Cele două cuvinte care i-au salvat viaţa unui tânăr

Jamie Harrington, din Dublin, era în drum spre magazin când puștiul de 16 ani a văzut un bărbat stând pe balustrada unui pod.
Romania TV
11 aug. 2015, 11:50
Cele două cuvinte care i-au salvat viaţa unui tânăr

“M-am oprit și l-am întrebat dacă este bine, desi vedeam în privirea lui că nu este. Nu a zis nimic, doar a continuat să plângă”.

“Am insistat o bună bucată de timp ca el să coboare și să se așeze pe trepte alături de mine și, într-un final, a făcut-o. Am stat pe trotuar și am vorbit preț de 45 de minute despre ce i se îmntâmplase, ce l-a făcut să ajungă în starea aceea”, a povestit Jamie.

Până la urmă, Jamie a trebuit să plece, dar îi era teamă să îl lase pe bărbat singur în acea stare deplorabilă. S-a oferit să îi cheme o ambulanță dar acesta a refuzat, spunându-i adolescentului că va fi bine, că doar are nevoie să se plimbe un pic.

Citeşte continuarea pe Unica.ro.

DailyBusiness
Pescobar umblă cu caracatița vopsită prin Londra. Britanicii s-au arătat dezgustați de preparatele afaceristului: „Prima mușcătură a fost îngrozitoare. Are un gust oribil”
Spynews
Tinerii care i-ar fi furnizat droguri lui Rareș Ion au fost trimiși în judecată. Maru și Pika se află în continuare în arest preventiv
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru luni, 23 iunie. Scorpionul are probleme la muncă
Capital.ro
Regulă pentru toți cei care au gard la curte. Proprietarii trebuie să anunțe vecinii. Ai nevoie de autorizație
Playtech.ro
Noaptea în care se pune busuioc sub pernă. Ce semnifică visele din ajunul Sânzienelor
DailyBusiness
E LEGE! Ce trebuie să facă șoferii rămași fără plăcuțe de înmatriculare. Amenzi uriașe pentru cei care nu respectă obligația
Adevarul
Vaccinul anti-COVID, cal troian devenit scut. Verdictul final despre serul care a speriat lumea
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum își răsfață Alex Bodi iubita, la Monaco! Afaceristul și Anca au atras din nou toate privirile / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu, jefuită în vacanță. Era în locuință când hoții au intrat peste ea. Femeia de afaceri a apelat la autorități
Evz.ro
Vacanțele în România devin un lux. Cât va costa un pachet de cinci nopți
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
kanald.ro
Cel puțin opt persoane au murit după prăbușirea unui balon cu aer cald în Brazilia: „Suntem cu toții șocați”
Cancan.ro
Un artist internațional a anulat concertul în România din cauza războiului dintre Iran și Israel 😲
Playsport.ro
Un bărbat s-a îndrăgostit de ChatGPT și i-a cerut să se căsătorească cu el. Iubita reală încă încearcă să...
Capital.ro
Marea actriță a plecat dintre noi. A murit o legendă: Ne va fi dor de tine!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta cu aur pentru România la Jocurile Olimpice, luptă dură cu depresia: „Am ajuns aproape în comă”
stirilekanald.ro
"Ori va fi pace, ori va fi o tragedie" - Statele Unite au atacat Iranul. Primele declarații ale lui Trump: "Felicitări marilor noștri războinici americani" - Iranienii ripostează: "Acum e rândul nostru"
Ilie Bolojan este noul prim-ministru al României. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul în urmă cu puțin timp
MediaFlux
Se dau mai puțini bani la pensie! Vizați sunt mai ales românii născuți între anii 1967 și 1980
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Accident mortal la pescuit. Internaționalul Florentin Petre a scăpat dintr-o situație similară