China ia de la bogați și dă la săraci. Președintele Xi i-a luat la țintă pe miliardari și vrea redistribuirea avuției

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a cerut la o reuniune a Comitetului Central pentru Finanţe şi Economie reglementarea şi ajustarea veniturilor ''excesiv de mari şi de iraţionale'', a informat reţeaua de ştiri a Partidului Comunist Chinez (PCCh) pe pagina sa web.
Daniel Spătaru
20 aug. 2021, 16:43
China ia de la bogați și dă la săraci. Președintele Xi i-a luat la țintă pe miliardari și vrea redistribuirea avuției

Reuniunea, care s-a desfăşurat marţi, a avut ca teme de discuţie ”prosperitatea comună” şi ”prevenirea riscurilor financiare” în societate. În textul elaborat de Comitet, se menţionează ”nevoia de a reglementa veniturile mult prea mari din China şi de a încuraja persoanele fizice şi companiile să dea mai mult înapoi societăţii”.

Documentul mai face apel la ”consolidarea sistemului de asistenţă medicală şi de pensii” şi la ”sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii”.

Cu toate că Beijingul a anunţat în februarie eradicarea sărăciei extreme din ţară, ”dezvoltarea inegală şi aspiraţiile oamenilor la o viaţă mai bună” continuă să fie oficial principala contradicţie cu care se confruntă China, notează EFE.

Potrivit unui studiu publicat de mass media locală China News Service, cele trei sectoare cu cele mai mari salarii medii din China în 2020 au fost, în această ordine, sectorul informatic şi de software, sectorul financiar şi cercetarea ştiinţifică. Inegalitatea de ve­nituri din ţară este mare – cei mai bogaţi 20% câştigă de peste 10 ori mai mult decât cei mai săraci 20% – şi nu s-a mai dus în jos din 2015. Beijingul a în­tre­prins eforturi masive pentru a reduce sărăcia, în special în zonele rurale, scrie Financial Times.

Citește și China restricţionează deplasările în străinătate din cauza celui mai mare focar cu tulpina Delta din ultimele luni

Economiştii spun că măsurile sugerează că Beijingul s-ar putea apropia de introducerea impozitelor pe proprietate şi moştenire. Auto­rită­ţile au vorbit multă vreme despre im­pozitul pe proprietate şi au testat im­pozitarea proprietăţilor rezidenţiale în Shanghai şi Chongqing începând din 2011. „Inegalitatea veniturilor şi averilor din China s-a înrăutăţit la un nivel atât de grav încât factorii de decizie politică nu au de ales decât să atace problema şi să facă din aceasta o prioritate“, a explicat Larry Hu, strage la Macquarie Group din Hong Kong.  Xi „a adus problema la cel mai înalt nivel“ şi acest lucru este un semnal important pentru viitoarea direcţie politică, a spus el. China nu are impozite pe moştenire, iar impunerea unor astfel de taxe ar avea un efect de regu­larizare important asupra distribuţiei averii, a spus Shi Zhengwen, profesor de drept fiscal la Universitatea de Ştiinţe Politice şi Drept din China.

Autorităţile chineze au intensificat în ultimul timp supravegherea şi reglementarea primului din cele trei sectoare amintite, din care fac parte marile companii tehnologice, invocând presupuse practici de monopol şi atingeri aduse securităţii naţionale şi legilor de protecţie a datelor.

Citește și China respinge o nouă investigaţie a OMS, privind originea coronavirusului. „Un astfel de plan ignoră bunul simţ şi sfidează ştiinţa”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT