Chiriţoiu (Consiliul Concurenţei): Tarifele la electricitate ar trebui să scadă, au fost umflate

Tarifele la electricitate ar trebui să scadă, după ce o investigaţie a Consiliului Concurenţei a relevat faptul că mai multe companii din energie s-au înţeles între ele, cauzând prejudicii consumatorilor, a declarat preşedintele Consiliului, Bogdan Chiriţoiu, cu prilejul lansării raportului de activitate pe anul 2017.    
Romania TV
24 apr. 2018, 11:59
Chiriţoiu (Consiliul Concurenţei): Tarifele la electricitate ar trebui să scadă, au fost umflate

„Mai multe companii au fost păgubite. Au participat şi oameni din interiorul Electrica, deci într-un fel s-au furat singuri. Am sancţionat şi compania Electrica, întrucât au fost păgubiţi clienţii ei. Tarifele acestea umflate s-au dus către clienţi. Am sancţionat compania şi, în premieră, vrem ca împreună cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie să recuperăm prejudiciul creat clienţilor acestor companii, care au fost păgubite şi care au transferat această pagubă către clienţii lor’, a spus Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, este greu de stabilit prejudiciul adus consumatorilor de energie, întrucât este vorba de licitaţii care s-au întins pe o perioadă de mai mulţi ani. 

‘Vorbim de ani buni în care preţurile au fost exagerate. Aici rolul-cheie îl va avea ANRE, pentru că este menirea lor să calculeze preţul corect. Îi vom sprijini cu datele pe care le-am obţinut în cursul investigaţiei’, a mai arătat preşedintele Concurenţei.

El a arătat că modul cel mai simplu în care se poate recupera prejudiciul este scăderea tarifelor de distribuţie, lucru, pe care, de altfel, îl va recomanda celor de la ANRE. 

La rândul său, Niculae Havrileţ, consilier al ministrului Energiei şi fost preşedinte al ANRE, a susţinut că, în urma investigaţiei Consiliului Concurenţei pe această piaţă, consumatorii ar trebui să simtă o scădere a tarifelor de distribuţie. 

‘Prin această intervenţie a Consiliului Concurenţei, societatea în cauză trebuie să refacă tarifele şi acest lucru se realizează prin scăderea nivelului tarifelor practicate de societate’, a spus Havrileţ. 

La începutul acestui an, Consiliul Concurenţei a anunţat că a sancţionat cu 73 de milioane de lei şase companii, printre care şi Electrica, pentru încheierea a două înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa comercializării contoarelor şi echipamentelor conexe pentru măsurarea energiei electrice. 

‘Companiile au stabilit modul în care urmau să participe la licitaţii, astfel încât să nu se suprapună şi fiecare dintre participanţi să câştige contracte de furnizare de echipamente cu eforturi minime. Efectele înţelegerilor anticoncurenţiale au condus la creşterea artificială a preţurilor de achiziţie pentru respectivele echipamente, costurile suplimentare fiind translatate către consumatorii finali care plăteau facturi mai mari pentru energia electrică. Comportamentul anticoncurenţial s-a derulat în perioada 27 noiembrie 2008 – 30 septembrie 2015 şi a vizat numeroase proceduri de licitaţie publică derulate în acest interval de timp’, a anunţat autoritatea de concurenţă în ianuarie 2018. AGERPRES

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT