autoritățile, citate de AFP.

Parchetul general a anunțat că a desemnat noi procurori pentru a „ancheta moartea a 37 de persoane în cursul preluării controlului asupra Centrului de detenție judiciară din Amazonas”, la Puerto Ayacucho, un oraș cu 40.000 de locuitori, situat în apropierea frontierei cu Brazilia și Columbia.

În cursul violențelor, 14 funcționari au fost răniți, a adăugat Parchetul general, fără a specifica dacă printre persoanele decedate sunt și gardieni.

Două ONG-uri pentru apărarea drepturilor omului, Una Ventana a la Libertad și Observatorio Venezolano de Prisiones, au precizat că cele 37 de persoane decedate sunt deținuți.

Guvernatorul statului Amazonas, Liborio Guarulla, a declarat pe Twitter, cu puțin timp înainte de anunțul Parchetului general, că avusese loc un „masacru” în care „peste 35 de persoane” și-au pierdut viața în timpul intrării în centrul de detenție a unei unități speciale a Ministerului de Interne și al Justiției.

Potrivit guvernatorului, circa 105 persoane erau deținute în clădire în cursul declanșării evenimentelor de miercuri.

„Este cea mai gravă revoltă pe care am avut-o vreodată într-un centru de detenție preventivă”, a precizat Carlos Nieto, coordonator al ONG Una Ventana a la Libertad.

„Unii deținuți se aflau între aceste ziduri de ani, deși ei nu trebuiau să rămână acolo mai mult de 48 de ore”, a subliniat el. 

În mod normal, potrivit programului oficial, „cel puțin o închisoare ar trebui să fie construită în fiecare stat al țării. Dar în Amazonas, piatra de temelie nu a fost încă pusă”, a denunțat Carlos Nieto.

La sfârșitul anului 2016, în închisorile din Venezuela se aflau 88.000 de deținuți, potrivit Una Ventana a la Libertad, în timp ce capacitatea oficială a acestora este de 35.000 de locuri.

33.000 de deținuți sunt cazați astfel în centre de detenție preventivă precum cel din Puerto Ayacucho, unde suprapopularea ajunsese de 400%, conform cifrelor avansate de Nieto.

În aprilie, confruntări între deținuți aparținând unor bande rivale s-au soldat cu 12 morți și 11 răniți în închisoarea de la Puente Ayala, în estul țării.

Cu o lună mai devreme, osemintele a 14 persoane fuseseră descoperite într-o groapă comună la Penitenciarul general al Venezuelei din San Juan de Los Morros, în centrul țării.

Cea mai gravă revoltă într-o închisoare din Venezuela datează din 2013, când 60 de persoane și-au pierdut viața și alte peste 150 au fost rănite la penitenciarul din Uribana, statul Lara, în vestul țării.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Kimi Antonelli românului-minune din motorsport!
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT