Chilipir! Curentul electric se ieftineşte sub 1 leu pe MWh. Ce se întâmplă pe piaţa energiei

Media preţului va fi de cel puţin trei ori mai mică faţă de preţurile normale.
Romania TV
30 apr. 2018, 13:48
Chilipir! Curentul electric se ieftineşte sub 1 leu pe MWh. Ce se întâmplă pe piaţa energiei

Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM va coborî marţi, 1 mai, sub pragul de 1 leu pe MWh în mai multe intervale orare, iar media în orele de vârf de consum va fi mai mică decât în restul zilei, potrivit datelor postate pe site-ul operatorului bursier.

Astfel, până la ora 7:00, preţul energiei va fi în jur de 0,3 lei pe MWh. La ora 8:00, preţul va urca la 10 lei, dar va coborî din nou sub 1 leu între orele 14:00 şi 17:00. Ulterior, spre seară, va urca până la un maxim de 199 de lei pe MWh, la ora 21:00.

Media zilnică de marţi va fi de 34 de lei pe MWh, faţă de un preţ mediu situat între 100 şi 200 de lei, cât a fost în ultima perioadă.

Interesant este că, în orele de vârf de consum, adică în intervalul orar 9:00 – 20:00, preţul mediu (17,7 lei pe MWh) este mai mic decât cel din afara orelor de vârf de consum (51,6 lei pe MWh). De obicei este invers.

Totodată, o altă situaţie extrem de rară o vom întâlni marţi în ţările cu care piaţa spot din România este cuplată, adică Slovacia şi Cehia, unde preţul energiei va fi negativ, adică utilizatorii vor primi bani pentru a consuma electricitate.

Spre exemplu, la ora 13:00, când în România curentul costă 0,2 euro pe MWh, în Slovacia şi Cehia preţul este de minus 30 de euro pe MWh, adică producătorii plătesc consumatorii cu această sumă să utilizeze un MWh de electricitate.

Toate aceste fenomene sunt specifice zilelor pentru care se prognozează un consum mic de electricitate, concomitent cu o producţia mare de energie regenerabilă, care nu poate fi stocată.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Cornel Dinu îl avertizează pe Gigi Becali pentru Conference League: „Nu poți face o echipă competitivă!”
Capital.ro
Permis auto suspendat. Șoferii care îl pot recupera înainte de termen. Nu e suficient să promovezi testul
Playtech.ro
Unde găsești cele mai ieftine apartamente din București în 2026. Ce tip de locuințe caută românii
Adevarul
Mingea e în terenul României după incidentul de la Galați. Experții avertizează: „Dacă nu răspundem, următoarea țintă poate fi Kogălniceanu”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Florin Prunea l-a distrus pe Mihai Stoica: ”Maimuțoi! Ar trebui să aibă creier”
MediaFlux
PAPARAZZI Claudiu Pândaru, iubire cu colega de la Digi24, Ioana Ciurlea. Relația are pe stradă regie proprie, în spatele camerelor de filmat FOTO și VIDEO EXCLUSIV
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți