Cele mai vândute cărți din 2019

Atunci când ne referim la cele mai vândute cărți, ne place să credem că respectivele cărți sunt și cele mai citite. De aceea astfel de clasamente sunt necesare atât editurilor, cât și publicului cititor. În 2019, cărţile lui Yuval Noah Harari şi Olga Tokarczuk (laureata Nobel pentru Literatură în 2018) au fost cele mai vândute la Polirom, în vreme ce cărțile lui Radu Paraschivescu și o carte a Elizabethei Gilbert au dominat topul Humanitas. Editura Litera are pe prima poziție cartea fostei primă-doamnă a SUA, Michelle Obama, iar George R.R. Martin e pe primul loc la editura Nemira, informează news.ro 
Romania TV
26 dec. 2019, 09:32
Cele mai vândute cărți din 2019

Cele mai vândute cărți de la Humanitas în 2019 sunt: „Oraşul fetelor” (Elizabeth Gilbert); „Medicină, nutriţie si bună dispoziţie“(Simona Tivadar); „Orice om îi este teamă. Un partid, doi ani şi trei premieri“ (Radu Paraschivescu);  „În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi)“ (Radu Paraschivescu); „Regele şi Duduia. Carol II şi Elena Lupescu dincolo de bârfe şi clişee“ (Tatiana Niculescu); „Jurnalul Annei Frank”, versiune definitivă editată de Mirjam Pressler şi autorizată de Anne Frank Fonds.

Topul Humanitas Fiction arată astfel: „Tatuatorul de la Auschwitz” (Heather Morris); „Serotonină” (Michel Houellebecq); „Zuleiha deschide ochii” (Guzel Iahina);  „Fiica ceasornicarului” (Kate Morton); „Alchimistul” (Paulo Coelho).

Top 5 bestsellers Polirom arată astfel: „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” şi „21 de lecţii pentru secolul XXI”, de Yuval Noah Harari; „Arsă de vie” (Souad împreună cu Marie-Thérèse Cuny); „Eu sînt Malala” (Malala Yousafzai şi Christina Lamb); „Jurnalul fericirii” (N. Steinhardt); „Rătăcitorii” şi „Călătoria Oamenilor Cărţii” (Olga Tokarczuk). 

Editura Litera prezintă cele mai citite cărţi în 2019: „Povestea mea” (Michelle Obama); „Pacienta tăcută” (Alex Michaelides),  „Rugăciune pentru Cernobîl” (Svetlana Aleksievici).

Editura Nemira a vândut anul acesta cele mai multe exemplare din volumele: „Foc şi sânge”, de George R.R. Martin, un prequel la istoria din „Urzeala tronurilor”, despre sângeroasa dinastie a Targarienilor.

 

Citește și:

 

10 cărţi de dezvoltare personală care ţi-ar putea schimba viaţa