Celebra scriitoare americană Ursula K. Le Guin a murit la vârsta de 88 de ani

Celebra scriitoare americană Ursula K. Le Guin, ale cărei cărţi s-au vândut în milioane de exemplare în întreaga lume, a murit la vârsta de 88 de ani, a anunţat, marţi, familia autoarei, scrie AFP, preluată de News.ro.
Romania TV
24 ian. 2018, 07:44
Celebra scriitoare americană Ursula K. Le Guin a murit la vârsta de 88 de ani

Contactat telefonic de Reuters, fiul ei, Theo Downes-Le Guin, a spus că nu cunoaşte cu certitudine cauza morţii mamei sale, dar că probabil aceasta a suferit un infarct, având în vedere că în lunile recente a avut probleme cu inima.

Le Guin este cunoscută, între altele, pentru seria bestseller „Earthsea”, care a fost tradusă în mai multe limbi şi a fost adaptată pentru ecran, prezentând povestea unui vrăjitor care luptă împotriva forţele răului, cu decenii înainte de apariţia seriei „Harry Potter”.

Într-o carieră de mai multe decenii, Ursula K. Le Guin a publicat peste 20 de romane, a scris cărţi pentru copii, zeci de povestiri scurte, volume de poezie, precum şi o colecţie de eseuri.

Scriitorul american Stephen King şi-a exprimat regretul pentru decesul lui Le Guin, spunând că aceasta s-a numărat între „cei mai mari” autori. „A fost mai mult decât o scriitoare de science fiction, o persoană emblematică în literatură”, a scris King pe Twitter.

Ursula K. Le Guin s-a născut în octombrie 1929 în Berkeley, California, şi a fost fiica antropologului Alfred Kroeber, expert în amerindienii din Statele Unite ale Americii, şi a scriitoarei Theodora Kroeber, care a semnat „Ishi in Two Worlds”, o biografie apreciată despre „ultimul indian sălbatic” din America de Nord.

Le Guin a studiat la Radcliffe College din Massachusetts şi apoi la Columbia University din New York. Şi-a continuat studiile la Paris, unde s-a căsătorit cu istoricul Charles Le Guin. După căsătorie, cuplul s-a întors în SUA, stabilindu-se în Portland, Oregon, unde au crescut trei copii.

Ursula K. Le Guin şi-a publicat primul ei roman, „Rocannon’s World”, în 1966, dar a devenit cunoscută în 1969, când a publicat „The Left Hand of Darkness”, roman pentru care a primit numeroase premii şi care a devenit un clasic al genului science fiction.

Planeta în care are loc acţiunea din „The Left Hand of Darkness” este populată de persoane de un singur sex, care îşi asumă pe rând rolul masculin şi pe cel feminin. În această carte, autoarea a abordat teme precum identitatea sexuală şi şi-a pus întrebări cu privire la ce reguli sociale ar putea fi excluse într-o asemenea lume.

„Mă supără să fiu numită doar o scriitoare de science fiction. Nu sunt. Sunt romancieră şi poetă”, spunea Le Guin într-un interviu pe care l-a acordat pentru The Paris Review.

În poveştile sale din societăţile galactice pe care le-a creat, Le Guin, care a fost influenţată în mare măsură de taoism şi budism, a încercat să demonstreze că nu există o soluţie absolută şi permanentă, nici în teologie sau politică.

„Mă inspir foarte mult din ştiinţele sociale. Mai ales in antropologie. Atunci când creez o altă planetă, o altă lume, cu o societate, încerc să prezint complexitatea acelei societăţi”, mai spunea Le Guin pentru The Paris Review.

La gala National Book Awards 2014, Le Guin a primit medalia „Distinguished Contribution to American Letters”. Ea i-a îndemnat atunci pe scriitori şi editori să se concentreze mai puţin pe profit, acesta aflându-se adesea în conflict cu scopul artei. Ea a mai câştigat, între altele, premii Hugo şi Nebula, pentru romane ca „The Left Hand of Darkness” (1969) şi „The Dispossessed” (1974).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT