Cine sunt cei patru tineri care au murit în accidentul grav din Neamț. Cum s-a produs tragedia, de fapt. Bebelușul de 5 luni este în stare gravă 

O depăşire făcută în curbă, pe linia continuă, a produs un accident cumplit miercuri seara, în județul Neamț. Patru oameni au murit și alți trei au suferit răni. Printre ei este un bebeluş de 5 luni care a rămas orfan de ambii părinţi.
Mircea Filipescu
26 mart. 2026, 16:49
Cine sunt cei patru tineri care au murit în accidentul grav din Neamț. Cum s-a produs tragedia, de fapt. Bebelușul de 5 luni este în stare gravă 

Este cel mai grav accident rutier din Neamţ, din ultimii ani. Şoferul vinovat ar fi trebuit să-şi serbeze ziua astăzi, în timp ce tânărul din cealaltă maşină a murit chiar de ziua lui. Tragedia s-a produs în jurul orei 19.00, pe drumul care leagă Piatra Neamţ de Vaslui.

Un şofer în vârstă de 38 de ani a făcut o depăşire interzisă, într-o curbă, pe linia continuă, intrând în maşina care venea din sens opus și pe care a rupt-o în două. Motorul a fost aruncat la câţiva metri distanţă. Autoturismul condus de şoferul de 38 de ani s-a răsturnat şi a luat foc, un cuplu murind pe loc.

Vezi și Imagini cumplite de la accidentul din Neamț, cu 4 morți și 3 răniți. Unul dintre șoferi a murit de ziua lui, celălalt ar fi trebuit să împlinească 20 de ani mâine. Un bebeluș de 5 luni a rămas orfan de ambii părinți VIDEO

„A fost activat planul roşu de intervenţie la nivelul judeţului Neamţ. În urma impactului, şase persoane au rămas încarcerate. Unul dintre autoturisme a luat foc, iar celălalt s-a răsturnat în afara părţii carosabile”, a precizat Irina Popa, purtător de cuvânt ISU Neamţ.

Patru destine s-au frânt pe loc. Ambii şoferi, sărbătoriţi la doar o zi distanţă, au murit.  „Având în vedere amploarea evenimentului şi numărul mare de victime, au fost suplimentate forţele şi mijloacele de intervenţie”, a spus Irina Popa, purtător de cuvânt ISU Neamţ.

Conducătorul auto de 38 de ani era şofer profesionist şi urma să plece în Belgia, unde muncea. Venise în România cu maşina pe care a condus-o aseară, pentru a-i face revizia. În accident a murit și un pasager, prieten cu șoferul. Singura care a reuşit să iasă din autoturismul care a luat foc a fost o femeie în vârstă de 68 de ani. În urma impactului a fost rănită şi o fată de 17 ani, care a fost transportată la spitalul din Roman.

„Erau șase persoane încarcerate, s-a lucrat pentru descarcerarea acestora. Din păcate, patru dintre acestea erau decedate, trei dintre acestea au fost transportate la spital: o femeie de 68 de ani, o fată de 17 ani și un bebeluș de 5 luni”, a spus Iulian Pricope, locțiitor comandant al detașamentului din Roman.

„Este cel mai grav accident din ultimii trei ani de pe raza judeţului Neamţ. Solicităm conductorilor auto să respecte regulile de circulaţie privind deplasarea pe drumurile publice, atât cele privind efectuarea manevrelor de depăşire, cât şi respectarea vitezelor de deplasare”, a transmis Dănuț Ursărescu, Serviciul Rutier Neamţ.

Potrivit Fanatik, Florinel Pricop este șoferul implicat în accidentul rutier devastator din Neamț, soldat cu patru morți, dintre care doi au ars de vii. Potrivit unor surse din anchetă, în ultimele clipe înainte de impact și de izbucnirea incendiului, mama copilului și-a strâns bebelușul la piept, încercând să-l protejeze de forța coliziunii. Gestul ei l-a salvat pe micuț, însă este în stare gravă, au anunțat medicii.

În același autoturism se afla și o femeie de 68 de ani, mătușa șoferului, care a reușit să iasă fără ajutor. Deși rănită, aceasta era conștientă când a fost preluată de echipajele medicale. În cealaltă mașină, marca Ford, se aflau șoferul de 20 de ani, mama acestuia și o fată de 17 ani, care a supraviețuit impactului devastator.

Primarul comunei Trifești, Dan Marian Lupu, de unde proveneau părinții care au murit și au lăsat în urmă un bebeluș de doar cinci luni, susține că „tatăl bărbatul de 38 de ani decedat locuiește în Trifești. Din ce știu, mama lui era despărțită de tatăl lui și locuiau separat. Decedatul stătea cu mama lui la o altă casă. Ei aveau două case în Trifești, casa părintească și tot în comuna noastră au cumpărat o casă împreună cu mama lor. Din ce știu, sper că nu greșesc, lucrau în străinătate. Nu știu exact în ce domeniu”.

„Cred că numele lui este Florinel Pricop. Nu știu exact dacă și mama micuțului purta același nume de familie, pentru că a mai fost căsătorit în altă localitate. Sunt de multișor împreună, dar cei doi tineri decedați nu erau căsătoriți. Copilul îl au împreună. Situația lor materială este bunișoară. Proveneau dintr-o familia muncitoare, liniștită. Momentan nu ne-a cerut nimeni ajutorul, dacă apelează la noi, vom vedea cum putem să le fim alături”, a mai spus edilul.

Citește și Accident grav în Neamț. Patru persoane au murit. Un bebeluș a fost scos din mașina în flăcări. Mama l-a protejat cu prețul vieții ei

Din păcate, copilul de 5 luni rănit în accidentul de pe DN 15 D, în afara localităţii Dulceşti, judeţul Neamţ, este în stare gravă. Bebelușul a ajuns la Spitalul Judeţean Bacău cu politraumatism sever, arsuri de gradele II, III şi IV şi traumatism craniocerebral cu contuzii hemoragice, fiind stabilizat de către medici. Ulterior, acesta a fost transferat la Bucureşti.

”În cursul nopţii, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău a fost singura unitate medicală din regiunea Moldovei care a preluat şi stabilizat un caz pediatric extrem de grav, devenind veriga esenţială în salvarea unui copil de doar 5 luni, victimă a unui accident rutier devastator”, a transmis, joi după-amiază, unitatea medicală.

La solicitarea UPU Roman, bebeluşul a fost transferat de urgenţă pe Secţia de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică, ulterior fiind internat în Compartimentul ATI Pediatrie.

”În lipsa posibilităţii de transfer imediat către Iaşi, cazul a fost temporizat la Bacău, unde echipa medicală a asigurat toate îngrijirile necesare într-un context critic. Accidentul s-a produs într-o comună din judeţul Neamţ şi a fost urmat de un incendiu violent, în urma căruia şi-au pierdut viaţa şoferul şi mama copilului, aceasta încercând să îl protejeze”, au explicat medicii de la Bacău.

Potrivit specialiștilor, la internare, pacientul prezenta politraumatism sever, arsuri de gradele II, III şi IV pe suprafeţe extinse ale corpului şi traumatism craniocerebral cu contuzii hemoragice.

”Intervenţia echipei medicale din cadrul SJU Bacău a fost promptă şi complexă: intubare orotraheală, ventilaţie mecanică, sedare, echilibrare volemică, montarea de catetere şi sonde, tratamentul arsurilor şi intervenţii chirurgicale de urgenţă”, au declarat reprezentanţii unităţii medicale, explicând că pacientul a fost stabilizat hemodinamic, făcând posibil transferul în siguranţă.

La ora 09:20, pacientul a fost predat echipei medicale aeriene, sedat, intubat şi ventilat mecanic, pentru transportul către Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.

”Acest caz arată, încă o dată, că Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău este pregătit să intervină în cele mai dificile situaţii, atunci când fiecare minut face diferenţa între viaţă şi moarte. Au fost ore în care fiecare secundă a contat. Am făcut tot ce era omeneşte posibil pentru ca acest copil să aibă o şansă. În astfel de momente, nu mai există oboseală sau limite — există doar lupta pentru viaţă. Echipele noastre medicale au demonstrat profesionalism, solidaritate şi o dedicare extraordinară. Suntem alături de acest copil şi sperăm ca efortul comun al tuturor celor implicaţi să îi ofere şansa la viaţă pe care o merită”, potrivit ec. Ion-Marius Savin, Manager SJU Bacău.

 

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Ce mănâncă fotbaliștii naționalei României înainte de meciul cu Turcia. Preparatele sunt gătite de un celebru chef român
Capital.ro
Pensie mai mică decât te aștepți. Cum te afectează la pensie anii lucrați „la negru”. Soluții pentru a reduce pierderile
Playtech.ro
Cine transmite meciul Turcia – România la TV și la ce oră începe. Toate detaliile despre barajul din 26 martie
Adevarul
Aurul ascuns în Carpați: peste 2.000 de tone scoase în ultimele două milenii. Unde s-au aflat cele mai mari zăcăminte
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noelia va fi eutanasiată la cerere. Povestea de viață a tinerei de 25 de ani este sfâșietoare: „Vreau doar să nu mai sufăr”
iamsport.ro
După Gigi Becali, încă un patron din SuperLiga a finanțat PSD: ”Nu m-am gândit niciodată că-i voi ajuta”
MediaFlux
Singurul muzeu din România unde nu ai voie să faci fotografii de frica spiritelor! Aici au avut loc mai multe întâmplări ciudate
stirilekanald.ro
VIDEO România - Turcia, meciul calificării la Cupa Mondială 2026, azi la ora 19.00. Schimbare de ultim moment, anunțată de Mircea Lucescu. Analiza FIFA
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj