Cetăţenii vor putea plăti retroactiv contribuţia la pensii şi în 2018

Cetățenii care n-au ajuns încă la vârsta de pensionare pot să-și plătească retroactiv contribuția la pensii pentru cinci ani, dacă au perioade în care n-au fost asigurați în niciun sistem autohton. Astfel, persoanele interesate pot să încheie contracte cu casele teritoriale de pensii până la finele anului curent, potrivit legislației în vigoare, dar Parlamentul va prelungi termenul cu încă un an, după cum reiese dintr-un proiect de lege ce ar putea fi adoptat marţi.
Iulian Tudor
06 nov. 2017, 12:28
Cetăţenii vor putea plăti retroactiv contribuţia la pensii şi în 2018

Legea nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 842 din 24 octombrie 2016 și a intrat în vigoare pe 27 octombrie 2017. În esență, prevederile oferă cetățenilor posibilitatea legală de a-și achita contribuția la pensii pentru perioadele din ultimii cinci ani în care n-au avut calitatea de asigurat în sistemul public (sau în alte sisteme autohtone) de pensii, scrie avocatnet.ro.

Prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (…) și ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (…), persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia„, este menţionat în lege, fiind subliniat că facilitatea nu vizează persoanele pentru care asigurarea în sistemul public de pensii era obligatorie.

Plățile retroactive se pot face până la data de 31 decembrie 2017, după ce Executivul a prelungit termenul inițial cu mai bine de opt luni, prin intermediul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2017. Practic, în lipsa acestei extinderi a perioadei de plăți retroactive, cetățenii ar fi putut să achite contribuția la pensii doar până pe 27 aprilie 2017. Totuși, parlamentarii vor să prelungească acest termen cu încă un an, astfel încât plățile retroactive să se poată face până la 31 decembrie 2018, măsura fiind inclusă într-un proiect de lege ce ar putea primi mâine votul decisiv.

Așadar, persoanele interesate pot să plătească retroactiv contribuția la pensii pentru ultimii cinci ani dinainte de încheierea contractului de asigurare socială. Asta înseamnă că perioadele pentru care se face plata retroactivă sunt luate în considerare, la calcularea pensiei, ca stagiu de cotizare în sistemul public de pensii.

Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuției de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială potrivit prezentei legi și ultimii 5 ani anteriori acestei date„, dispune Legea nr. 186/2016. Concret, plățile retroactive pot fi făcute pentru perioade ce încep din octombrie 2011, în funcție de data încheierii contractului de asigurare.

Plata se face pentru orice perioadă de dinaintea îndeplinirii condițiilor referitoare la vârsta standard de pensionare, în limita celor cinci ani. Vârsta standard de pensionare este, potrivit Legii nr. 263/2010, vârsta stabilită de lege la care bărbații și femeile pot obține pensia pentru limită de vârstă. Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei (la femei, atingerea vârstei se face prin creșteri eșalonate până în ianuarie 2030).

Citeşte şi Câţi bani pierd românii de la Pilonul II în fiecare an, de la 1 ianuarie

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
”Sensibilul” baron Ionel Arsene vrea să scape de pedeapsa din România după modelul Alina Bica. Fostul șef CJ Neamț a fugit în Italia de frica pușcăriei
Capital.ro
Obligație pentru proprietarii de apartamente sau garsoniere. Trebuie să suportați cheltuielile. Codul Civil prevede clar în aceste situații
Playtech.ro
Ce acoperă o asigurare facultativă a locuinței și cât costă. De ce este important să o ai chiar
Adevarul
Cine pune în pericol siguranța energetică a României și face jocurile Rusiei. Economist: „Erați în echipă cu Călin Georgescu”
wowbiz.ro
Scene SFÂȘIETOARE la înmormântarea Elenei, femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Tânără de 19 ani l-a refuzat pe milionarul de 48 de ani
kanald.ro
Fiica de 14 ani a femeii găsite fără viață într-o pădure la marginea Capitalei a fost reținută pentru instigare la omor calificat! Adolescenta l-ar fi convins pe iubitul ei să-i ucidă mama
Cancan.ro
Ultimele mesaje postate de Flavia Groșan. Ce chinuri a trăit înainte să intre în comă doctorița controversată din pandemia Covid
iamsport.ro
Replică DEZLĂNȚUITĂ a lui Becali pentru Rădoi, 'învățătorul mapamondului': 'Hai să-ți spun un lucru!'. Ce i-a zis, de fapt, Lucescu la telefon
MediaFlux
Vremea face ravagii! Alertă meteo de ninsori și vânt puternic
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025