Cine sunt cei mai mari câştigători ai legii propuse de Igaş

Partidele mici sunt principalii câştigători ai legii electorale propuse de Igaş. Asta pentru că proiectul noii legi electorale propus de Ministerul de Interne, condus de Traian Igaş, aduce o modificare a pragului electoral. PRM, UNPR, PNG şi PNŢCD ar putea astfel intra în Parlament în anul 2012. 
Romania TV
03 dec. 2011, 17:09
Cine sunt cei mai mari câştigători ai legii propuse de Igaş

Chiar dacă menţine pragul electoral de 5%, proiectul de lege electorală propus de Ministerul Administraţiei şi Internelor prevede o scădere a pragului electoral alternativ.

Astfel, conform textului propunerii legislative, vor putea intra în Parlament partidele care vor obţine primul loc în patru colegii de deputat şi două de senator.

În prezent, pragul alternativ impune obţinerea a minim şase mandate de deputat şi cel puţin trei de senator.

Cât au în sondaje „beneficiarii”

Printre partidele avantajate de modificare propusă de Igaş sunt PRM, UNPR, PNG şi PNŢCD.

Conform ultimului sondaj IMAS, nici unul dintre aceste partide nu ar obţine cei 5% necesari pentru a accede în parlament.

Datele IMAS creditează PRM cu 4,9%, PNG cu 2,5% şi UNPR cu 1,1% din opţiunile electoratului.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini de la priveghiul Victoriei, tânăra de 22 de ani găsită moartă în Mușătești. Mama ei este devastată de durere
Fanatik.ro
Imaginile dezolării! Ce au făcut jucătorii de la U Craiova după eliminarea dramatică din Europa League: Cicâldău în lacrimi în fața fanilor, Mora „oaia neagră”. Video
Capital.ro
Mulți pensionari nu știu acest lucru. Când poate fi recalculată pensia pentru limită de vârstă
Playtech.ro
Magazinul îți oferă voucher în loc să-ți dea banii înapoi. Ești obligat să accepți?
Adevarul
Rețeaua de la Viena. Legăturile însărcinatei de afaceri a României cu cercurile din jurul lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Destin frânt la doar 22 de ani! Cazimir Ionescu, prima reacție după ce fiica sa a fost găsită moartă: „Era în depresie”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie și-a pierdut viața în Onești, în urma unui impact violent între trei mașini. Mai multe persoane au rămas încarcerate
iamsport.ro
Legenda tenisului francez i-a amenințat pe Țiriac și Năstase: ”S-a supărat”
MediaFlux
Șeful CIA, depasare la Moscova pentru a descuraja Rusia să atace NATO! Vladimir Putin ar viza ”o incursiune terestră la scară redusă”. Prima reacție a Kremlinului
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat