Cine sunt românii care pot beneficia de indemnizaţie de creştere a copilului. Care sunt condiţiile şi câţi bani pot primi

Concediul de creștere a copilului rămâne și în 2026 unul dintre cele mai importante instrumente de sprijin financiar pentru părinți după nașterea unui copil, în contextul în care indemnizația lunară este raportată la veniturile realizate anterior intrării în concediu. Dreptul poate fi solicitat atât de mamă, cât și de tată, iar perioada maximă de acordare este, potrivit OUG nr. 111/2010, de până la doi ani, respectiv trei ani în cazul copilului cu handicap.
George Russo
11 feb. 2026, 18:09
Cine sunt românii care pot beneficia de indemnizaţie de creştere a copilului. Care sunt condiţiile şi câţi bani pot primi

În ultimii ani au fost introduse modificări relevante, inclusiv aplicarea contribuției la asigurările sociale de sănătate (CASS) asupra indemnizației, ceea ce influențează suma netă încasată de beneficiari. Din acest motiv, părinții trebuie să cunoască exact condițiile de eligibilitate, limitele financiare și situațiile în care pot pierde dreptul la plată.

Concediul poate fi solicitat de oricare dintre părinți, aceștia având posibilitatea de a alterna perioada, dacă ambii îndeplinesc condițiile legale. Principala cerință este realizarea, timp de cel puțin 12 luni în ultimii doi ani anteriori nașterii copilului, a unor venituri supuse impozitului pe venit. Sunt luate în calcul veniturile din salarii, activități independente, drepturi de proprietate intelectuală sau activități agricole. De asemenea, legea permite completarea celor 12 luni și cu perioade asimilate, precum șomajul, concediile medicale (cu excepția concediului prenatal), concediul de acomodare, pensia de invaliditate, concediul pentru creșterea unui copil anterior sau anumite perioade de studii.

Dacă ambii părinți au dreptul la concediu, cel puțin două luni din durata totală trebuie efectuate de părintele care nu a solicitat inițial acest drept. În caz contrar, cele două luni nu pot fi transferate, iar durata totală a concediului și perioada de acordare a indemnizației se reduc.

Indemnizația lunară este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori nașterii copilului. Legea stabilește însă limite clare:

– indemnizația minimă este de 1.650 de lei;

– indemnizația maximă este de 8.500 de lei brut.

Citeşte şi: UNSAR: Românii, extrem de vulnerabili în fața riscurilor. O familie ar avea nevoie de 165.400 lei în cazuri pierderii veniturilor cauzate de boală, accidente sau decese

Valoarea minimă este raportată la indicatorul social de referință (ISR), reprezentând 2,5 ISR. Deși indemnizația nu este impozitată pe venit, începând cu 1 august 2025 se aplică o contribuție de 10% CASS, ceea ce reduce suma netă primită.

În cazul nașterilor multiple, indemnizația se majorează cu 50% pentru fiecare copil începând cu al doilea. De exemplu, dacă pentru primul copil indemnizația este de 2.000 de lei, pentru al doilea aceasta crește la 3.000 de lei. Indemnizația se acordă pentru fiecare copil, iar în cazul unei noi nașteri în perioada concediului, drepturile se recalculează.

Există și situații în care plata indemnizației încetează înainte de termen. În principiu, obținerea de venituri supuse impozitului determină suspendarea plății. Totuși, indemnizația se menține dacă beneficiarul:

– primește bonusuri sau alte sume acordate de angajator fără desfășurarea unei activități efective;

– primește indemnizații de consilier local sau județean;

– obține venituri din activități desfășurate în perioada concediului care, cumulat într-un an calendaristic, nu depășesc de opt ori valoarea indemnizației minime, respectiv 13.200 de lei.

Depășirea plafonului anual conduce la suspendarea indemnizației. Până la împlinirea vârstei de doi ani a copilului (sau trei ani în cazul copilului cu handicap), beneficiarul poate solicita recalcularea dreptului, iar diferențele favorabile sunt plătite retroactiv.

Citeşte şi: Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 5.000 de euro. Se vinde cu tot cu terenul de 2.800 mp

Dosarul pentru acordarea concediului și indemnizației trebuie depus la AJPIS în maximum 60 de zile lucrătoare de la finalizarea concediului de maternitate. Documentele necesare includ:

– cererea tip;

– actul de identitate al solicitantului;

– certificatul de naștere al copilului;

– documente care atestă veniturile realizate;

– adeverință eliberată de angajator;

– dovada suspendării contractului de muncă;

– extras de cont pentru plata indemnizației;

– alte documente necesare stabilirii dreptului, după caz.

Cererile sunt soluționate, de regulă, în 15 zile lucrătoare, iar beneficiarii trebuie să anunțe autoritățile în termen de 15 zile dacă apar modificări care pot influența acordarea dreptului.

Citeşte şi: Ilie Bolojan vrea să impună absolvenţilor de Medicină să lucreze un număr minim de ani în România. Reacția ANOSR: „Această constrângere poate fi chiar un semn de îndoială că statul român își respectă acest angajament”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT