China a început testele cu trenurile cu viteze de peste 600 km pe oră. 175 km vor fi parcurşi în 20 de minute

China a prezentat în vara lui 2019 un concept de tren cu levitație magnetică ce va putea rula cu 600 km/h, iar acum a făcut primele teste dinamice, la viteze mici. China are deja o scurtă linie unde trenurile Meglev pot prinde 431 km/h, dar decizia construirii unor noi linii va fi extrem de complicată, fiindcă se discută despre costuri uriașe chiar și pentru China. Obiectivul este ca prima linie să fie gata în 2025, pe o distanță de 175 km (un drum de 20 de minute).
Ionela Marcu
26 iun. 2020, 14:11
China a început testele cu trenurile cu viteze de peste 600 km pe oră. 175 km vor fi parcurşi în 20 de minute

China a creionat ideea în 2006 și a început în 2016 dezvoltarea unui program de proiectare a unor trenuri Maglev, prin compania CRRC, bugetul programului fiind de aproape 400 milioane dolari. A fost prezentat în mai 2019 un vagon construit la uzina din Qingdao și acum s-au făcut primele teste dinamice pe o pistă specială de 1,5 km. Primul traseu propus ar fi de 175 km, între Shanghai și Hangzhou, iar durata călătoriei ar trebui să fie 20 de minute. Linia ar putea fi prelungită cu 150 km, până la Ningbo. Ca parte a acestui program de cercetare, CRRC testează aplicații și pentru trasee Maglev cu viteze medii, de 200 km/h, dar și cu costuri mai mici de implementare, potrivit unui material publicat de hotnews.ro.

Aceste trenuri nu au contact direct cu șina, forțele de frecare fiind reduse, putând fi atinse viteze uluitoare. Trenurile avansează datorită unor câmpuri magnetice puternice, dar costurile de implementare sunt foarte mari. Trenurile „levitează” la câțiva cm de sol. Testul a fost făcut cu un vagon, iar până la final de an alte patru vagoane – concept vor mai fi produse. Au fost făcute teste de stabilitate și teste de performanță a suspensiilor. China a ajuns în 11 ani să aibă peste 30.000 km de cale ferată de mare viteză, investind sute de miliarde de dolari în această rețea mai mare decât au la un loc toate celelalte țări.

Oficialii chinezi spun că aceste trenuri cu levitație magnetică ar putea fi un mijloc de transport și mai rapid decât avionul, chiar și pe distanțe de peste 1.000 km, în timp ce trenurile de mare viteză sunt mai rapide decât avionul pe distanțe de până la 600-700 km.

Cei de la CRRC dădeau un exemplu cu deplasarea dintre Beijing și Shanghai (circa 1.300 km). incluzând pregătirea pentru călătorie (checkin). Cu avionul durează în total 4 ore și jumătate, cu trenul de mare viteză cinci ore și jumătate, iar cu trenuri Maglev ar dura trei ore și jumătate.

Citeşte şi Coliziune între două trenuri în Bangladesh, sunt cel puţin 15 morţi

Marea problemă ține de costurile de construcție ale căii de rulare pentru Maglev, costuri mai mari decât la trenurile de mare viteză. Scurte linii de Maglev au fost dezvoltate în Germania și Anglia (dar au fost închise) și trenuri cu levitație magnetică rulează în prezent în China, Japonia și Coreea de Sud.

În Japonia un prototip de Maglev a depășit 600 km/h în teste în 2015, iar de la aeroportul din Shanghai o linie funcțională de 31 km permite trenurilor să atingă 431 km/h și să parcurgă distanța față de oraș în doar opt minute. Nu toate trenurile ating însă 431 km/h, în anumite părți ale zilei maximul este 300 km/h fiindcă sunt foarte mari costurile energetice.

Nu există încă mai multe linii, fiindcă vorbim de costuri mari, în unele cazuri chiar și de peste 150 milioane dolari/km, ceea ce pune o mare problemă cu amortizarea investiției. Și linia de 31 km din China are pierderi, aceste trasee Maglev fiind profitabile pe distanțe mari unde celelalte opțiuni de transport sunt sărace sau chiar nu există.

În Japonia se construiește cea mai lungă linie de Maglev: 280 km între Tokyo și Nagoya. Ar trebui să fie gata în 2027, costurile vor fi de 50 miliarde dolari, iar timpul de rulare va fi de numai 40 de minute.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
„A fost ideea mea!”. Mihai Stoica a dezvăluit de ce titularul FCSB a fost scos din lot. Exclusiv
Capital.ro
Adrian Negrescu: România a trecut testul Fitch, dar urmează evaluarea Moody’s peste câteva zile
Playtech.ro
Ce aparate consumă cel mai mult curent în timpul caniculei. Cum poți reduce factura la energie
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fotbalul românesc este îndoliat! S-a stins din viață Silviu Stănescu, fostul antrenor al Universității Craiova
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România