Chiţoiu: Forma actuală a Legii insolvenţei conduce la concurenţă neloială, am cerut procedură de urgenţă

Ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a declarat miercuri în comisiile de buget-finanţe că noua lege a insolvenţei a fost transmisă în Parlament sub formă de proiect de lege, solicitând procedură de urgenţă, potrivit Mediafax. Retrimiterea ei în Parlament a avut loc în urma respingerii ordonanţei de urgenţă de către Curtea Constituţională.
Filip Stan
28 nov. 2013, 07:16
Chiţoiu: Forma actuală a Legii insolvenţei conduce la concurenţă neloială, am cerut procedură de urgenţă

„Avem o problemă, din punct de vedere al mediului concurenţial, atât timp cât unii sunt deştepţi şi nu plătesc sub diverse forme, că sunt unii care declară impozitele şi taxele dar nu le plătesc şi găsesc diverse modalităţi, legea insolvenţei. Fiecare benefeciază de prevederile legii insolvenţei actuale şi pot să-şi ceară insolvenţa voluntară şi stau bine mersi, nu achită nici furnizorii, nici creditorii, dar nici bugetul de stat. Aceştia perturbă mediul economic, avem concurenţă neloială între cel care plăteşte şi cel care nu plăteşte”, a spus ministrul.

Ministrul a susţinut că în acest an patru mari producători din domeniul panificaţiei au intrat în insolvenţă deoarece nu mai făceau faţă concurenţei din partea producătorilor mici care nu-şi plăteau taxele şi foloseau un preţ mult mai mic.

Chiţoiu a mai precizat că noua Lege a insolvenţei, care a fost respinsă de către Curtea Constituţională sub forma Ordonanţei de urgenţă, a fost transmisă Parlamentului sub forma unui proiect de lege şi a fost solicitată procedură de urgenţă.

 

VEZI SI:

CCR discută în 11 decembrie sesizarea privind Legea descentralizării

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Au început negocierile! Dan Nistor e gata să plece de la U Cluj și să semneze cu clubul care vrea să devină o forță în SuperLigă
Capital.ro
Exclusiv. Greșelile care îi pot lăsa pe români cu datorii după cumpărăturile de sărbători. Raul Durma, General Manager PayPo România, explică ce trebuie evitat
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România