Cine este și cu ce se ocupă Anca Veștea, soția premierului desemnat de Nicușor Dan

Numele lui Adrian Veștea a intrat în centrul atenției după ce a fost desemnat în funcția de premier. În spatele carierei sale politice se află însă o familie discretă și unită. Soția sa, Anca, activează de mai mulți ani în administrația publică și preferă să stea departe de lumina reflectoarelor.
Mircea Filipescu
15 iun. 2026, 08:11
Cine este și cu ce se ocupă Anca Veștea, soția premierului desemnat de Nicușor Dan

Recent, numele lui Adrian Veștea a ajuns pe primele pagini ale publicațiilor după ce a fost desemnat pentru funcția de premier. Decizia a stârnit numeroase controverse, mai ales în contextul în care, nici colegii săi de partid și nici partenerii din coaliție nu ar fi fost informați în prealabil cu privire la această nominalizare.

Dincolo de activitatea sa politică, Veștea are o familie pe care a ținut-o departe de atenția publică de-a lungul anilor.

Adrian Veștea este căsătorit cu Anca, iar împreună au doi băieți. Familia locuiește în Brașov, orașul în care atât politicianul, cât și soția sa și-au construit carierele profesionale. În prezent, Veștea ocupă funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov. La rândul său, soția sa activează în administrația publică, fiind consilier superior în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov.

Citește și: Dominic Fritz susține că există o „rețea extractivă” în jurul lui Adrian Veștea, „în care resursele statului sunt folosite pentru unii sau pentru alții”

Conform informațiilor publice, pentru această funcție, Anca Veștea încasează un salariu lunar de peste 6.800 de lei.

Spre deosebire de soțul său, Anca a ales discreția. Aparițiile sale publice sunt rare, iar activitatea profesională a rămas principalul său punct de interes. Cei doi formează un cuplu de mai mulți ani și au împreună doi băieți, de care sunt foarte mândri.

Recent, Daniel, fiul cel mic al politicianului, a absolvit Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil” din Brașov. Părinții i-au fost alături la ceremonia de absolvire, marcând împreună încheierea unei etape importante din parcursul său educațional.

Averea lui Adrian Veștea

Veștea apare cu o avere consistentă trecută în declarația depusă la finalul anului 2024. Fostul ministru al Dezvoltării și președinte al Consiliului Județean Brașov a declarat pe 18 decembrie 2024 terenuri, case, bani în conturi, titluri de stat și venituri de sute de mii de lei, dar și bunuri deținute împreună cu familia sa.

Politicianul a trecut în declarația sa de avere mai multe terenuri în județul Brașov, în zona Râșnov. În total, suprafața declarată ajunge la aproximativ 67.920 de metri pătrați, adică aproape 6,8 hectare.

Cele mai multe terenuri sunt agricole. În declarație apar un teren agricol de 10.000 de metri pătrați, cumpărat în 2003, un alt teren agricol de 24.513 metri pătrați, dobândit prin moștenire în 2012, și un teren agricol de 17.881 de metri pătrați, dobândit tot prin moștenire, în 2023.

Pe lângă acestea, Veștea a declarat două terenuri intravilane, unul de 8.000 de metri pătrați, cumpărat în 2003, și altul de 1.676 de metri pătrați, cumpărat în 2005. În document apare și un teren forestier de 5.850 de metri pătrați, cumpărat în 2012.

Citește și: EXCLUSIV Adrian Veștea afirmă că Nicușor Dan și Eugen Tomac l-au „asigurat” că va avea majoritatea pentru formarea guvernului: „Am discutat foarte mult de aseară și până în prezent”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Fosta amantă a lui Sorinel Copil de Aur a trecut la amenințări: “Nu mi-e frică de pușcărie”
Fanatik.ro
Marius Baciu, out de la FCSB?! Ratarea calificării în fața letonilor de la Auda a pus capac. Exclusiv
Capital.ro
Poți primi bani la bătrânețe chiar dacă nu ai lucrat niciodată. Câți bani pot lua românii din această țară
Playtech.ro
Amenda pe care mulți șoferi încă o calculează greșit. Cât plătești din iulie 2026 pentru cele mai comune abateri
Adevarul
A murit Ion I. Brătianu, considerat ultimul descendent direct al familiei care a marcat politica României moderne. Avea 87 de ani
wowbiz.ro
Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contractat o bacterie pe litoral
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primarul unei comune din Alba, găsit fără viață în podul casei. Și-ar fi pus capăt zilelor
iamsport.ro
Victor Becali a dat cărțile pe față în legătură cu ”ruptura” dintre el și vărul Gigi: ”Mărginași cărora le place să se trezească vorbind!”
MediaFlux
Modificare la pensie de la 1 August 2026. Crește stagiul complet de cotizare
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România