China a început împărţirea averii bogaţilor. Grupul Alibaba va ceda peste 15 miliarde de dolari, pentru „prosperitatea comună”

Grupul chinez Alibaba Grupul a anunţat că va investi aproximativ 15,5 miliarde de dolari până în 2025, pentru a susţine ”prosperitatea comună”, devenind încă un gigant corporativ din China care şi-a anunţat sprijinul pentru o iniţiativă lansată de preşedintele Xi Jinping.
Daniel Spătaru
03 sept. 2021, 17:25
China a început împărţirea averii bogaţilor. Grupul Alibaba va ceda peste 15 miliarde de dolari, pentru

Beijingul a încurajat companiile să îşi împartă bogăţia ca parte a efortului de a atenua inegalităţile sociale din a doua cea mai mare economie din lume. Între alte companii care au făcut anunţuri similare se află Tencent Holdings, care a promis la rândul său 100 de miliarde de yuani, şi Geely Automobile, după cum anunţă The Guardian.

Zhejiang News a scris că fondurile promise de Alibaba se vor îndrepta spre domenii precum subvenţiile pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi îmbunătăţirea protecţiei asigurărilor pentru lucrătorii din economia gigantului comerţului electronic, cum ar fi curierii şi şoferii de transport. De asemenea, grupul va crea ”un fond comun de dezvoltare a prosperităţii”, de 20 de miliarde de yuani, a relatat ziarul, Alibaba confirmând informaţia.

Citeşte şi China ia de la bogați și dă la săraci. Președintele Xi i-a luat la țintă pe miliardari și vrea redistribuirea avuției

Gigantul comerţului electronic şi rivalii săi din sectorul tehnologiei au fost în ultimele luni ţinta unei represiuni a autorităţilor de reglementare, care au înăsprit regulile pentru probleme care variază de la comportamentul monopolist la drepturile consumatorilor.

În luna aprilie, Alibaba a primit o amendă record de 2,75 miliarde de dolari, pentru încălcări ale legislaţiei anti-monopol. Sectorul a atras, de asemenea, critici pentru tratamentul aplicat lucrătorilor care livrează mărfuri şi şoferilor care le transportă, majoritatea dintre aceştia nefiind acoperiţi de asigurări sociale şi servicii medicale de bază. Platforma de livrare a produselor alimentare Ele.me şi operatorul de supermarketuri Freshippo, ambele deţinuţi de Alibaba, au fost printre operatorii chemaţi luna trecută la o întâlnire cu autorităţile de reglementare guvernamentale pentru îmbunătăţirea siguranţei şi a drepturilor de muncă pentru curieri.

Citeşte şi China a aprobat oficial politica celui de-al treilea copil. Cea mai populată ţară de pe planetă vrea să stimuleze natalitatea

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitura la care speră Rapidul în ianuarie: transfer de 1,5 milioane de euro
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT